Frederica Mathewes-Green: De la pro-avort la pro-viață și ce înseamnă a fi pro-viață (pro-viață≠anti-avort)

Nu știu cine explică mai bine decât Frederica Mathewes-Green ce înseamnă a fi pro-viață (și nu pro-avort sau anti-avort). În anii studenției vedea în avort ceva care eliberează femeia. Apoi a aflat de la un doctor ginecolog că avortul ia viața unui copil real. Apoi a discutat cu sute de femei care au făcut avort la cerere și i-au spus despre trauma reală pe care a reprezentat-o alegerea lor. Așa a înțeles că avortul nu eliberează femeia, ci reprezintă un element autodistructiv care o afectează în aceeași măsură în care afectează copilul care își pierde viața.

A scris o carte întreagă, bazată pe discuțiile avute, în care a explicat că avortul este o traumă și el poate fi evitat prin re-unificarea interesului mamei și al copilului. „Iubește-i pe amândoi pentru a nu le face rău la amândoi”, acesta este mesajul Fredericăi Mathwes-Green, adresat deopotrivă celor pro-avort și celor anti-avort.

Cartea ei se numește „Real Choices: Listening to Women, Looking for Alternatives to Abortion”. Să le ascultăm pe femei, să căutăm alternative la avort – acesta înseamnă a crea posibilitatea ca o femeie să aleagă cu adevărat!

Interviul de mai jos arată pe scurt acest drum al ei.

__

Scriitoarea Frederica Mathewes-Green și cu mine lucram împreună la Americans United for Life între 1990 și 1991, când mi-a explicat modul de gândire al unei femei care vrea să își ucidă copilul nenăscut: ,,Ea își dorește să avorteze așa cum un animal sălbatic prins într-o capcană dorește să se elibereze de lațul care îl ține.” În continuare redau câteva fragmente din interviul pe care i l-am luat în fața studenților de la Patrick Henry College.

Nu ai fost mereu pro-viață.

În facultate susțineam cu tărie avortul. Aveam chiar un sticker lipit pe mașină care zicea ,,Nu naște din cauza unei erori. Legalizați avortul.”

Când ți-ai schimbat părerea?

În ianuarie 1976, revista Esquire a publicat o relatare de două pagini scrisă de un chirurg, Richard Selzer. Suna așa: ,,Ce am văzut eu în timpul unui avort”. Spunea că fusese pro-alegere, ca toți cei care ,,gândesc modern”, dar că până atunci nu văzuse și nu făcuse niciodată o procedură de acest gen. A întrebat un prieten dacă îl poate acompania data viitoare când va face un avort.

Ce a văzut?

Descrie cum așteaptă femeia întinsă pe masă, fiind însărcinată în săptămâna a 19-a. Doctorul ia o seringă – cu un preparat ce conține prostaglandine – și o injectează în burta ei, lăsând seringa fixată. Selzer scrie: ,,Văd cu totul altceva față de ceea ce mi-am imaginat… Este acul care face o mișcare bruscă… Se mișcă puțin, este împins, ca o sfoară pe care o înhață un pește sub apă. ”

El a văzut realitatea: un bebeluș luptându-se pentru a supraviețui.

A realizat că orice ai zice în favoarea avortului, nimic nu poate nega ,,adevărul pe care îl văzusem”. Nu contează ce nu are această ființă din uter, are însă dorința de a trăi. Lupta disperată în încercarea de a supraviețui s-a stins încet-încet și într-un final a încetat. În momentul acela a realizat cu oroare că acel copilaș murise. A spus că nimic nu va putea vreodată să combată realitatea celor văzute de el.

Acestea sunt ființe umane, unice, și a nu vedea acest lucru înseamnă să stărui într-o minciună.

Mulți dintre cei pro-avort spun că nu știm dacă cei nenăscuți sunt persoane.

Este stupid – bineînțeles că știm că sunt. Sunt alcătuiți 100% din celule umane. Nu sunt pepeni sau beculețe. În momentul în care spermatozoidul fecundează ovulul apare un ADN nou-nouț care nu a mai existat până acum. Dacă ai lua o celulă de la mamă și una de la tată și chiar pe prima a viitorului copil, un cercetător care s-ar uita la ele ar spune că acolo sunt reprezentate trei persoane. Acestea sunt ființe umane, unice, și a nu vedea acest lucru înseamnă să stărui într-o minciună.

În acest moment dispunem din fericire și de ecografii.

Pe atunci se credea în general că embrionul este doar un mănunchi de celule – o masa inertă de celule care la un moment dat prinde viață.

Ai început să participi la evenimentele pro-viață atunci când erai vice-președinte la Feminists for Life (Feminism pro-viață) și ai început să te implici în ceea ce pe atunci se numea Fieldstead Forums.

