Sfântul Ioan de la Suceava ajută o femeie să depășească suferințele generate de sindromul post-avort


Ilustrație Dana Niculescu, Cerul meu Senin

„Am făcut două avorturi chirurgicale și am avut mai mulți ani sterilet. La un moment dat am ajuns la depresie. Mă simțeam foarte vinovată și aveam stări de deznădejde foarte puternice. Am trecut prin aceste stări și în perioada în care aveam steriletul. La început nu înțelegeam de ce. Pe urmă am aflat că steriletul oprește implantarea embrionului, intervine după ce noua viață a fost concepută, și mă gândeam cu durere că cine știe câte vieți am oprit în acest mod.

Mă spovedeam în acea perioadă, însă nu reușeam să mă desprind, să ies din această situație și să merg pe drumul corect. Au început să apară probleme de sănătate și probleme dificile în familie. Tot în acea perioadă era să ne ia casa foc. Din disperare am început să caut ajutor, să-l caut mai mult pe Dumnezeu. Am început să merg a biserică, la Sf. Liturghie, la Sf. Maslu. La început îmi era foarte greu. Era greu să accept realitatea, să accept unde m-au dus deciziile mele și să lupt sufletește cu toate problemele mele.

Mergând la biserică am cunoscut o bunică, un om foarte cald, care m-a sprijinit mult, timp de mai mulți ani. Ea mi-a spus că a fost bolnavă de cancer, iar doctorii nu-i dădeau nicio șansă. A mers la Sfântului Ioan de la Suceava, s-a rugat mult și la câteva zile după aceea, când s-a dus din nou la control, cancerul dispăruse. După ce s-a vindecat mergea des la Sfântul Ioan de la Suceava. Ea m-a încurajat foarte mult să cer ajutorul Sfântului Ioan. La început am mers cu ea, iar de când ea a plecat la Domnul merg împreună cu o prietenă.

Am încercat să ajung la Sfântul Ioan de câte ori am putut și în mod deosebit în 24 iunie. Mergând acolo, rugându-mă la racla Sfântului, participând la slujbe, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava m-a ajutat să depășesc stările acestea negative, care aproape că nu mă mai lăsau să trăiesc. Treptat și celelalte probleme au început să se rezolve. Sfântul Ioan de la Suceava m-a ajutat să mă apropii de Dumnezeu și mi-a dat putere să merg pe calea cea bună”.

Aceasta este, pe scurt, mărturia doamnei Ileana* din București. Este doar unul din multele exemple despre ajutorul oferit de sfinții români în situații dificile.

Adesea femeile care se confruntă cu sindromul post-avort trec prin multă suferință, conștientizează că trebuie să facă binele, să meargă pe un drum bun, însă nu-și găsesc puterea să facă acest bine și să împlinească ceea ce le spune conștiința.

În aceste situații, sprijinul celor apropiați, sprijinul specializat al unui psiholog cu experiență în gestionarea sindromului post-avort, sprijinul preotului duhovnic și ajutorul sfinților pot ajuta femeile afectate de sindromul post-avort să depășească consecințele negative, să se apropie de Dumnezeu și să-și schimbe viața.

* Numele a fost anonimizat.

xt scris pentru rubrica #vinereaproviață la Basilica.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer