Întâmplare povestită de Preasfințitul Qais, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), la Colocviul Internațional „Întâlnirea cu duhovnicul”: Într-o vizită, la chilia Părintelui Sofian mi-a atras atenția o icoană a Pantocratorului, pusă pe șevalet, o icoană străină de stilul iconografic al bătrânului. Pantocratorul era foarte supărat, cu o privire plină de întristare. Privind icoana cu atenție și mirare, nu l-am auzit pe bătrânul când m-a rugat, de două ori, să mă așez pe canapea, uitându-se la mine cu un semn de întrebare și …
Autor: Alexandra Nadane
Traducere și adaptare de Ana Maria Claudia Drăgulinescu după Save The Storcks Aveam 17 ani când l-am întâlnit. Lucram împreună la un magazin local. El avea 21 de ani. Am fost nespus de încântată atunci când mi-a propus să ne întâlnim. Curând, am început o relație tumultuoasă. Eram tânără și foarte vulnerabilă și credeam că este grozav să pui mâna pe un tip care avea propriul apartament și care era mai în vârstă. Mă îndrăgostisem nebunește de el. Mi-ar plăcea …
„Scrisori către Sfânta Lidia” – o carte minunată. Căutările și preocupările unei adolescente iau forma unor scrisori imaginare către Sfânta Lidia, prima creștină botezată în Europa. Răspunsurile sunt deosebit de frumoase și echilibrate. Una dintre scrisori este despre o colegă de școală a adolescentei, Trella, o elevă extrem de capabilă pe toate planurile, care trece printr-o criză de sarcină. Sunt multe lecții de învățat din această corespondență. Una dintre ele: stă în puterea fiecăruia să ofere sprijin! Dragă Sfântă Lidia, […] …
Dăruiește aceeași dragoste femeii pe care o iubești și copilului pe care îl poartă în pântece. Iubește-i pe amândoi!
Adaptare după Cassy Fiano-Chesser, Live Action Multe femei fac avort deoarece cred că nu au de ales. Uneori sunt efectiv forțate, alteori sunt lipsite de sprijin, iar în multe situații decizia se bazează pe frică, nu pe alegere liberă. Din acest motiv, în cazul multor femei după avort urmează regretele. Lisa Luby Ryan, candidată la alegerile din Texas din acest an, spune că în prezent este pro-viață, dar în trecut a făcut trei avorturi pe care le regretă: „Am …
Fiecare dintre noi am fost cândva «un mănunchi de celule». La 16 zile copilului nenăscut începe să-i bată inima. La 4 săptămâni începe să se formeze creierul, plămânii și ficatul. La 10 săptămâni apar amprentele. #alegeviața
Tehnologia ne-a invadat viețile la orice vârstă. Aproape toți părinții se întreabă dacă să-i lase pe copii să folosească ecranele sau nu. Există multe păreri pro și contra. Ca și cum dezbaterile dintre părinți, dilemele și eforturile din familie nu ar fi fost suficiente, în ultimii ani a apărut o nouă problemă în învățământ: educația digitală. Cu toate că nu prea are efecte pozitive demonstrate, iar efectele negative continuă să iasă la suprafață, sunt persoane care susțin acest tip de …
Copilul nenăscut are nevoie de speranța că va trăi și se va bucura de viață. Mama lui are nevoie să știe că nu e singură și că cei din jur o sprijină. Fii alături de femeile în criză de sarcină! Dacă întâlnești o femeie însărcinată care are nevoie de ajutor, spune-i despre Centrul de consiliere și sprijin „Sfânta Alexandra Împărăteasa”.
Pablo Escobar este, probabil, cel mai cunoscut traficant de droguri din lume. Când a atins vârful „carierei” sale deținea 80% din traficul de cocaină din SUA. A ajuns la acest „record” omorând pe alții și făcând mult rău oamenilor. Victoria Eugenia Henao, fosta soție a lui Pablo Escobar, a vorbit despre experiența dureroasă a avortului într-o carte autobiografică pe care a publicat-o de curând. La 14 ani Escobar a violat-o și apoi a forțat-o să facă avort pentru că rămăsese …
Oferă-i copilului tău nenăscut șansa de a își împlini menirea în această lume. Mogâldeața despre care astăzi crezi că va avea un viitor incert mai târziu poate deveni un campion, un om de știință, un medic sau cineva care schimbă în bine lumea din jur.