M-am simțit binevenită, deși veneam cu o pecete: feministă. Simțeam un interes puternic atât pentru a afla care va fi viziunea feministă asupra avortului, dar și pentru a proteja femei și copii.

Cum a evoluat mișcarea pro-viață în ultimii 25 de ani?

E mult mai bine acum. Mă deranja când cei pro-viață vorbeau doar despre bebeluș. De multe ori, cei pro-viață fac ceea ce trebuie, dar nu discută despre ceea ce trebuie. Intră în legătură cu femeia însărcinată, îi oferă tot ce îi trebuie, și pun suflet acolo unde este nevoie. Dar dacă ai pune un microfon în dreptul lor, tot ce ar zice ar fi: ,,Este un bebeluș.” Ar fi bine să vorbim mai mult despre compasiunea noastră și despre realismul cu care noi înțelegem realitatea grea cu care se confruntă o femeie [în criză de sarcină]. Facem ce trebuie, doar că trebuie să și discutăm aceste lucruri.

Vrem să atragem atenția asupra realității copilului nenăscut.

Când vorbești doar despre copil, arată de parcă cei pro-viață sunt cumva împotriva femeii. Cădem în capcana aceasta: ,,Este vorba despre o luptă între femei și bebeluș și doar unul poate învinge”. Ar trebui sa spunem: ,,Iubește-i pe amândoi!” Ca feministă pro-viață aș putea bineînțeles să vorbesc o zi întreagă despre cât de mult rău face avortul femeilor. Dar dacă nu ar fi fost la mijloc și uciderea unui copil, nu aș fi fost la fel de pornită precum sunt. Faptul că avortul ucide copii îi face pe oameni să fie atât de hotărâți să schimbe ceva.

Ai scris la un moment dat despre faptul că tema avortului ar trebui să fie o prioritate.

Da, dacă ai fi un pacifist hard-core, ai putea spune în felul următor: ,,Este greșit să omori soldați în război, este și mai rău să omori civili în război, dar cel mai rău este să omori copii.”

Ce se întâmplă cu o societate care nu prioritizează acest lucru, ci din contra, îl minimalizează?

Cred că în America există un imens lac subteran de vină și jale în care nu vrem să ne scufundăm pentru că nu le putem purta.

Mulți clerici refuză să vorbească despre subiectul avortului de teama faptului că ar fi prea dureros pentru femeile care ascultă și au trecut prin această experiență.

Când clericii i-au spus doctorului Jack Wilke [n.n. celebru ginecolog american pro-viață] faptul că ,,s-ar putea ca femeile să înceapă să plângă”, acesta a răspuns: ,,Poate de acest lucru au nevoie. Dacă ții ceva care te frământă înăuntru, nu te vei vindeca.” Nu se poate să ne fie frică să vorbim despre cea mai mare nedreptate a timpului nostru doar pentru că cineva din audiență ar putea fi rănit. Poate acest lucru stă chiar la începutul vindecării.

Ai vorbit la multe facultăți și ai văzut că mulți jurnaliști și studenți ignoră realitatea și se conduc mai departe de ideologia pro-avort.

Ceea ce îi motivează cel mai mult pe oameni și pe jurnaliști este presiunea grupului – faptul că tu trebuie să crezi sau să faci același lucru ca oamenii importanți din cercul tău. Ca și cum argumentele mele pro-viață ar fi fost greșite chiar înainte de a-mi deschide gura, pentru ei eu greșesc, pentru că ei sunt duri în apărarea opiniei lor.

De multe ori le spunem copiilor noștri să se ferească de presiuni sociale, dar nu le zicem asta și adulților.

Atunci când devii pro-viață plătești un preț scump și mulți oameni nu pot suporta să cadă de pe o anumită treaptă socială sau să fie respinși de cei din cercul lor de prieteni. Creștinii sunt dispuși să facă acest lucru, deoarece ei știu că există ceva mai presus decât lumea aceasta. Din acest motiv, ei știu că este de datoria lor să ridice glasul pentru copiii nenăscuți, oricât de mult i-ar costa acest lucru.

Cei mai mulți oameni vor pur și simplu să uite că există problema avortului. La dezbaterile pe care le-am ținut la diverse facultăți, când începeam să discut de ce este rău avortul, cineva din tabăra oponentă începea să vorbească despre cât de rea sunt eu ca persoană. Îmi puteam da seama atunci de cât de mult se relaxau cei din sală, deoarece ceea ce spuneam eu era deranjant și trezea ceva în ei. Nu aveau argumente împotriva a ceea ce spuneam eu și se bucurau de faptul că oponentul le dădea ocazia să mă ignore. Avortul este un lucru îngrozitor dacă începi să te gândești un pic – oamenii nu vor să se gândească.

Sursă: Marvin Olasky, ,,Path to pro-life. Overcoming pro-abortion peer pressure with facts”, World Magazine

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *