Pe 1 octombrie se împlinesc 7 ani de la deschiderea primului centru ROUA. În 2014-2015, când am înțeles nevoia unor centre de sprijin profesioniste, care să sprijine femeile în criză de sarcină și femeile însărcinate pe parcursul sarcinii și după naștere, am sperat întâi să vină altcineva să facă un centru profesionist. Cineva capabil, cu experiență în management, cineva care se pricepe, cineva care are resurse, iar eu îmi doream să sprijin eforturile acelei persoane.

După ce am prezentat un an de zile această nevoie și am văzut că nu apare acea persoană, m-am întrebat: „Cât timp o să mai vorbești și o să aștepți ca alții să facă?”.

Bineînțeles, aveam toate motivele din lume să mă gândesc că nu voi reuși, că nu sunt capabilă, că va fi foarte greu: nu mai lucrasem niciodată într-o companie sau o instituție, nu condusesem o echipă, nu aveam studii de asistență socială, nu aveam bani, nu aveam oameni dispuși să se alăture, iar domeniul era la început în România. Și totuși, am început…

A fost greu? Foarte greu! Și încă e. Cu ce a fost greu? Să le luăm pe rând.

1. Limitele proprii. E adevărat că cea mai mare luptă în viața asta o ducem cu noi înșine. Am auzit un om de business spunând că organizația pe care o conduci se dezvoltă în măsura în care tu te dezvolți. Am încercat să învăț cât mai mult în acești ani și sunt foarte recunoscătoare tuturor celor care mă sprijină, sufletește, material, cu mici sau mai mari lucruri concrete, instituțional, cu consultanță, cu mentorat, cu încurajări, cu rugăciuni, cu răbdare când dau cu capul de prag și doare. Sunt convinsă că există mulți oameni care ar face lucrurile mai bine și sper să apară în viitor.

2. Dificultatea de a găsi profesioniști cu experiență în abordarea și tratarea problemelor care generează criza de sarcină sau a unor probleme asociate. „Problemă asociată” a însemnat: relații toxice, presiune, violență, lipsă de sprijin, trafic de persoane, traume sexuale, traume post-avort, depresie etc., Iar „probleme asociate” a însemnat că în majoritatea cazurilor de criză de sarcină și aproape în toate cele de avort se întâlnesc cel puțin cinci factori. Iar când o femeie însărcinată are cinci probleme asociate, este o adevărată minune și o muncă sisifică să se retragă de pe muchia avortului. Le sunt foarte recunoscătoare tuturor celor care au lucrat în echipa Centrelor ROUA în acești ani, sprijinind peste 4.500 de femei în moduri uneori foarte complexe.

3. Lipsa unei culturi a sprijinului financiar recurent pe perioade lungi de timp. După un uriaș efort pentru deschiderea unui centru constați că tocmai ai făcut… cel mai mic pas! Funcționarea, lună de lună, implică plata specialiștilor, cheltuieli de funcționare și cheltuieli pentru oferirea serviciilor de sprijin. Am zis de la început că nu suntem simpli distribuitori de ajutoare, deși acelea pot fi utile în momente critice, ci oferim un sprijin integrat, centrat pe educație și dezvoltarea potențialului femeii. Adică sprijinim femeile aflate în cele mai dramatice momente ale vieții să vadă luminița de la capătul tunelului și să meargă către ea până o ajung. Problema nu s-a rezolvat încă, suntem departe de o stabilitate financiară care să ne ajute să dezvoltăm proiecte mari. De multe ori abia funcționăm de la o lună la alta.

4. Prejudecățile despre sprijinul psihologic. Acum avem multe solicitări pentru pachete gratuite de ședințe de psihoterapie și avem specialiști pregătiți pe tot felul de probleme ce țin de sarcină, situații de criză, depresia post-natală, pierderea copilului etc. Dar la începutul activității, dacă spuneam cuiva că poate beneficia de acest sprijin, auzeam replici din categoria: „am o problemă cu sarcina, dar nu sunt nebună ca să merg la psiholog!”. Și situațiile erau destul de frecvente, până au apărut femei care au văzut cât de mult contează să primești un ajutor specializat și au spus și altora, care au prins curaj.

5. Prejudecățile despre sprijinul dezinteresat. O femeie mi-a spus într-o zi: „Nu m-a ajutat tatăl copilului, care mă presează continuu să renunț la sarcină, nu m-a ajutat familia, iar voi, niște necunoscuți, mă ajutați așa, fără niciun interes? Sigur vreți să-mi luați copilul!”. Uau! Ce argumente să îi aduci că nici nu îți trece prin minte așa ceva?

A durat ani de zile ca femei care primiseră sprijin și acum au copii de școală primară sau chiar mai mari să spună despre cum au fost sprijinite și să încurajeze alte femei să ceară ajutor. Și mai e mult de muncă până la momentul în care femeile vor vorbi fără teamă, în spațiul public, despre criza de sarcină, despre lipsa de sprijin cu care s-au confruntat și despre ce a însemnat o ușă deschisă când aveau cea mai mare nevoie.

6. Lipsa curajului de a cere ajutor. E o realitate pe care o știm mulți dintre cei care lucrăm în serviciile sociale: de multe ori femeile cer ajutor când le-a ajuns cuțitul la os, când nu mai pot, după ce au suferit probleme peste probleme. În urmă cu două săptămâni mi-a zis o femeie: „Vreau să vin acum la centru, că m-am obișnuit să caut ajutor doar atunci când sunt foarte rău și nu mai am încotro.” Știu, a acționa la timp e o cenușăreasă în mentalitatea noastră în general, dar în criza de sarcină sau în probleme de creșterea copiilor lipsa acționării la timp are consecințe care pot fi tragice și irecuperabile. Iar pentru ca noi să fim suficient de proactivi e nevoie de multe resurse.

Trăgând linie, la 7 ani:

Eforturile noastre și ale altora în depășirea acestor provocări sunt departe de a fi încheiate. Știm că multe dintre ele țin de mentalitate și că ar putea dura decenii să se schimbe, dar ne-am asumat acest demers dificil de educare, de informare a publicului, cu speranța că va crește nivelul de înțelegere din societate despre provocările femeilor însărcinate și a mamelor și va exista mai mult sprijin. Știm că ceea ce facem e departe de a fi perfect sau pe măsura nevoii femeilor din România, dar am încercat să facem primii pași.

Speranța de a veni altcineva să facă binele pe care ni-l dorim e prezentă în toate sferele societății. Așteptăm ca statul, ONG-urile, alții să facă, să rezolve, dar există o singură șansă de a crește: să conlucrăm, cu cea suntem și avem acum, pentru a dezvolta lucrurile. Știu că sunt multe probleme sociale în care fiecare dintre noi s-ar putea implica, dar lipsa de sprijin în perioada sarcinii e una dintre cele mai acute. Are impact asupra a două vieți în același timp – mama și copilul nenăscut –, influențează dezvoltarea emoțională și sănătatea lor și e primul pas pentru un viitor mai bun, pentru ei și pentru toată societatea.

Vii alături de noi?