Marşul pentru viaţă 2018 a avut loc sâmbătă, pe 24 martie, sub tema „O lume pentru viaţă“. Ce poate să însemne acest tagline – „o lume pentru viaţă“? Atenţie, textul care urmează i-ar putea scoate pe unii din zona de confort, în timp ce altora le-ar putea provoca disonanţe cognitive. Ce înseamnă, aşadar, o lume pentru viaţă? Cu siguranţă că nu înseamnă o lume în care „vin fanaticii religioşi să-ţi fure avortul“, cum spun detractorii mişcării pro-life, detractori care practică …
Etichetă: criza de sarcină
Statistică șocantă: România, locul DOI în lume la avorturi, raportate la populația țării. România se confruntă cu o criză socială şi morală fără precedent, iar protejarea familiei, a mamei şi a copilului, deşi este prevăzută în Constituţie, este ignorată complet.
O mamă care se pleacă cu drag asupra pruncului este o mamă eroină. Și o mamă care este împinsă din toate părțile să nu dea viață, iar ea aduce viață pe pământ și se păzește de păcatele care sunt împotriva vieții, este o eroină. Arhim. Melchisedec Velnic, fragment din Cuvântul rostit de Înălțare și Ziua Eroilor
Stiripentruviata.ro scrie despre mărturia Feliciei Simard, o tânără care a vorbit, în fața celor 15.000 de participanți la Marșul pentru viață de la Ottawa, despre puterea ei de a alege viața. Mai jos se regăsește mărturia ei, video și transcriere: TRANSCRIERE Am aflat că purtam viață într-o perioadă în care mi se părea inimaginabil să-mi port chiar și propria viață. Așa că eroismul meu a arătat astfel: am spus da unei viețișoare, deși nu aveam nicio idee cum avea să arate. …
Céline Dion a fost al 14-lea copil al lui Adhémar-Charles și Thérèse Tanguay Dion. În 2001, când a născut primul ei copil, marea cântăreață a dezvăluit cum era să fie ea însăși avortată. „Mama tocmai își crescuse cei 13 copii. Timp de peste 20 de ani, a stat captivă într‑un cerc interminabil de spălat, călcat și muncă în gospodărie, timp de 365 de zile pe an. Credea, pe bună dreptate, că își făcuse datoria. Cei mici, Paul și Pauline, se …









