Dragi susținători ai vieții,
Scurt bilanț în vremea pandemiei
În perioada 8 martie–29 mai, activitatea Centrului de consiliere „Sfânta Alexandra Împărăteasa” s-a desfășurat online, din cauza restricțiilor impuse de noul coronavirus COVID-19.
Cum am folosit noi cele 81 de zile de izolare?
- 550 de ore de consiliere gratuită pentru femeile în criză de sarcină și sprijin material în valoare de 23.000 RON a fost o parte din ajutorul oferit în această perioadă;
- am inițiat un grup de sprijin online pentru femeile în criză de sarcină;
- am organizat un curs online de alăptare;
- am organizat 4 webinarii susținute un doctor și un psiholog pentru sprijinul femeilor însărcinate și al familiilor în perioada de izolare.
Ce înseamnă sprijinul pe care îl oferim?
95% dintre femeile care primesc sprijin din partea Centrului „Sfânta Alexandra Împărăteasa” ALEG VIAȚA pentru copiii lor nenăscuți.
Una dintre poveștile adevărate: „Dacă nu ne-ați fi ajutat, aș fi făcut avort, pentru că nu vedeam nici o cale de ieșire”
Iată una dintre poveștile de viață din această perioadă, care ne-a umplut sufletele de bucurie.
La începutul lunii mai, Ana și Bogdan (numele au fost schimbate pentru anonimizare) au aflat că Ana este însărcinată cu al doilea copil. Vestea acestei sarcini neașteptate a apărut la câteva zile după ce Bogdan a rămas fără serviciu din cauza pandemiei. Puținii bani pe care îi aveau se terminau văzând cu ochii, iar viitorul era foarte incert. Li se părea că singura soluție este avortul. Trecând prin tot felul de stări și frământări, Ana a căutat pe Google informații despre sarcină și a descoperit site-ul centrului nostru.
Când părea că totul se prăbușește și că nu au nici o soluție, a fost ca și cum ar fi zărit luminița la capătul tunelului. S-a decis să sune și să ceară ajutor.
Un consilier i-a spus ceea ce spunem tuturor celor care ne cer sprijinul: „Ana, nu ești singură. Suntem alături de voi. Vă vom sprijini”.
Prima discuție a durat o oră. Ana a simțit că poate să fie mai puternică decât teama care o copleșise și că are putere să lupte pentru viața copilului ei.
În scurt timp, Ana și Bogdan au primit din partea Centrului un pachet de alimente de care aveau mare nevoie în acel moment.
Imediat după încheierea stării de urgență, Bogdan și-a găsit un serviciu bun și situația familiei a devenit stabilă. M-am întâlnit cu amândoi în urmă cu câteva zile și Ana mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Copilul nostru trăiește datorită vouă. Dacă nu ne-ați fi ajutat, aș fi făcut avort, pentru că nu vedeam nici o cale de ieșire. Vă mulțumesc din suflet!”
Solicitările au depășit capacitatea Centrului
Această poveste adevărată și foarte frumoasă nu a fost singura din această perioadă. De fapt, solicitările venite de la femei în criză de sarcină și părinți aflați în situații dificile au depășit capacitatea centrului nostru de a prelua cazuri noi!
De ce s-a întâmplat aceasta?
Pe lângă acutizarea multor probleme sociale în timpul pandemiei, a fost vorba și de faptul că Centrul Sfânta Alexandra este proiectat să ofere sprijin de lungă durată, pe parcursul sarcinii și după nașterea copilului, nu pe termen scurt.
În plus, conform normelor legale după care funcționăm există un număr maxim de beneficiari, pe care nu avem voie să îl depășim.
De exemplu, ședințele de consiliere sunt oferite de un psiholog și un asistent social, 7 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Acest lucru înseamnă că maxim 70 de persoane pot beneficia într-o lună de consiliere săptămânală.
Dar, în prezent avem 100 de cazuri active la centru, care primesc consiliere psihologică gratuită și sprijin material timp de mai multe luni. Acest lucru înseamnă că lucrăm la o capacitate de aproape 143%.
Am dorit să mai angajăm un psiholog, dar autorizația de funcționare a unui centru social se dă pe un sediu anume, cu distribuirea spațiul specificată. Conform autorizației, în Centru nu se mai poate amenaja un alt birou de consiliere în care să-și desfășoare activitatea încă un psiholog.
Soluția? Un nou centru de sprijin
Am analizat posibilitățile de rezolvare a numărului tot mai mare de solicitări împreună cu mai mulți specialiști și există o singură soluție: Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei (din care face parte Centrul Sfânta Alexandra) să deschidă un nou centru, cât de repede posibil.
Ca urmare, în ultima lună am lucrat intens pentru a pregăti înființarea acestui nou centru:
- am identificat un spațiu ușor accesibil beneficiarilor și conform cu cerințele legale, format din: sală de așteptare, birou de consiliere, birou de asistență socială, birou de personal, sală de activități, toaletă pentru public, toaletă pentru personal;
- am început să lucrăm la procedurile de lucru și am făcut schema de personal;
- am obținut primele fonduri necesare organizării;
- am pregătit o parte din documentația necesară obținerii aprobărilor, care va fi depusă imediat ce spațiul va fi închiriat (16 iunie);
- am ales numele noului centru: Sfânta Împărăteasă Elena;
- Pe 1 iunie am lansat campania „Redăm speranța pentru amândoi” pentru finanțarea înființării Centrului Sfânta Elena ce se va desfășura în perioada 1 iunie-1 iulie 2020.
De ce un centru cu numele Sfintei Împărătese Elena?
Viața Sfintei Elena este impresionantă și pilduitoare. Ea a făcut parte din medii sociale diferite, a cunoscut crize și ridicări, a avut o contribuție importantă în formarea copilului ei, care a marcat istoria Europei și a lumii întregi.
Pe lângă dimensiunea politică și religioasă, Sfântul Constantin cel Mare, fiul Sfintei Elena, este binecunoscut și pentru actele sale de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, mai ales a femeilor și copiilor, și pentru mai multă echitate în societate. În toate acestea el a fost sprijinit în mod direct de mama lui. Mai mult, Sfântul Constantin a încredințat Sfintei Elena să organizeze multe acte de binefacere.
Specificul noului centru este consilierea cu impact rapid pentru femeile în criză de sarcină
Centrul Sfânta Elena va fi complementar Centrului Sfânta Alexandra, în sensul că va oferi servicii mai ales beneficiarilor care au nevoie de sprijin pe termen scurt, nu pe termen lung. În fiecare an, 1.500 de femei în criză de sarcină vor putea să se bucure de nașterea copilului lor.
De ce fel de sprijin vor putea beneficia femeile aflate în criză de sarcină la Centrul de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena”:
- o ședință inițială de informare la telefon (30 de minute);
- o ședință de consiliere pentru depășirea crizei de sarcină oferită în cadrul Centrului;
- o sesiune de informare despre opțiunile de sprijin;
- o sesiune de informare despre comportamente de risc și încurajarea unui stil de viață sănătos;
- o sesiune de coaching, care să ajute femeia în criză de sarcină să găsească soluții pentru a depăși problemele, pentru a deveni independentă economic etc.;
- 3 sesiuni de informare despre naștere, alăptare și îngrijirea copilului;
- cinci săptămâni în care participă la un grup de sprijin pentru femeile în criză de sarcină;
- ședințe de terapie psihologică pentru situații de depresie, abuz, traume;
- trusou și produse de îngrijire a copilului pentru primele 3 luni după naștere.
Schema de personal
Posturile Centrului Sfânta Elena sunt următoarele:
a) asistentul social
- va realiza documentele de asistență socială obligatorii din punct de vedere legal pentru oferirea sprijinului (evaluarea nevoilor și planul de intervenție);
- va oferi sesiuni de informare despre opțiunile de sprijin existente la nivelul Centrului și la nivelul comunității locale;
- va realiza sesiunile de informare pentru prevenirea comportamentelor de risc;
- va coordona grupul de sprijin pentru femeile în criză de sarcină.
b) consilierul va oferi ședințe de consiliere gratuite femeilor în criză de sarcină care vor solicita sprijinul Centrului „Sfânta Împărăteasa Elena”;
c) psihoterapeutul va oferi ședințe gratuite de terapie psihologică pentru femeile care au depășit criza de sarcină, dar sunt afectate de depresie, abuzuri, violență și alte tipuri de traume;
d) coordonatorul
- va organiza și coordona activitatea personalului; va întocmi rapoarte de activitate;
- se va asigura că persoanele care solicită sprijin primesc serviciile prevăzute în planul de intervenție;
- se va asigura că procedurile și ghidurile de lucru sunt respectate;
- se va ocupa de comunicarea și promovarea Centrului în comunitatea locală;
- va fi persoana responsabilă în relația cu autoritățile locale din domeniul asistenței sociale;
e) recepționerul
- va prelua solicitările telefonice;
- se va ocupa de programări și de ședințele de informare inițiale;
- va primi femeile în criză de sarcină care ajung la Centru;
- va realiza documentele necesare derulării activității Centrului.
