„El, fiind vizibil marcat de momentele prin care treceam, simțind nevoia să-și împărtășească cuiva amărăciunea, a plecat la o plimbare în aer liber cu un prieten. Atunci, știu că m-am rugat cu toată ființa mea Maicii Domnului și am rugat-o în mod repetat: «Te rog, Măicuță, nu mă lăsa să fac avort! Orice, dar nu asta!» Și am adormit sleită de puteri și de plâns, cu gândul ăsta în minte. Ca prin minune, la miezul nopții, iubitul meu m-a trezit parcă radiind și încurajat de o nouă putere: «Vom păstra copilașul, indiferent de ce se va întâmpla! Suntem împreună pentru totdeauna, să nu uiți asta!».

Dumnezeu, Măicuța Domnului lucraseră prin intermediul oamenilor, așa cum o face de obicei: prietenul din copilărie al iubitului meu îl convinsese să păstrăm copilul cu orice preț. Nu știu cum, în ce fel și care a fost influența lui asupra partenerului meu, dar sunt sigură că a fost Mâna Maicii Domnului la mijloc. Partea cea mai grea abia acum venea, deși eram amândoi ușurați sufletește…”.

Cele de mai sus s-au întâmplat în 2014. Acum cei doi sunt căsătoriți și au 3 copii. Această criza de sarcină a fost cu happy end. Dar nu e mereu așa. Uneori prietenul din copilărie, cu sfatul cel bun, lipsește, așa cum a lipsit vreme de 38 de ani un om care să îl ajute pe slăbănogul de lângă scăldătoarea Vitezda.

„Doamne, nu am om…”, spune slăbănogul care aștepta de nu mai puțin de 38 de ani un om care să îl ducă pe el primul în apă atunci când îngerul tulbura apa. Dar câți oameni se vor fi perindat în tot acest timp pe lângă el și vor fi văzut, mai în treacăt sau mai atent, boala de care suferea? Cum de nu avea „om”?

Dacă aflăm răspunsul, dar mai ales soluția, aflăm răspunsul la întrebarea „Cum e posibil ca unele femei să fie lăsate absolut singure în criza de sarcină?” și soluția la majoritatea crizelor de sarcină.

Slăbănogul a stat 38 de ani în mijlocul unor mulțimi. Femeile în criză de sarcină au câteva luni în care aleg între nașterea copilului și avort. Dar în aceste luni sunt exact în mijlocul nostru: în familiile noastre, în grupul nostru de prieteni, între colegi sau cunoscuți noi –iar noi le suntem prietenii din copilărie, cei din adolescență ori cei din tinerețe, colegii sau cunoscuții lor.  

Ce facem? Așa cum arată și mărturia de mai sus, de multe ori o încurajare, o vorbă bună pot salva vieți și sunt începutul sprijinului de care e atât de mare nevoie în criza de sarcină.

„Vom păstra copilul indiferent de ce se va întâmpla!” – iată nădejdea, puterea și încrederea pe care le aduc cuvântul primit din partea unui prieten.

Potențialul fiecărui om de a face bine este uriaș. Să întrebăm: „Ai nevoie de ajutor?” De cele mai multe ori răspunsul femeilor în criză de sarcină este similar cu cel al slăbănogului din Vitezda: o neîncredere că cineva vrea cu adevărat să le ajute, căci alții nu le-au ajutat, și o bucurie că există un astfel de om. Dorința de sănătate, dragostea pentru copilul din pântece sunt, de cele mai multe ori, limpezi în adâncul inimii, însă lipsa de sprijin, presiunile, grijile vieții pot umbri nădejdea bucuriei de a ține copilul în brațe.

Astăzi, Hristos ne oferă un model: a devenit Omul pe care slăbănogul îl aștepta de atâta vreme. Prin exemplul Său, Mântuitorul ne încurajează pe toți să fim asemenea Lui, să fim sprijinitori ai vieții, să fim alături de cei pe care n-are cine să-i ajute, să ne dedicăm slujirii aproapelui. Și cum printre oamenii cei mai lipsiți de ajutor sunt copiii aflați în burtica mamei, iar multe femei în criză de sarcină trec prin singurătate și descurajare, și pentru aceștia suntem chemați să fim „omul” care să le fie alături. Așa cum a fost acel prieten din mărturia de mai sus.

Sprijinul poate fi, în funcție de darurile și de chemarea fiecăruia, la nivel personal și la nivel instituțional. În acest an, Duminica în care este pomenită vindecarea slăbănogului este în 15 mai, ziua de pomenire a Sfântului Iacob Putneanul. Acest mitropolit al Moldovei a făcut mult bine familiilor din vremea sa și posibilității acestora de a-și crește copii. Iată fapta lui: a depus foarte mult efort până a reușit să elimine un impozit din acea vreme, numit „văcărit”, care avea un impact negativ major asupra familiilor cu copii și asupra celor săraci; apoi s-a retras din scaunul de mitropolit pentru a apăra eliminarea impozitului.

În cronicile vremii scrie că, după ce a fost înlăturat impozitul acesta foarte greu, s-au născut mai mulți copii, pentru că familiile nu mai aveau teama că nu se vor descurca să îi crească: „îndată cum s‑au rădicat această dajdie, au început a se întări și a se înmulți locuitorii țării și de atunci prea bine s‑au îndreptat țara”. Poate, prin fapta sa, acest iubitor de bine al copiilor, a salvat și viețile unor copii, care ar fi fost altfel avortați, și sufletele părinților lor.

Revenind la nivelul personal: fiecare suntem prietenul din copilărie, din adolescență, din tinerețe, colegul sau cunoscutul multor femei care trec prin criză de sarcină și al taților copiilor lor – dar suntem și omul care le va da sfatul cel bun?

Text scris pentru rubrica #vinereaproviata la Basilica.