Trainingul pentru viață de la Rădăuți, lucram la partea de ateliere. Câțiva participanți, elevi, părinți și profesori, căutau soluții pentru un caz. Pe scurt: o adolescentă însărcinată își dorea copilul și voia să-și continue școala. Unii profesori o îndeamnă să facă avort, spunând că altfel nu își va putea continua educația. Ea receptează propunerea lor ca o presiune. Conducerea școlii nu vrea să-și bată capul să caute soluții. Ce ar face ei în situația dată?

Alte echipe lucrau, fiecare la ce avea de făcut. Doar echipa de mai sus nu lucra, căci  membrii ei erau blocați pe modul UIMIRE.

N-au trecut cele 15 minute alocate atelierului și a început să vorbească unul dintre ei, un părinte:

„Dacă fiica mea ar păți asta, m-aș duce la liceu, aș spune conducerii că e ilegal ce se întâmplă, iar a doua zi i-aș da în judecată. Fiica mea are dreptul să-și continue școala și sarcina fără presiuni.”

O adolescentă a adăugat rapid:

„Nu înțeleg și nu pot fi de acord cu aceste atitudini. Tânăra are nevoie să-i fie cineva alături. N-aș putea să las pe cineva să-i vorbească urât. Aș lua câțiva colegi, niște pancarte și am protesta până când i se vor respecta drepturile!”

Uimirea echipei nu era pentru modul în care acționau profesorii care o îndemnau să facă avort și pentru faptul că nu era ajutată cu soluții, ci era … de ce eleva în criză de sarcină afectată de presiuni nu reacționează legal? De ce nu reclamă?

De ce se lasă împinsă spre  avort deși nu-și dorește?

Iată câteva răspunsuri pe care le-am cules din practică, din discuțiile cu n femei presate să facă avort care ar fi putut scăpa de presiuni cu mijloacele legale, dar nu au reușit să facă nimic ca să scape de presiuni.

Uneori din lipsă de informare. Nu cunosc legi, instituții, organizații care să le ajute.

Cel mai adesea pentru că nu au puterea și energia să caute ajutorul. Dacă cei apropiați se fac nevăzuți sau le presează, își pierd încrederea și se simt singure. E o stare de „cod roșu” care consumă resurse, deja împuținate e motivele declanșării crizei.

Uneori le este pur și simplu frică să ceară ajutor: „ce vor crede, ce vor spune cei care vor auzi?”

Se adaugă dependența de tatăl copilului, neputința de a ieși din relație, frica de a pierde ceva.

În concluzie: multe sarcini se pierd din cauza presiunilor și a violenței. Legile sancționează agresorul, dar cu condiția ca victima să facă plângere. Frica, stresul, procesul, ruperea relației înseamnă uneori prea mult.

La finalul discuției, un membru al echipei a zis:

„Ce bine ar fi dacă am fi mai activi și am reacționa ferm când se întâmplă un abuz! Câte femei în criză de sarcină ar primi ajutor imediat dacă am fi lângă ele când au nevoie!”

Exact așa este!

P:S: Așa că, pentru a ne aminti că femeile în criză de sarcină și copiii lor au nevoie de #olumepentruviață, mergem pe 24 martie la Marșul pentru viață 2018 „O lume pentru viață”!