Ești însărcinată, ai născut recent sau ai copii mici? Treci printr-o perioadă dificilă, simți nevoia să vorbești cu cineva, să primești un sprijin, dar n-ai curajul să mergi la un psiholog?
Suntem aici să te sprijinim! Deschidem rubrica online „Întreabă psihologul despre sarcină și maternitate”. Tu adresezi întrebarea pe mail la psiholog@centrulsfantaelena.ro sau prin completarea unui formular, iar noi postăm pe site întrebarea împreună cu răspunsul unui psiholog.
Asigurăm anonimatul celor care își doresc să adreseze întrebări anonime. Serviciul este gratuit.
La întrebări vor răspunde:
Iuliana Scutaru, psiholog în cadrul Centrului de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena”, specializată în terapie sistemică: cuplu, copil, familie.
Alexandra Efrem, psiholog clinician.
Bogdana Fati, psihoterapeut în cadrul Centrului de consiliere și sprijin „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, cu formare în Psihoterapia Experiențială și a Unificării – centrată pe adult-copil-cuplu-familie.
Dacă ești într-o situație de criză de sarcină, poți solicita sprijinul unui psiholog sunând la linia verde gratuită a Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei, 0800-070-013.
Sursă: Centrul de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena”