„Avortul se face în tăcere. Astfel gurile celor care fac presiune ajung să tacă, însă sufletele mamelor strigă de durerea pierderii, pe care uneori nici nu o conștientizează.”

Am simțit că îmi îngheață inima, când am citit fraza asta scrisă de psihologul Roxana Dincă, într-un interviu care va apărea în curând. Descrie atât de bine realitățile pe care le întâlnim în viața de zi cu zi și pe care de multe ori e foarte greu să le arătăm public la dimensiunea lor reală! Deși lucrez de 15 ani cu femei în criză de sarcină și mame, iar în ultimii ani fac asta în cadrul unei echipe, cu oameni

Continue Reading

Întâlnirea unui doctor ginecolog cu Sfântul Dimitrie Basarabov: „Am înţeles, măcar în ceasul al 13-lea, că totul se plăteşte în viaţă”

„Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi belşug! Începând din 1999, viaţa mea s-a dat peste cap din senin… Într-o noapte, am visat o mulţime de nou-născuţi care parcă înotau într-un acvariu uriaş, aflat chiar în faţa mea, şi păreau că se sufocă, fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă, căutând o ieşire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari şi disperaţi ce priveau spre mine! De a doua

Continue Reading

Cântăreața Feli despre fiica ei nou-născută: „Până să apari, nu am știut cu adevărat ce e iubirea”

Celebră pentru videoclipul emoționant „Două inimi” – un omagiu adus vieții, Feli a scris zilele acestea un mesaj pe Instagram dedicat fiicei ei, Nora Luna, care a împlinit 6 luni: „Nora Luna mea, acum 6 luni ai venit pe lumea asta! Mulțumim, mami, că ne bucuri zilele cu energia și cu zâmbetul tău luminos! Ești cea mai iubită, mami! Nu ne-ar ajunge sute de vieți să îți mulțumim pentru tot ceea ne oferi, pentru tot ceea ce ne înveți și

Continue Reading

Încă o tânără ucisă pentru că nu a dorit să facă avort. Ce spune asta despre noi?

Sunt întrebată adesea despre poveștile de viață ale femeilor în criză de sarcină pe care le-am cunoscut. În 8 ani de când mă implic în activități pro-viață am auzit multe, dar un episod îmi va rămâne întipărit în minte pentru totdeauna. Mergeam prin oraș cu niște treburi și am primit un telefon de la un preot. Cu câteva minute înainte intrase pe ușa bisericii la care slujea o tânără însărcinată, care plângea și era disperată că părinții urmează să o

Continue Reading

Oferă-i copilului tău nenăscut șansa de a își împlini menirea în această lume

Oferă-i copilului tău nenăscut șansa de a își împlini menirea în această lume. Mogâldeața despre care astăzi crezi că va avea un viitor incert mai târziu poate deveni un campion, un om de știință, un medic sau cineva care schimbă în bine lumea din jur.

Site Footer