Mulți părinți ai căror copii sunt diagnosticați intrauterin cu probabilitatea de a avea o anumită afecțiune se confruntă cu o presiune foarte puternică de a face avort. Cu toate că în acel moment ei au mare nevoie de sprijin, de încurajări și de persoane specializate care să le arate un drum pe care îl pot parcurge ÎMPREUNĂ cu copilul lor, majoritatea vocilor, inclusiv din spațiul medical, îi împing către o cale fără întoarcere, care distruge pentru totdeauna viața copilului: avortul.
Mai jos puteți citi o mărturie cutremurătoare din partea unei femei care în momentul crizei de sarcină se afla în două roluri: femeie în criză de sarcină și medic. Ajunge în criza de sarcină după ce primește în mod neașteptat vestea unui posibil diagnostic intrauterin și este consultată de colegii ei, care prima dată îi spun că e musai să facă avort deoarece nu se vede nici copilul, nici placenta, iar mai târziu „recomandarea” este reluată, pe motiv că fetița ei s-ar putea naște cu o problemă genetică.
E greu de imaginat lupta care s-a dat în sufletul acestei femei, însă credința le-a salvat pe amândouă. Rugăciunile către Sfânta Parascheva și ajutorul primit fără întârziere au făcut ca, după o vreme, mama și fiica să ajungă împreună în fața raclei și să-i mulțumească Sfintei pentru darul vieții.
„Sunt medic creştin. Când eram însărcinată, colegii mei mi-au spus să avortez, pentru că ecografic nu se vedea nici embrion, nici placentă.
Am făcut două lucruri: am venit la Cuvioasa şi m-am rugat, apoi am cerut opinia unui alt medic.
Când am atins sfântul trup, parcă un curent mi-a trecut prin corp şi am ştiut că totul va fi bine. Minune a fost şi când la al doilea ecograf, medicul a văzut bebeluşul.
Tulburarea nu s-a terminat: la unul din controalele ginecologice, o nouă suspiciune – existenţa unei boli genetice. Iar am implorat-o pe Cuvioasa, şi mi-am continuat rugăciunile cu speranţă. Am născut o fetiţă sănătoasă, frumoasă şi sper să mă ajute Dumnezeu să o aduc cât pot de des să se închine mijlocitoarei noastre, Sfintei Parascheva.
Doamne ajută ca încercarea prin care am trecut să-i în tă –
rească şi pe alţii!”
Mărturie anonimă publicată în cartea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, vol. III, pg. 242