A trecut la cele veșnice psihologul Philip Zimbardo, care a făcut un celebru experiment la Universitatea Stanford, „Stanford Prison Experiment”, în 1971, în care a căutat să vadă cum ajunge o persoană să facă un lucru rău (pe care nu l-ar face ca individ) din cauza mediului. Experimentul a fost mai degrabă un studiu de caz, a fost criticat în timp, însă autorul și-a dedicat viața profesională studierii acestei transformări.

În 2007 a publicat o carte, „The Lucifer Effect”, care sumarizează cercetările lui. Rezultatul cred că este perfect aplicabil pentru a explica cum s-a ajuns la acceptarea socială a avortului în timp, fiind primită ca normativă în prezent de către o mulțime de oameni care în alte aspecte sunt morali, buni, cu compasiune etc.

El scrie așa: „Oamenii buni pot fi convinși și determinați să inițieze comportamente rele. Ei pot fi, de asemenea, determinați să acționeze în moduri iraționale, stupide, autodistructive, antisociale și neînțelepte atunci când sunt cufundați în „situații totale” – [acele situații] „care impactează natura umană în moduri care ne provoacă simțul stabilității și coerenței personalității individuale, a caracterului și a moralității.”

Criza de sarcină, cu fricile asociate ei, este o astfel de „situație totală”, cum o numește el.

Într-un articol „The Lucifer Effect: Understanding How Good People Turn Evil” din The Journal of the American Medical Association, 2007, el descrie șapte procese sociale care ne duc pe „panta alunecoasă a răului”. O să scriu în dreptul fiecăruia cum se manifestă în cazul avortului:

1. Făcând fără minte primul pas mic – majoritatea susținătorilor avortului au crezut și cred că el va fi ales în cazuri excepționale, care afectează femeia în mod extrem; în realitate, în majoritatea cazurilor avortul este ales de tatăl copilului sau de o altă persoană cu autoritate față de femeie, care îi transmite până la a o presa că va pierde stabilitatea dată de relația lor cu dacă alege să nască copilul.

2. Dezumanizarea altora – nu e mult de comentat, majoritatea susținătorilor avortului aleg să considere că copilul nenăscut nu este om, ci o „aglomerație de celule”

3. De-individualizarea sinelui (anonimat) – deși perfect legal, foarte puține persoane spun public că au făcut sau au determinat un avort. Adesea și doctorilor li se ascunde istoricul medical de avorturi, deși ar putea să aibă un impact negativ această ascundere.

4. Difuzarea responsabilității personale – faptul că avortul este legal folosește ca principal mijloc social de evitare a responsabilității; faptul că cel mai adesea autorul moral al deciziei nu este femeia face ca ea să simtă că responsabilitatea principală este a altuia, iar cel cu responsabilitatea se justifică că nu el a făcut avortul.

5. Supunerea oarbă față de autoritate – în acest caz, autoritatea este normativizarea publică a avortului și includerea lui în categoriile drepturi, libertăți, progres.

6. Conformitate necritică la normele de grup – „dacă toată lumea face, dacă toată lumea îmi zice să fac, este ok”.

7. Toleranța pasivă a răului prin inacțiune sau indiferență – acest punct se referă la ansamblul societății: o întreagă societate a validat sclavia și ea nu a fost abolită decât atunci când o largă majoritate a societății nu a mai fost indiferentă și inactivă.

Nu știu dacă Philip Zimbardo a propus și soluții, dar fiecare punct are în el, în oglindă, soluția – o să o punctez aplicat.

1. Făcând cu înțelepciune pași mici în sprijinul femeilor însărcinate și al copiilor lor nenăscuți.

2. Să fim conștienți că toți copiii nenăscuți sunt oameni – viața umană începe la concepție, indiferent de limita legală a avortului în diferite state și în diferite perioade de timp

3. Asumarea, măcar într-un cerc restrâns, a responsabilității pentru un avort trecut și a unei opinii pro-viață și pro-sprijin.

4. Conștiința că nu putem fi complet deresponsabilizați față de numărul uriaș de avorturi din societate.

5. Afirmarea adevărului vieții copilului nenăscut și sprijinirea activă a femeilor însărcinate care se află în situații dificile.

6. Analiza obiectivă a primelor 9 luni de viață și a realității dificultăților majore în cazul unei sarcini neașteptate, nedorite sau în care femeia nu este sprijinită de tatăl copilului și de cercul de apropiați.

7. Să facem lucruri concrete, fără să așteptăm ca statul sau societatea să își schimbe legile, respectiv mentalitatea. Acolo unde o femeie însărcinată are nevoie de sprijin, să avem curajul și dragostea să ne implicăm!

https://en.wikipedia.org/wiki/Philip_Zimbardo

https://www.nytimes.com/…/sci…/philip-zimbardo-dead.html

Foto: Wikipedia