Decizia Roe v. Wade a legalizat avortul la nivel federal în SUA, în 1973. Toți președinți republicani aleși după acel an au fost pro-viață (lăsând deoparte diferite nuanțe în zona pro-viață), iar soțiile lor au fost pro-avort (unele au afirmat asta în timpul mandatului de președinte al soțului, altele doar după). Ultimul exemplu – Donald Trump și Melania Trump.

În general, soții sunt de acord pe problemele importante, iar perechea unui om politic de nivelul președintelui SUA evită să submineze percepția publică a unității familiale care este foarte importantă în SUA. Ce le-a făcut pe aceste soții să nu fie de acord cu soții lor într-o problemă atât de divizivă în spațiul public?

Realitatea că în ultimele decenii bărbații devin mai conservatori, iar femeile mai progresiste poate fi adevărată, dar nu explică exact cum s-a creat această divergență atât de mare între bărbații președinți și soțiile lor.

Cred că această frază este cheia: „O femeie nu dorește să facă avort așa cum dorește o înghețată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care își roade picioarele pentru a scăpa” – Frederica Mathewes-Green. Femeile nu doar înțeleg rațional, ci simt starea în care se află o femeie care alege să facă avort pentru că altfel i se pare că viața ei va fi distrusă. În același timp, ca soții ale unor președinți care erau pro-viață, poate s-au simțit datoare să echilibreze povara pe care soții lor erau acuzați că o pun asupra femeilor. Așa au căzut în capcana necruțătoare spre avort pusă de susținători avortului: femeia trebuie să rezolve SINGURĂ problema.

Însă nu aceasta este soluția. Soluția este sprijinul pentru ca femeia să nu se mai simtă obligată să facă ceva extrem de dureros pentru ea disperată că nu are alternativă.

Poate din cauză că au continuat tipul de gândire al susținătorilor avortului niciuna dintre aceste soții nu a făcut ceea ce era accesibil primei doamne: dezvoltarea sprijinului concret pentru femeile însărcinate aflate în situații dificile. Așa puteau să aducă un plus necesar și complementar poziției politice a soților lor. Atunci ar fi echilibrat cu adevărat poziția politică a acestora, ajutând pe femei ca purtarea copilului și nașterea lui să nu mai fie o povară dusă de ele singure, ci o greutate care se poartă cu sprijinul altora. Sprijinul femeilor era ceva pentru care ar fi fost aplaudate și urmate.

Avortul este un eșec, dar tot eșec este opinia că avortul nu este bun fără fapta concretă de a sprijini femeia să evite avortul. Sprijinirea femeii îi respectă libertatea, demnitatea, maternitatea și o ajută să iasă din frică – atunci viața copilului nu i se mai pare opusă vieții ei, ci bucuria vieții ei.

De ce oare nu au putut să iasă din capcana avortului – singurătatea? Poate și pentru că soții lor nu au făcut ei înșiși acest pas în mod la fel de puternic precum poziția politică. Au rămas singure să empatizeze cu femeile însărcinate aflate în condiții adverse și să creadă că singurătatea este normativă pentru ele.

*

Gerald Ford (1974-1977) nu a fost de acord cu decizia Roe și susținea un amendament constituțional prin care fiecare stat să decidă politica cu privire la avort. Soția lui, Betty Ford, a declarat în 1975 că decizia Roe este „cel mai bun lucru din lume”.

Ronald Reagan (1981-1989) este autorul celebrului citat „am observat că toți cei care sunt pentru avort au fost deja născuți”. Și al unui citat ceva mai complicat, dar care răspunde la cei care zic că nu știu dacă copilul nenăscut este om cu drepturi de om sau nu: „Morala simplă dictează că, dacă și până când cineva poate dovedi că omul nenăscut nu este viu, trebuie să îi acordăm beneficiul îndoielii și să presupunem că este viu. Și, astfel, ar trebui să aibă dreptul la viață, libertate și căutarea fericirii”. Soția lui, Nancy Reagan spunea „nu mă interesează dreptul la viață” și a fost cea care l-a oprit pe Reagan să vorbească la Marșul pentru Viață de la Washington, acesta trimițând doar mesaje care erau citite în numele lui.

George H. W. Bush (1989-1993), care îi fusese vicepreședinte lui Reagan, a continuat politica acestuia, inclusiv ca orientare pro-viață. Ca un amănunt biografic, el și soția, Barbara Bush, au avut 6 copii. Barbara Bush a scris la un moment dat un memo despre avort pentru ea, în care pune problema astfel: „Când intră sufletul în corp este întrebarea numărul 1. Dacă răspunsul la această întrebare este la concepție, atunci avortul este crimă. Dacă răspunsul la această întrebare este momentul în care este luată prima respirație, atunci avortul nu este crimă.”

Evident, omul nu devine om și nu începe să aibă suflet abia atunci când respiră prima gură de aer, ci e om și are suflet și înainte. Dar aceasta nu a împiedecat-o să susțină avortul, scriind că, deși numărul uriaș al avorturilor este inacceptabil, avortul este o decizie care trebuie luată de mamă, tată și doctor (interesat că îi numește mamă și tată pe părinți, conștientizând că ei sunt părinți și au deja un copil, chiar dacă îl vor avorta!).

George H. Bush (2001-2009), între altele, a semnat legea de interzicere a avortului cu naștere parțială (avortul în care copilul este scos viu din uter, dar nu în întregime, și omorât înainte de a fi scos cu totul). Laura Bush, în autobiografia ei, scrie despre avort: „cred că este important să rămână legal, pentru că cred că este important pentru oameni, din motive medicale și alte motive” – realitatea este că avorturile din motive medicale sunt un procent infim, avorturile din cauza violului sau incestului sunt sub 3% iar majoritatea avorturilor sunt la cerere – „alte motive”.

Despre Donald Trump (2017-2021) și despre ce a scris soția sa Melania se poate citi în multe locuri, nu reiau.