„Merita cu adevărat să vezi cum umbla femeia aceasta extraordinară, înveșmântată simplu şi modest, în mijlocul poporului înghesuit în jurul ei, vădindu-şi evlavia faţă de Dumnezeu prin tot soiul de fapte bine-plăcute Lui. Străbătând întregul Răsărit înconjurată de strălucirea ce i-o aducea autoritatea împărătească, Elena împărţea în jur daruri din belşug, atât poporului de prin oraşe, cât şi oricărui ins care venea la ea să-i ceară; (…)

Dar cel mai mult îşi arăta dărnicia înaintea săracilor celor goi şi neajutoraţi: faţă de unii, cu daruri în bani; iar faţă de alţii, împărţindu-le cu prisosinţă veşminte ca să-şi acopere trupul. Pe câte unii i-a scăpat din închisoare sau de pătimirile lor din mine; a slobozit de prigoană pe mulţi asupriţi; în sfârșit, câte unora le-a trimis vorbă să se întoarcă din surghiun.” – Eusebiu de Cezareea despre Sfânta Împărăteasă Elena[1]

Ca femeie, îmi tresaltă sufletul de bucurie când citesc viețile femeilor sfinte, iar cinstea pe care le-o oferă Biserica Ortodoxă este impresionantă nu numai prin frumusețea sărbătorilor, ci și pentru că de fiecare dată Dumnezeu își reînnoiește chemarea Sa către noi, femeile: să-i urmăm Lui și să-i sprijinim pe cei aflați în nevoie, așa cum au făcut femeile sfinte, cu inima deschisă, cu curaj și cu dorința de a face binele.

Sfânta Împărăteasă Elena, această „preafericită femeie”, după cum o numește Eusebiu de Cezareea, a fost aleasă în anul 2020 ocrotitoare a Centrului de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena” din București, un centru care oferă sprijin femeilor în criză de sarcină, femeilor pe care lipsa de sprijin, presiunile, disperarea și circumstanțele dificile riscă să le rupă pentru toată viața de copiii lor și să le rănească sufletele. Sfânta Împărăteasă Elena este un model de curaj pentru femeile în criză de sarcină, dar și pentru orice femeie care caută să facă binele. Iată câteva argumente:

• a născut într-o perioadă dificilă un copil care a schimbat istoria creștinismului și a întregii lumi, pe Sfântul Constantin cel Mare;
• s-a dedicat pe termen lung sprijinirii semenilor aflați în nevoie;
• a făcut mult bine oamenilor, atât la nivel personal, prin ajutor direct, cât și la nivel instituțional, prin crearea mai multor centre și instituții sociale;
• ei îi datorăm descoperirea Sfintei Cruci și a Locurilor Sfinte de la Ierusalim, precum și construirea mai multor biserici în care milioane de oameni își găsesc pacea, bucuria, sprijinul și posibilitatea de a se apropia de Dumnezeu.

Fie că ești mamă, fie că te implici în proiecte sociale, fie că ești o femeie care caută să schimbe istoria lumii, poți găsi în viața Sfintei Elena un model de femeie înțeleaptă, centrată pe ceea ce este bine și după voia lui Dumnezeu pe termen lung.

Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab este cunoscută drept una dintre personalitățile culturale marcante din istoria Bulgariei, fiind pentru o vreme țarină. Este model de mamă, de femeie implicată în viața culturală și model de monahie. Ea este prima monahie de origine română al cărei nume s-a păstrat și a fost cinstită ca sfântă de contemporanii ei. În perioada în care a fost căsătorită cu țarul Ivan Alexandru al Bulgariei a fost foarte preocupată de educația și formarea sufletească a copiilor ei, iar în societate a dezvoltat o școală medievală și un centru pentru copierea și traducerea de manuscrise din Sfântul Munte Athos și din Constantinopol, multe dintre acestea răspândindu-se ulterior în tot estul Europei. Când a fost repudiată, în anul 1352, Sfânta Teofana Basarab nu s-a descurajat și nici nu s-a oprit în a face binele. Împreună cu nora ei, țarina Ana, au transformat Vidinul în cel mai important centru cultural din Bulgaria, continuând proiectele culturale pe care le-a dezvoltat pe parcursul vieții.

Chemarea de a-L urma pe Dumnezeu și de a sluji aproapelui nu este adresată doar femeilor cu posibilități materiale mari, celor care au un anumit statut social sau un nivel înalt de educație, ci tuturor femeilor. Fiecare are șansa să răspundă acestei chemări în acord cu darurile pe care le are și în contextul istoric, social și familial în care se află. O demonstrează viața femeii samarinence. O femeie simplă, dar smerită și cu inima deschisă. O femeie care nu era un reper moral sau social, dimpotrivă, dar care are curajul să caute, să își dorească să meargă pe un drum diferit, după mai multe relații eșuate și după o viață care nu o mulțumește.

Cu această femeie se întâlnește Hristos la Fântâna lui Iacov și îi cere apă. Prin gestul Său, Mântuitorul depășește bariere sociale semnificative precum ura dintre iudei și samarineni și superioritatea bărbatului față de femeie.  Totodată, El ridică statutul și demnitatea femeii, care era așezată pe un nivel inferior și chiar obiectificată în lumea păgână, așa cum se întâmplă și astăzi când femeia este scoasă din firescul în care a așezat-o Dumnezeu.

Curajul, inima ei deschisă și dorința de a face binele au determinat-o să nu se închidă, să nu plece atunci când Mântuitorul i-a dezvăluit faptele și alegerile regretabile pe care le făcuse, ci să caute adevărul. Ba mai mult, „femeia și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate și a zis oamenilor: Veniți să vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos?” (Ioan 4, 28-29). Entuziasmul și dorința ei de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor nu s-au oprit acolo, ci au continuat întreaga viață, până când a primit moarte mucenicească în timpul împăratului Nero.

Text scris pentru rubrica #vinereaproviata la Basilica.

[1] Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, traducere și note de Radu Alexandrescu, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 14, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, p.143