Nancy Flanders, 13 mai 2018, (LiveAction)
Căsătorită cu un bărbat pe care-l iubea și implicată în administrarea unei parohii alături de soțul ei, o relație extraconjugală nu era ceva ce Audrey Meisner și-ar fi putut imagina vreodată că i s-ar putea întâmpla. Ea și soțul ei, Bob, aveau trei copii, în vârstă de 10, 13 și 15 ani și administrau împreună parohia unei biserici. Deși relația ei extraconjugală a durat doar trei săptămâni, aceasta a fost pe punctul de a le schimba în mod radical viața – și aproape că a determinat-o pe Audrey să ia în calcul posibilitatea unui avort.
„Nu mi-am închipuit niciodată că viața mea ar putea lua o astfel de turnură”, a declarat ea pentru site-ul Live Action News. „N-am visat niciodată că aceasta ar putea fi povestea mea de viață, dar când mă uit înapoi, în urmă cu 17 ani, nu pot decât să mă minunez de modul în care Dumnezeu poate întoarce în favoarea noastră chiar și cele mai dificile situații.
Ziua în care i-am mărturisit lui Bob că l-am înșelat, a fost cea mai oribilă zi din viața mea. Eram așa de plină de remușcări, atât de plină de regrete. Cu toate acestea nu am putut să nu-i spun adevărul.”
Bob Meisner s-a simțit complet trădat atunci când soția lui i-a mărturisit despre relația extraconjungală. Devastat de durere, s-a îndreptat spre un alt coleg pastor pentru sprijin.
„Într-un moment de criză, toată lumea încearcă să găsească o explicație logică a ceea ce s-a întâmplat”, a explicat el.
„Cum a fost posibil? Cum ai putea să cataloghezi ceea ce s-a întâmplat? Toate acele întrebări devin atât de intruzive, iar apoi ele se repetă obsedant în mintea noastră: de ce?.., de ce?.., de ce?.. și cum a fost posibil?… În astfel de momente, este esențial să existe în jurul tău persoane care să te ajute să poți să-ți iei un moment de respiro, să te gândești și să iei în considerare și altceva: există oare o altă cale? există speranță? Gândurile inițiale sunt doar terorizante și nu sunt decât imagini ale unor scenarii întunecate și groaznice, cel mai rău lucru care ți s-ar putea întâmpla. Așa că a avea pe cineva pe care să îl poți suna și cu care să poți vorbi, pentru a obține o perspectivă diferită asupra lucrurilor este de neprețuit.”
La sfatul prietenului său, Bob s-a întors acasă și nu a petrecut nici măcar o singură noapte departe de soția sa, în ciuda furiei și a suferinței sale profunde. Știa că nu o va părăsi pe Audrey, dar nu știa cum va putea să meargă mai departe și să fie fericit în căsnicia sa. Cuplul a petrecut zece zile împreună la o biserică departe de casă, câștigând sprijin și transformând „cea mai oribilă săptămână” a vieții lor într-un pas înainte spre vindecare și acceptare, înțelegând în același timp că „dragostea nu dă greș niciodată”. Cu o nouă direcție, o nouă perspectivă și asumarea responsabilității, s-au întors acasă pentru a continua să lucreze la căsătoria lor.
Dar suferința lor nu avea să se rezume doar la atât.
„La doar câteva săptămâni mai târziu ne aflam acasă, în dormitorul nostru și verificam mai multe teste de sarcină unul după altul”, ne-a povestit Bob „și toate ieșeau pozitiv”. A doua zi ne-am dus la o clinică și am așteptat îngroziți rezultatul de la medic. Ne-a confirmat faptul că testul de sarcină era pozitiv și, fără ezitare, stând chiar acolo în fața noastră, medicul ne-a spus: „Rezultatele testului sunt pozitive. Doriți să continuați cu această sarcină?”
Răspunsul meu a fost un „Da” absolut. Nu a existat nici un moment de ezitare. Trebuia să vin în întâmpinarea situației. Acum nu mai era vorba doar de mine, era vorba despre o altă viață la mijloc. Eram chiar destul de surprins că ni s-a oferit atât de ușor opțiunea de a pune capăt acestei sarcini.”
Cu toate acestea, Audrey nu a respins atât de repede ideea de face un avort. Bob își făcuse o vasectomie, așa încât toată familia urma să știe fără dubiu că acest copil a fost conceput într-o relație extraconjugală. Știau, de asemenea și că acest copil nu va arăta ca ceilalți copii ai familiei, iar secretul lui Audrey ar fi fost dezvăluit întregii lumi, imediat ce bebelușul s-ar fi născut.
