„Același «DA» care l-am spus odată pentru viața copiilor mei l-am primit eu mai târziu în dar pentru viața mea!”


În viețile femeilor însărcinate și ale mamelor, Maica Domnului are un loc și un rol special. Sentimentul că Ea le înțelege, că știe prin ce trec pentru că este mamă le dă puterea de a-i cere ajutorul în cele mai dificile momente ale vieții. Doamna Mirela a cărei mărturie o puteți citi în rândurile de mai jos a primit ajutorul Maicii Domnului în două momente de viață și de moarte: prima dată când a aflat despre probabilitatea de a naște un copil cu Sindrom Down și a doua oară când a aflat că are cancer.

„Eram aproape de vârsta de 40 de ani și chiar dacă mulți spuneau că sunt „bătrână” pentru un al doilea copil, nici nu îmi păsa. Eram fericită!

Au început investigațiile suplimentare deoarece eram mamă la o vârstă „înaintată”. De obicei sunt ascultătoare în domeniile în care nu mă pricep și de această dată am făcut analizele toate și cele suplimentare pentru vârsta mea, care se fac aici, în Germania, în timpul sarcinii.

Toate analizele au fost bune până la analiza care arăta, statistic, probabilitatea Sindromului Down la copil. Am fost șocată, mai ales că medicul ginecolog mi-a recomandat să fac amniocenteză pentru că analizele sângelui sunt foarte rele și că am la dispoziție numai o lună să mă decid.

Văzusem câțiva copii cu Sindrom Down și aici, în Germania, și în România, dar nu știam prea multe despre sindromul Down. De asemenea, nu știam nimic despre investigațiile care se fac pentru stabilire cu mai mare „certitudine” a diagnosticului și riscurile unora dintre aceste investigații.

Eram șocată de întreaga situație, dar mai ales că trebuia să iau o decizie pe viață și pe moarte (cea mai importantă în viața unui om) sub presiunea timpului. (…)

Au urmat ecografii de înaltă rezoluție și rezultatele de la ecografii au fost bune. Am mai avut puțin o stare de incertitudine până la naștere, dar această incertitudine s-a risipit cu totul când am văzut cu ochii mei că am un băiat sănătos și voinic.

Când cel de al doilea copil nici nu împlinise 3 ani, am fost diagnosticată cu cancer de sân. O boală cumplită numai când îi auzim numele! Primul gând când am primit vestea diagnosticului s-a îndreptat spre cei doi copii pe care îi lăsasem acasă. Erau prea mici ca să rămână fără mamă! Cred că acest gând îl are orice mamă (mai ales când copiii sunt încă mici și încă mai au nevoie de părinți) când este anunțată că are o astfel de boală.

Perioada care a urmat a fost foarte grea deoarece a urmat tratamentul clasic (operațiile, chimioterapia și radioterapia) pentru că tratarea cancerului este foarte dură. Mulți bolnavi de cancer mor pe parcursul terapiei și nu din cauza cancerului, ci din cauza efectelor adverse ale acestor terapii.

Nu aș vrea să intru în amănunte, dar aș vrea să spun că de câteva ori am stat față în față cu moartea pe parcursul chimioterapiei și din acest motiv nici nu am reușit să o termin. (…)

Durerea fizică pe tot parcursul tratamentului nu a fost așa de grea cât a fost durerea mea sufletească la gândul că cei doi copii ai mei vor rămâne fără mamă, când încă mai aveau nevoie de mama. Pe tot parcursul tratamentului m-am rugat la Maica Domnului să mă ajute să mai trăiesc ca să pot să îmi cresc copiii pe care mi i-a dăruit Dumnezeu. Și în continuare mă rog pentru același lucru.

Acum, după câțiva ani, organismul a început să își revină deși încă au rămas sechele cu care am învățat să trăiesc. Dar este important că trăiesc! Și trăiesc pentru copiii mei! Fiecare zi pe care o am este un mare dar de la Dumnezeu pentru mine, dar mai ales pentru copiii mei. Am credința că Dumnezeu mi-a redăruit viața ca să pot să îmi cresc copiii cu care m-a binecuvântat.

Acum pot să spun, după ce am trecut prin tot ceea ce v-am împărtășit și vouă, că același „DA” care l-am spus odată pentru viața copiilor mei l-am primit eu mai târziu în dar pentru viața mea! Da, un „DA” pentru viață!”

Mulțumesc lui Dumnezeu că am primit o astfel de binecuvântare în viața mea prin cei doi copiii pe care mi i a dăruit! Mulțumesc lui Dumnezeu și Maicii Domnului că m au ajutat să spun „DA” pentru viață!

Fragmente din mărturia doamnei Mirela P., din cartea „Mărturii despre criza de sarcină. Femei fericite că au născut, femei care regretă avortul”, numărul 1, Editura Provalori Media, 2018

Text scris pentru rubrica #vinereapentruviață la Basilica.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer