Nu doar realizarea Marii Uniri din 1918 a fost foarte dificilă, ci și păstrarea ei. Tatarbunar este unul din episoadele care au pus în pericol Unirea și despre care, până a citi, nu știam nimic. Reproduc câteva din informațiile de pe Wikipedia despre ce s-a întâmplat în 1924 în sudul Basarabiei, uimită și de atitudinea de susținere a acțiunii comuniștilor sovietici pe care au avut-o intelectuali de primă mână din Occident: Albert Einstein, George Bernard Shaw, Thomas Mann.

Răscoala de la Tatarbunar a fost o revoltă țărănească armată de inspirație bolșevicăcare a avut loc în zilele de 15-18 septembrie 1924, în împrejurimile localității Tatarbunar (uneori scris și Tatar-Bunar) din Bugeac (Basarabia de Sud), care făcea pe atunci parte din România, iar în prezent este parte a Regiunii Odesa din Ucraina. Răscoala a fost condusă de un comitet revoluționar prosovietic care a cerut unificarea cu RSS Ucraineană și sfârșitul presupusei „ocupații românești în Basarabia”.[1]

Procesul a atras reacția vehementă a propagandei sovietice, precum și atenția opiniei publice internaționale; personalități ale științei și culturii ca Romain Rolland, Maxim Gorki, Paul Langevin, Theodore Dreiser, Albert Einstein, Upton Sinclair, George Bernard Shaw, Louis Aragon, Thomas Mann ș.a., au luat apărarea inculpaților.[15] În noiembrie 1925 a sosit la Chișinău o delegație vest-europeană condusă de Henri Barbusse, scriitor francez de convingeri comuniste, care a asistat la proces.

Cu toate acestea, grupurile socialiste din România au condamnat rebeliunea; liderul Federației Socialiste, Ilie Moscovici, a scris în 1925:

„La Tatar Bunar, au fost implicați agenții provocatori ai Internaționalei a III-a, care, jucându-se cu viețile țăranilor basarabeni, au vrut să dovedească Europei că basarabenii sunt în favoarea inexistentei și ridicolei «Republici Moldovenești».
Niște țărani din câteva comune izolate nu au putut alunga jandarmii […] câțiva agenți provocatori asigurându-i că revoluția a început în toată Basarabia sau că armatele sovietice au pătruns sau erau pe cale să intre.”[16]

Această viziune a evenimentelor a fost împărtășită de cel puțin un observator extern, profesorul american Charles Upson Clark de la Columbia University, după care:

„[…] rebeliunea de la Tatar-Bunar a fost în esență exemplu cel mai frapant al unui raid comunist, organizat din afară […] și nu o revoluție locală împotriva condițiilor intolerabile datorate asupririi românești, așa cum a fost prezentată de către presa socialistă din toate țările.”[11]