Am văzut cu ochii mei toate dramele prin care poate să treacă o femeie însărcinată în pandemie. Au trecut doi ani, am trecut de la primul val în care eram debusolați la al doilea val, în care așteptam să apare ceva care să ne ajute în lupta cu această boală. Am pierdut câțiva prieteni apropiați, care nu au luat în serios această boală, și care au sfârșit în pământ. În special în lunile acestea de toamnă lucrurile s-au acutizat foarte …
Etichetă: pandemie
După lungi ezitări, o să fac această postare. Am ezitat să îmi spun public opinia pe tema vaccinării din două motive: 1. divizarea societății este mare și tragică și cu cât devine mai mare cu atât devine mai tragică și nu aș fi dorit să o sporesc; 2. sunt conștientă că această postare îi va dezamăgi și îi va tulbura atât pe unii dintre cei mai apropiați oameni, cât și pe oamenii care au sprijinit, inclusiv financiar, activitățile și instituțiile …