O organizație austriacă ce lucrează cu tinere traficate în scop de exploatare sexuală a pus la dispoziție o broșură de conștientizare pentru tinerele vulnerabile care tind să cadă în capcana traficanților.
Testul LOVERBOY („IUBITUL”) cuprinde o serie de întrebări care descriu o situație tipică de seducție a unei tinere cu scopul de a-i câștiga încrederea, pentru a o putea apoi trafica și exploata.
Metoda Loverboy („Iubitul”) este foarte răspândită în rândul racolatorilor de minore, victimele provenindmai ales din familii dezorganizate sau cu anumite vulnerabilități, fete care își doresc atenția și iubirea pe care nu o primesc de la familie și prieteni.
Testul LOVERBOY („IUBITUL”)
Multe răspunsuri „Da”? Ești VULNERABILĂ
Vorbește cu un profesor, un preot, un psiholog sau alt adult care ți-a dovedit că poți avea încredere în el/ea
Poți contacta un psiholog care să te ajute în mod gratuit aici.
- Tânjeşti după atenţie?
- Ai senzaţia că părinţilor nu le pasă de tine?
- Nu le pasă şi nu au timp de tine?
- Te simţi singură?
- Părinţii au divorţat de curând?
- Ai probleme la şcoală?
- Simţi că eşti într-o criză?
- Te compari mereu cu alte fete?
- Ţi se pare mereu că altele sunt mai drăguţe, mai talentate, pur şi simplu mai bune ca tine?
- Simţi că nu ai valoare?
Dacă, în cazul tău, cele de mai sus se adeveresc în cea mai mare parte, s-ar putea…
…să apară EL
EL e cu câţiva ani mai mare decât tine, arată bine şi îl interesează persoana ta. Celelalte fete sunt geloase!
EL îţi oferă lucrurile după care tânjeai cel mai mult: dragoste şi atenţie!
EL te iubeşte şi te înţelege.
EL este primul tău iubit!
Evaluează-l și pe el (fără să îi spui)!
Multe răspunsuri „Da”? Ești ÎN PERICOL
PLEACĂ fără discuții sau sună pentru ajutor
la HELPLINE Anti-Trafic TEL 0800 800 678 (GRATUIT)
- Îi vorbeşte de rău pe oamenii la care ţii?
- Îţi dă cadouri scumpe (telefon mobil, bijuterii, parfum…)?
- De unde are atâţia bani?
- Este gelos şi controlator?
- Este interesat mai degrabă de partea sexuală a relaţiei?
- L-ai prins cu minciuna?
- Poartă armă sau consumă droguri?
- Ai auzit că ar avea legătură cu astfel de lucruri?
- Deţine lucruri scumpe, cum ar fi o maşină faină sau aur?
- Ţi-a cerut să îţi faci tatuaj cu numele lui?
- Te duce prin zona rău-famată a oraşului? Cunoaşte vreo prostituată?
- Ce ocupaţie are, de fapt?
- Îţi face multe complimente?
- Poţi să îi vorbeşti despre cum te simţi?
- Cum te prezintă prietenilor? Te simţi respectată şi în largul tău?
Cea mai frecventă urmare a poveștii:
Lațul se va strânge brusc
Îţi spune că îi datorează cuiva bani şi că, dacă te vei culca cu omul acela o singură dată, va fi iertat de toate DATORIILE.
„O dată” se filmează, iar înregistrarea va fi folosită apoi pentru a te presa şi şantaja emoţional. Te ameninţă că le va arăta părinţilor filmul.
Te imploră să câştigi nişte bani rapid prin PROSTITUŢIE, pentru a vă asigura un viitor împreună. Spune că numai pentru un timp, iar apoi vă veţi căsători şi veţi întemeia o familie.
Sau te VIOLEAZĂ şi îşi invită prietenii să i se alăture.
Te învinuieşte PE TINE. Ai avut ce ai meritat.
Îţi dă droguri.
TE ameninţă şi TE controlează.
Apoi devine din nou drăguţ CU TINE şi îţi face un cadou.
TE simţi confuză.
Trebuie să îi faci LUI pe plac.
Ai face ORICE PENTRU EL!
Dacă ai trecut deja prin asta, rupe tăcerea!
Caută sprijin! Sunt oameni care te cred și nu te judecă
NU este vina ta!
NU ai meritat-o!
NU trebuie să-ţi fie ruşine!
NU eşti responsabilă!
Şi NU eşti singură!
Eşti victima unei persoane dominatoare, agresive şi bolnave. Cineva care ar fi trebuit să te protejeze a abuzat de tine.
Eşti victima unei infracţiuni!
Poţi face acum primul pas.
Meriţi să trăieşti o VIAŢĂ bună! Există oameni care te înţeleg şi cred ce le spui. Nu-ţi face griji dacă amesteci lucrurile sau dacă ai mai uitat unele detalii.
NU EŞTI SINGURĂ. Rupe tăcerea!
POVESTEA LUI JENNY
http://www.stoploverboys.nl | http://www.eilod.de
„Bună…
Sunt Jennifer. Am 15 ani şi m-am îndrăgostit de un loverboy. Când l-am cunoscut, era foarte drăguţ cu mine. Avea nişte ochi superbi, eram nebună după el. Am stat de vorbă şi în final am făcut schimb de numere de telefon. Ne-am întâlnit des şi nu mi-a luat mult până când m-am îndrăgostit nebuneşte de el. Am început să avem întâlniri amoroase, iar el mi-a oferit lucrul după care tânjeam cel mai mult: IUBIRE! Îmi oferea tot ceea ce îmi lipsise. Dar după un timp s-a răcit faţă de mine şi am fost nevoită să mă lupt pentru iubirea lui. M-a învăţat să nu iau nicio decizie de capul meu. Trebuia să îi spun mereu unde mă aflu. Nu mă plângeam, deşi nu îmi prea plăcea. Eram speriată că nu va mai vrea să mă vadă. Peste câteva săptămâni mi-a spus de datorii. L-am crezut şi voiam să-l ajut. Am fost şocată când mi-a sugerat să mă vândă altor bărbaţi. Mi-a spus că nu mai puteam să mă văd cu el decât dacă eram dispusă să-mi dovedesc astfel iubirea. Mi-a spus că toţi acei bărbaţi erau prietenii lui şi că era normal să împartă totul cu prietenii lui. I-am spus că nu vreau să fac asta. Dar atunci a început să-mi dea droguri, iar eu făceam tot ce mă punea. Atunci a început să-mi fie foarte frică de el. A început să mă bată. M-a lovit cu pumnii în faţă şi în burtă!”
Mai multe sfaturi pe site-ul Agenției Naționale contra Traficului de Persoane
RAPORT. Cele mai multe persoane traficate în UE provin din România. Copiii, un sfert din persoanele traficate
Leo van Doesburg, ECPM: Majoritatea prostituatelor se prostituează fără a dori aceasta, iar legalizarea prostituției și extinderea UE au dus la creșterea traficului de persoane – cele mai multe victime, din România
Drama tinerelor maltratate și forțate de proxeneți să se prostitueze
Sursă: Știri pentru viață