„Reputația mea, încrederea de care mă bucuram urmau să dispară complet, pentru că toată lumea ar fi aflat ce lucru stupid am fost în stare să fac, împotriva lui Dumnezeu și a familiei mele. Eram îngrozită, întreaga mea lume se destrămase și nu credeam că aș fi avut puterea sau curajul de a face față la ceea ce va urma. Acea disperare a fost cea care m-a determinat să sun la clinica de avort, fără să le spun celorlalți. Mi-au spus că îmi vor trimite, sub forma anonimatului, zece pastile pe care să le iau câte una în fiecare zi, timp de zece zile, și asta mi-ar rezolva problema. Chiar și acum, când mă gândesc la acele cuvinte rostite: problema dvs. va dispărea, mă doare inima când știu că vorbeau astfel despre fiul nostru, o viață atât de prețioasă, a cărei valoare nu poate fi estimată.
Familia Meisner – Audrey și Bob au ales viața și au refuzat avortul pentru cel de-al patrulea copil
Audrey a terminat conversația cu cei de la clinica de avort. Acum știa că nu va putea să facă așa ceva, dar, încă plină de frică, L-a rugat pe Dumnezeu ca să piardă sarcina. A fost o rugăciune care nu i-a fost ascultată:
„Îi sunt atât de recunoscătoare lui Dumnezeu că nu răspunde tuturor rugăciunilor noastre. În întreaga Sa înțelepciune și atotputernicie, El vede speranța acolo unde noi nu mai suntem în stare să o vedem. El vede o ieșire dintr-o situație limită pe care noi nici măcar nu ne-o putem imagina. Cred cu tărie acum că, pentru faptul că Dumnezeu mă iubește atât de mult, nu mi-a răspuns la rugăciunea mea.
I-am cerut ca să mă scape din circumstanțele mele, dar El a venit la mine, chiar acolo în situația dificilă în care mă aflam și m-a ținut în brațe, m-a iubit, m-a mângâiat și m-a asigurat că nu mă va părăsi niciodată și nici nu mă va pedepsi. Nu avea să mă scoată din situația dificilă în care mă aflam, dar Dumnezeu avea să mă poarte în brațele Sale și avea să meargă alături de mine pe tot parcursul ei.”
Câteva săptămâni mai târziu, Audrey i-a povestit totul tatălui ei, mărturisindu-i în același timp faptul că simte că viața ei s-a sfârșit. El a încercat să o liniștească spunându-i că deși relația extraconjugală a fost ceva ce ea a făcut, totuși acest lucru nu era definitoriu pentru cine era ea ca persoană.
„Am decis apoi să mă raportez mereu la cuvintele tatălui meu, deși uneori oamenii ne judecă în funcție de cele mai grave greșeli pe care le facem. Tatăl nostru cel din ceruri nu ne judecă după greșelile noastre, ci ne numește copii ai Săi, prea iubiții Lui fii. Iar acest lucru devine foarte real atunci când faci o greșeală atât de publică, atât de scandaloasă. Cu toate acestea Dumnezeu ne iubește chiar și în cea mai cumplită zi din viața noastră.”
Audrey și Bob au mers mai departe cu viața lor, știind că va veni ziua când vor trebui să le spună adevărul copiilor lor. Încă plin de emoții, dar știind că bebelușul nu era o problemă și că, în general, copiii nu pot fi o problemă, s-au concentrat în continuare atenția asupra alegerii corecte. Aceasta nu înseamnă totuși, că nu le-a fost greu.
La patru luni de sarcină, Audrey și Bob le-au spus copiilor lor despre bebeluș. Audrey plângea în timp ce Bob o învelea într-o pătură din cap până în picioare:
„Le-am spus copiilor noștri: așa procedează Dumnezeu atunci când facem o greșeală. El vine la noi și ne acoperă și ne înfășoară brațele Sale în jurul nostru și ne spune: «Nu te voi părăsi niciodată. Nu te voi abandona niciodată».”
Le-am explicat apoi cât de mult o iubesc pe mama lor, le-am spus că suntem o familie minunată și că ne va fi mult mai bine împreună decât separați. Am continuat: „Copii, mama a făcut o greșeală foarte mare, dar eu nu plec nicăieri” și cu o ultimă suflare le-am spus: „Și urmează să aveți un frățior.”
