Statutul avortului nu e o temă reală în alegerile din România 2024. Este în SUA, dar nu la noi. Pentru că statutul avortului nu e o temă reală în societatea românească – spre deosebire de SUA.

Explicația este simplă. De 34 de ani nu există o contestare serioasă a statutului avortului. Reîntronat legal în prima lege dată după căderea comunismului, practicat de 1 milion de ori în primul an după căderea comunismului, cu rate de avort între cele mai mari din UE și din lume, în general, legalitatea avortului este unul dintre puținele lucruri cu care o majoritatea de români și o unanimitate a clasei politice sunt de acord în cei 34 de ani de după comunism.

Cu toate acestea, în mod periodic și continuu, apar apeluri disperate ale unor activiști, jurnaliști, câte un om politic, influenceri că cutarea persoană publică, om politic sau instituție atentează la statutul avortului.

Care să fie atentatele? O propunere legislativă care propunea consilierea înainte de avort a zburat la coșul de gunoi atât de rapid și atât de cocoloșită încât nici inițiatorii ei nu au mai susținut-o – deși ea nu interzicerea absolut nimic legat de avort. Marșurile pentru viață – în care an de an se scrie că nu cer interzicerea avortului. Poziția lui Mircea Geoană este ultimul atentat fantomă.

Mircea Geoană, din tot ce a declarat, se deduce că are ceea ce se poate numi poziția Reagan: da, personal cred că avortul ia viața unui om, deci nu îl văd ca ceva pozitiv, cu excepția acceptabilității în hard cases, dar în societatea democratică în care trăim o majoritatea dorește ca avortul este legal deci așa este.

Ce atentat face Mircea Geoană la legalitatea avortului?

Niciunul.

Și atunci, de ce e atacat pentru asta de susținătorii avortului?

Ei bine, răspunsul e clar. Mircea Geoană – și alți candidați pe prezidențiale, și alți români – sunt vinovați de crima-gândit (thoughtcrime). În orice totalitarism, a gândi altfel decât ce este normativ este o crimă care trebuie pedepsită. Cine se face vinovat de a gândi că avortul ia viața unui om nevinovat și afectează în măsuri greu de calculat viața femeii trebuie pedepsit public. Pedeapsa ideală este reeducarea, adică să ajungă să gândească avortul ca ceva pozitiv și pe care să îl promoveze – dacă ea nu se poate împlini, atunci măcar să fie determinat să aplaude avortul la cerere în spațiul public.

Virulența cu care se răspunde atacurilor inexistente fac ca cele mai firești prevederi legale sau instituționale legate să devină de negândit. De exemplu: dacă acum s-ar introduce o propunere legislativă privind interzicea avortului pe bază de sexul sau rasa copilului, ce credeți că s-ar întâmpla? Ar susține-o toți cei care susțin nediscriminarea în general? Exact invers. În acest timp, doctorii se fac că nu aud când, la ecografie, după ce le spun părinților că este fetiță, aud „voiam băiat, facem avort”.

În sfârșit, pe termen scurt virulența cu care susținătorii avortului atacă pe oricine este vinovat de crima-gândit va reduce la tăcere pe unii, îi va transforma pe alții. Dar pe termen lung altul va fi efectul. Cel mai important este cum vor recepta acest mesaj cei care înțeleg că avortul este cea mai distrugătoare practică inventată de om – 1 miliard de oameni nu au murit din nici o altă cauză, ci doar avortul a reușit asta de la legalizarea lui cu 100 de ani în urmă și până în prezent. Ideal ar fi ca ei să înțeleagă că totalitarismului avortului nu i se poate răspunde tot cu totalitarism. Ci că abolirea avortului va veni când în spațiul public se va reface legatura dintre libertatea individuală și dragostea de semeni, între putere și responsabilitate față de cei vulnerabili, între alegere personală și sprijin comunitar.

Pentru cine dorește să își reamintească ce înseamnă crimă-gândit, să reia „1984” al lui Orwell și să coreleze cu faptul că avortul la cerere a fost legalizat prima dată de Rusia sovietică și de Germania nazistă.