Duminica ce a trecut, 17 octombrie 2021. Sună Iulia. Plânge deznădăjduită. Tocmai ce a încheiat conversația cu tatăl copilului, de la care aștepta cel mai mult sprijin. I-a spus că nu-i pasă, că nu vrea să mai audă de ea și de copil, apoi i-a închis telefonul.

E un moment critic, pentru că adesea răul care ni se face ne stimulează să facem și noi rău – de la abandonarea și ura tatălui copilului față de femeia însărcinată și de copil la abandonarea de către ea a copilului este doar un pas, care se face foarte ușor în lipsa unui bine, a cuiva care să o iubească și să o sprijine pe femeie, să îi asume pe ea și pe copil în locul tatălui ticăloșit. Fără o astfel de iubire, sprijin și asumare, Iulia și copilul ei ar pierde lupta.

Nădejde sufletească, sprijin concret și dragoste încercăm să îi oferim Iuliei și ea le primește. Asta o ajută pe Iulia să redevină luptătoare pe care o știm de o luna și jumătate. Da, criza de sarcină prin care trece durează deja de o lună și jumătate. Zi de zi, săptămână de săptămână, Iulia se luptă cu presiunile părinților, cu lipsa de asumare a partenerului, cu incertitudinile legate de viitor, iar noi suntem alături de ea în această bătălie.