Sunt în București pentru câteva zile, iar ieri am fost acasă la părinți. După ce m-am odihnit puțin la prânz am luat o carte și am ieșit în curte. N-au trecut două minute și am auzit un strigăt înfundat de undeva. Mama și-a dat seama repede: „E doamna Ioana, cred că a căzut”.

De vreo 20 de ani, într-o casă paralelă cu a noastră, peste două garduri și o grădină, locuiește o doamnă bolnavă, semi-paralizată. Singură, după ce soțul a părăsit-o aflând că e bolnavă, încearcă să se descurce cum poate. Își poate folosi doar o mână și un picior și așa merge, spală, gătește etc.

Oamenii sunt cam indiferenți la suferința ei și nu prea o ajută nimeni. Dovadă că a strigat vreo 30 de minute înainte să ajungă cineva la ea în casă să o ridice.

M-a impresionat perseverența doamnei de a cere ajutor și de a lupta pentru viață. Întâlnesc adeseori femei în criză de sarcină care se zbat să-și nască copiii și caută ajutor, chiar dacă li s-a spus de zeci de ori că nu se poate, că n-au încotro decât să facă avort. Dar m-a și durut indiferența celorlalți.

Cum ar fi o societate în care cineva i-ar pune în fiecare zi acestei doamne o simplă întrebare: „Cu ce vă pot ajuta?”. Am cunoscut o astfel de lume: lumea în care m-am născut. În lumea în care m-am născut, dacă ardea o casă, oamenii o reconstruiau împreună. Dacă murea cineva, toată lumea ajuta familia. Chiar și când ne-am mutat lângă București exista o solidaritate între oameni.

Mi-am adus aminte de vorba care zice că sfârșitul lumii va veni atunci când nu va mai exista cărare de la om la om. Cărările tind să se acopere, știu mulți oameni singuri și lipsiți de sprijin față de care oamenii din jur sunt indiferenți. Dar oare e totul pierdut? Oare am devenit atât de insensibili și incapabili să ne mișcăm când cineva e în suferință?

Reflectând la aceste întrebări mi-am amintit de Sorina. Durerea pentru suferința ei și dragostea a unit milioane de oameni: autorități, persoane publice și oameni simpli au văzut imaginile în care Sorina a fost luată de acasă cu forța și au reacționat. Ce au făcut ei? S-au unit pentru Sorina. De ce au făcut-o? Pentru că i-a durut inima când au văzut acele imagini, pentru că s-au pus în locul Sorinei, pentru că s-au gândit la copiii lor și riscul ca într-o zi statul să nu le mai respecte drepturile. Cum s-au unit oamenii? Au făcut tot ce au simțit că poate fi de ajutor: au scris postări, au distribuit, au vorbit despre nedreptățile întâmplate, au organizat proteste, au depus eforturile ca adevărul să iasă la iveală, s-au rugat pentru Sorina și pentru oamenii dragi din viața ei.

Având în vedere că foarte mulți oameni au făcut atât pentru Sorina, cred că nu indiferența ne caracterizează ca societate, ci teama de necunoscut. Au fost 50 de ani de comunism în care oamenii au fost descurajați să se sprijine unii pe ceilalți, s-a cultivat lupta de clasă, iar în paralel părinților și rudelor celor afectați li s-a spus tot timpul că n-are rost să facă ceva pentru că nu vor schimba nimic.

Prima generație care a înțeles cel mai bine că totul se poate schimba cu dragoste și dăruire a plecat repede din lumea asta, înainte să apuce să ne învețe prea multe, dar acestei generații îi datorăm libertatea. E vorba de tinerii care au murit la Revoluție în decembrie ’89.

Înainte să apucăm să creștem prea mult noi, cei născuți după 1990, societatea a adăugat la cele două rele de mai sus și altele: disprețul pentru viața umană, comoditatea, individualismul, indiferența față de celălalt. Și noi suntem la mijloc: parcă n-am vrea să ne lăsăm duși de acest val, dar un nou curent ne repetă ce se spunea înainte de Revoluție: că românii sunt proști, asistați social, corupți, că nu se mai poate face nimic în țara asta și că soluția e să te duci unde vezi cu ochii. Nici vorbă să te implici, să crezi, să sprijini, pentru că „n-are rost”. Însă toate acestea s-au schimbat în ziua în care oamenii au deschis ochii și au văzut imaginile cu „ridicarea” Sorinei de acasă.

Sorina, mulțumim! În aceste zile ne-ai învățat că fiecare gând bun, fiecare gest de dragoste, orice efort, oricât de mic, are un rost. Cel mai important rost din lume: poate salva vieți.