Nu știu până acum un exemplu mai clar pentru rolul fricii iraționale în avort decât cel povestit de Lisa Marie Presley.
A făcut avort când a rămas însărcinată a doua oară cu Danny Keough, cel care a fost primul ei soț. Prima sarcină fusese ectopică și astfel pierduseră acel copil. După avort, a mai avut doi copii cu el.
Lisa avea aproape toate datele care nu duc la avort: era într-o relație stabilă, amândoi aveau o situație financiară mai mult decât favorabilă și, în momentul în care a rămas însărcinată, nu avea nicio problemă sau presiune exterioară. Pur și simplu s-au temut și nu știau ce să facă.
S-a temut ea, care era fiica unuia din cei mai celebri oameni de pe planetă (Elvis Presley), care avea orice ușă deschisă, care, dacă cerea, ar fi putut avea parte de sprijinul oricărui om și care, în primul rând, avea parte de sprijinul partenerului.
Cu toate acestea a făcut un avort care „ne-a distrus pe amândoi” și care a dus la prima despărțire de el. „Și a fost cel mai stupid lucru pe care l-am făcut în toată viața mea. Am fost amândoi devastați. Am făcut [avortul] și am plâns amândoi. Am fost amândoi distruși și nu după mult timp relația s-a destrămat și ne-am despărțit. Nu puteam trăi cu mine însumi.” Povestește cum vorbea cu copilul avortat, cerându-i iertare și rugându-l să rămână alături de ea până va avea încă un copil cu Danny Keough.
Și atunci DE CE? De ce a făcut avort?
Răspunsul: frica, care acționează în cazul avortului mai mult chiar și decât dificultățile care duc de obicei la avort.
Experiența arată că femei însărcinate care au fost părăsite de tatăl copilului au ales avortul sau au ales să nască. Femei însărcinate care au fost presate de tatăl copilului să avorteze au ales să facă avort sau să nască. Femei însărcinate care nu aveau serviciu, nu aveau locuință, au fost date afară de părinți sau au fost date afară de la locul de muncă sau se aflau în diferite alte împrejurări dificile tot au ales între a păstra copilul sau a face avort.
Ce a determinat decizia lor, dincolo de situația concretă dificilă?
În multe cazuri, sprijinul din exterior sau lipsa lui a înclinat balanța. Însă, uneori, cu tot cu sprijin au ales avortul, iar alteori, fără sprijin, au ales viața copilului. Dar problema nu a fost aceasta.
Elementele care duc la avort nu sunt decisive. Frica este.
Frica despre ce se va întâmpla prin schimbarea adusă de nașterea unui copil.
Aș putea-o numi frică irațională pentru că ea paralizează rațiunea. Mintea „îngheață”. Acel freeze din flight, fight or freeze. Nu mai poate vedea viitorul în nici un fel. Pare că viața se oprește în loc.
Gradul în care îngheață rațiunea este arătat și de modul în care este respinsă încredințarea spre adopție a copilului. Nu poți să crești copilul? Dar nu e nevoie să îl crești! Îl încredințezi spre adopție, imediat după naștere. Sunt nenumărate familii care doresc să adopte copii cât mai mici, iar foarte puțini copii sunt adoptabili imediat după naștere. De ce să alegi avortul, când ai o soluție care salvează viața copilului și care te ferește de toate consecințele negative ale avortului? Și cu toate acestea, soluția adopției nu este urmată decât în foarte puține cazuri, deși este 100% rațională, 100% posibilă, 100% benefică pentru copil și pentru mamă.
Cum se poate depăși această frică?
În primul rând, să nu o mai perpetuăm.
Această frică nu vine în mintea și sufletul unei femei însărcinate doar cu puterea acelei situații concrete, ci vine cu puterea unui mintal colectiv viciat. Frica de schimbarea adusă de o sarcină neașteptată este adânc prezentă instalată în mentalul colectiv contemporan. Nu există inamic mai periculos decât copiii care se zămislesc pe neașteptate – asta arată statisticile, cu 73 de milioane de avorturi anual în lume, de 600 de ori mai mult decât numărul tuturor celor care mor într-un an în toate conflictele din lume (122.000 de victime în 2023)!
Am ajuns să credem, ca societate, că un copil poate distruge viața unei femei și că cel mai mare pericol pentru o femeie este un copil care apare într-un moment neașteptat. Nu relația nepotrivită, nu lipsa de asumare a tatălui copilului, nu mediul de la serviciu, nimic altceva nu pare mai înfricoșător decât micul fetus și nimic mai salvator decât aruncarea lui la coșul cu deșeuri organice. Copilul neașteptat a devenit un dușman portretizat cu o forță de neoprit.
Acel portret fals, și frica imaginară vor îngheța minți și vor duce la pierderea de vieți până noi, ca societate, și fiecare în parte vom pune în locul lor adevărul. Un copil nu este un dușman al femeii, el poate fi o binecuvântare pentru ea sau pentru o altă familie. Iar frica apare pentru că din mentalul colectiv lipsește principiul sprijinirii acordata femeilor însărcinate în situații dificile este o normalitate într-o societate iubitoare și responsabilă.
Când vom înlocui frica de copii neașteptați cu sprijinul și cu dragostea pentru femeie, atunci vor exista mai multe șanse ca în situații concrete frica interioară să nu aibă atâta putere în fața unei mentalități generale de dragoste și sprijin.
În sfârșit, revenind la Lisa Marie Presley și la durerea ei, cu atât mai mult cu cât autobiografia a fost publicată după moartea ei, să fim siguri că frica poate să afecteze pe oricine, inclusiv pe oamenii cei mai bine poziționați social. Și, ca urmare a ei, trauma avortului cu regretele mamei și cu pierderea copilului pot apărea oriunde în societate, chiar și la cei mai bine poziționați membri.