Imediat fiul meu cel mai mare a înțeles ce s-a întâmplat și a început să plângă. Și fiica mea a înțeles și ea și a început să plângă, dar totul a durat doar câteva clipe pentru că apoi, ea avea să vină la mine cu un zâmbet mare pe față și să-mi spună: „Tati, vom avea un bebeluș!”
Nu și-a putut stăpâni entuziasmul pe care îl simțea la venirea pe lume a unei noi vieți, a unui nou frățior.
În acea seara, Bob a dat fiecăruia dintre copii un cadou pe care aceștia urmau să îl dăruiască fratelui lor atunci când el se va naște arătându-i, în mod simbolic, faptul că venirea lui pe lume era un dar și nu o problemă. Astfel ei s-au putut bucura din toată inima atunci când Audrey s-a apropiat de momentul nașterii și a intrat în travaliu.
În ceea ce privește numele copilului, ei s-au gândit la numele de Theodore pentru cel de-al doilea nume, pentru că înseamnă „dar a lui Dumnezeu” și știau foarte bine că acest copil era exact asta: „un dar născut din inima lui Dumnezeu și încredințat nouă”, așa a spus Bob. Pentru primul nume, în timp ce se uitau pe o carte cu nume de copii, încercând să aleagă unul, lui Bob i-a venit ideea să-l numească cu numele lui, Robert.
„Nu mi-am dorit niciodată ca fiul meu – adică fiul nostru – să se întrebe vreodată, măcar pentru o clipă în viața lui, al cui băiat este”.
Totuși, Audrey și Bob sunt primii care vă vor spune că nașterea lui Robert nu a însemnat și sfârșitul tuturor problemelor. Ele nu s-au terminat și nu și-au găsit neapărat o rezolvare. Au trăit cu foarte puțini bani la început, iar bebeșul Robert dormea într-un cărucior de copii improvizat, montat într-un dulap. Cu toate acestea, ei sunt încă împreună și nu-și pot imagina viața fără Robert.
Bob și Audrey Meisner împreună cu fiul lor Robert, care s-a născut după ce părinții lui au refuzat avortul
„Ce se întâmplă cu cuplurile sau persoanele care trec prin momente de criză? Problema este faptul că simt nevoia, chiar în acel moment, de a lua decizii radicale, care apoi le schimbă întreaga viață”, ne-a mărturisit Bob părerea sa.
„Simt că trebuie să ia acea decizie chiar în acel moment și din această cauză ajung să ia decizii proaste una după alta. Din acest motiv avem nevoie de ajutor, avem nevoie de oameni care să fie lângă noi pentru a aduce claritate în gândirea noastră într-o situație extrem de urgentă.
Și asta este ceea ce a reușit să facă preotul nostru pentru noi. Îți faci în cap tot felul de gânduri: că vei pleca, că îl ameninți pe celălalt, că îl vei face să plătească pentru ce ți-a făcut, gândindu-te chiar că poți să faci și tu și în felul acesta să te răzbuni pentru ce ți-a făcut. Dar, imediat mi-am adus aminte de Dumnezeu, de faptul că El nu face așa cu greșelile mele, cu alegerile mele. El nu mă condamnă și întotdeauna face ca să existe o cale de ieșire pentru mine din diferitele probleme cu care mă confrunt, iar acest lucru trebuia să-l fac și eu pentru soția mea.”
Bob și Audrey își doresc ca femeile și cuplurile care se confruntă cu o sarcină neplanificată, „de criză”, să știe că nu sunt singuri. Circumstanțele în care este conceput un copil ar putea să nu fie ideale – ar putea chiar să fie îngrozitoare. Dar totuși, dincolo de toate acestea, urmează să aveți un copil, uitați-vă la noua viață care vine pe lume și vedeți că acel bebeluș poate avea o viață frumoasă iar voi puteți fi o mamă sau un tată excepțional.
Cuplul a scris chiar și o carte despre căsătoria și experiențele lor, numită „Marriage Undercover” (Din secretele unei căsnicii).
„Chiar dacă simțiți că va fi un sacrificiu și totul pare fără speranță, cu fiecare nouă viață este un nou început” ne-a mai spus Audrey.
„Cu cel mai mare sacrificiu pe care trebuie să-l faceți, vine cea mai mare recompensă. Încredințați-vă lui Dumnezeu așa cum nu ați mai făcut-o vreodată până acum și veți vedea că Dumnezeu nu vă va dezamăgi niciodată.”
Prelucrare după: https://www.liveaction.org/news/pregnant-from-affair-chose-life/