Cost lunar de funcționare
În tabelul de mai jos se găsesc cheltuielile lunare necesare pentru funcționarea Centrului Sfânta Elena astfel încât să ofere sprijin profesionist pentru beneficiari în mod gratuit:
Pentru o femeie în criză de sarcină sprijinul este „acum ori niciodată”, deci mergem înainte!
Când am decis înființarea Centrului Sfânta Elena am fost conștienți că pandemia a generat o criză economică ce a afectat mulți oameni. Și că această criză ar putea fi un impediment pentru asigurarea finanțării centrului, care se face exclusiv din donații, căci toate serviciile oferite beneficiarilor sunt complet gratuite.
Am ales să mergem înainte dintr-un motiv puternic și clar: dacă un copil nenăscut își pierde viața acum, ca urmare a faptului că mama lui nu a avut unde să primească sprijin în criza de sarcină, el nu va putea fi înlocuit de nimeni, niciodată.
Reușita de a strânge fără campanie publică fondurile și o parte din dotările necesare înființării Centrului Sfânta Elena ne dă speranța că, prin campanie publică, vom putea continua.
Ținta campaniei „Redăm speranța pentru amândoi” este strângerea a 100.000 RON, necesari pentru a deschiderea și funcționarea până la 31 octombrie 2020 a Centrului Sfânta Elena.
Mai avem o motivație pentru înființarea noului centru și un argument că ceea ce ne propunem este posibil, cu darul lui Dumnezeu. În SUA există circa 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, adică un centru la circa 115.000 de americani. Toate oferă servicii complet gratuite. Ele sunt finanțate din sponsorizări – doar în ultimii ani unele state au început să aloce fonduri publice. În România sunt 13 centre, ceea ce înseamnă un centru la circa 1.500.000 de români. Nu credem că românilor le pasă de 13 ori mai puțin de femeile în criză de sarcină decât le pasă americanilor, ci credem că în viitor, cu sprijinul celor care iubesc binele, se vor înființa și în România noi centre de sprijin!
Calendarul activităților pentru înființarea și deschiderea Centrului Sfânta Elena
1-15 iunie 2020
- strângere de fonduri pentru derularea activității;
- semnarea contractului de închiriere și plata chiriei pentru prima lună;
- angajare asistent social (CV-ul și contractul lui de muncă trebuie să fie incluse în dosarul care va fi depus la Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru obținerea licenței de funcționare);
- continuarea lucrului la cele 30 de registre, formulare și proceduri necesare pentru îndeplinirea standardelor minime obligatorii în asistență socială.
15-30 iunie 2020
- strângere de fonduri pentru derularea activității;
- recondiționarea spațiului;
- amenajarea sediului;
- depunerea actelor pentru avize ISU și DSP;
- depunerea dosarului pentru obținerea licenței de funcționare la Ministerul Muncii și Protecției Sociale;
- scrierea ghidurilor de intervenție;
- pregătirea sesiunilor de formare a personalului.
1 iulie-15 august 2020
- angajarea consilierului, a psihologului și a recepționerului;
- promovarea centrului în comunitate;
- obținerea autorizațiilor și a licenței de funcționare;
- pregătirea Centrului pentru deschidere.
Duminică, 16 august 2020: deschiderea oficială a Centrul de consiliere și informare pentru femeile în criză de sarcină „Sfânta Împărăteasă Elena”!
Redăm speranța pentru amândoi!
5 modalități de sprijin:
- setați o donație lunară recurentă de 10 RON/3€/3$ în conturile de mai jos;
- donați ziua de naștere pentru deschiderea noului centru prin platforma Galantom (pentru detalii tehnice vă rugăm să ne scrieți la alexandra.nadane@centrulalexandra.ro);
- redirecționați 3,5% din impozitul pe venit datorat statului către Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei, prin completarea formularului 230 până la 30 iunie 2020. Formularul este disponibil aici.
- donați cu cardul prin aplicați Mobilpay, dând click pe acest link;
- donați prin Paypal folosind acest link.
Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei
Cod fiscal: 36913780
Conturi:
RO79RNCB0082153361040001 LEI
RO52RNCB0082153361040002 EURO
RO25RNCB0082153361040003 USD
Deschise la BCR Unirii
Vă mulțumim!
Alexandra Nadane
Director Executiv
Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei