La Marșul pentru Viață care a avut loc vineri, 19 ianuarie 2018, la Washington, DC, a luat cuvântul o reprezentantă republicană din Congresul SUA, care și-a explicat poziția pro-viață printr-un adevărat miracol pe care l-a trăit familia ei.
Medicii i-au recomandat insistent să o avorteze pe fetița ei, Abigail, acum în vârstă de patru ani, deoarece credeau că nu va supraviețui. Dar părinții au căutat cu perseverență un tratament experimental care a reușit ceea ce nimeni nu mai credea.
Abigail și fratele ei mai mic, Ethan, au fost prezenți, împreună cu tatăl lor, Dan, alături de Jaime Herrera Beutler pe scena Marșului pentru Viață de la Washington.
Copiii au subliniat discursului mamei lor cu interjecții și chemări copilărești care au făcut mărturia sa și mai impresionantă. Când vocea mamei era sugrumată de emoție, fetița (foto sus), despre care femeia tocmai vorbea ca despre o mare minune, a întrebat-o de ce plânge. Traducerea a fost preluată de pe site-ul stiripentruviata.ro.
Dați-mi voie să vă transpun în trecut până la o amintire de-a noastră. O vedeți? Este ea „exersând respirația”… Nu voi uita niciodată acele cuvinte ale fiicei mele, care încerca să dea o explicație medicală miracolului la care suntem martori.
Vedeți dumneavoastră, copiii nenăscuți sunt ceva magic. Literalmente înoată în celule stem și sunt adăpostiți în incubatorul perfect, răspunzând la cele mai avansate tratamente pe care medicul nostru, convins de noi, a fost de acord să le aplice.
Ni s-a spus că copilul nostru nenăscut avea zero șanse de supraviețuire. Zero.
Copilul nu avea rinichi, o afecțiune care se numește agenezie renală.
Copilul nostru avea fie să se oprească din evoluție și să urmeze un avort spontan, fie să se nască și să nu poată respira, deoarece nu i se puteau dezvolta nici plămânii. Avea să se sufoce literalmente la venirea pe lume. Și nu se putea face nimic.
Ca să vorbim despre deznădejde.
După diagnostic, medicul i-a trimis la clinica de avort din vecinătate.
La următoarea consultație, li s-a oferit alternativa unei nașteri forțate, pe loc, care ar fi sfârșit tot prin moartea copilului. Li se spunea repetat că, cu cât mai repede o vor face, cu atât mai rapid se va vindeca ulterior trauma emoțională.
Așa că eu și Dan am început să ne rugăm și să plângem și să învățăm să ne luptăm. Și să vedem în toată deznădejdea aceea speranța.
Ce-ar fi dacă Dumnezeu ar face o minune? Ce-ar fi dacă găsim un medic dispus să încerce ceva nou? Ce-ar fi dacă am putea face infuzii saline intrauterine, care imită lichidul amniotic, pentru ca bebelușului să i se dezvolte plămânii și fără ajutorul rinichilor? Ce-ar fi dacă…?
Nu puteam afla răspunsurile dacă nu încercam.
Și, cu ajutor de sus și câțiva medici foarte curajoși care au fost dispuși să își asume riscul unui tratament experimental, acum o avem pe fetița noastră, Abigail.
Care este acum o soră sănătoasă și fericită în vârstă de patru ani și care spune că într-o zi va fi șefă la Mami la serviciu.
Uitați-vă și la Paul Ryan, Speaker la Camera Reprezentanților [arată în direcția acestuia, prezent și el la Marșul pentru Viață, alături de mulți membri ai Congresului SUA din actuala legislatură – n.ed.]. Și fiica lor este un miracol medical.
Tratamentul a funcționat și Abigail s-a născut fără rinichi, devenind primul copil despre care se știe că s-a născut capabil să respire, deși nu avea rinichi. Tatăl fetiței, Dan, i-a donat apoi unul din rinichii săi. Datorită poveștii lor, și alți copii vor putea fi salvați la fel.
Mi s-a spus că nu existau șanse de supraviețuire, dar s-au înșelat. Nu din răutate, ci pentru că nu mai văzuseră înainte ca un astfel de copil să supraviețuiască.
Dar tocmai aceasta este problema. Dacă mai sunt și alte situații similare?(…)
Ce-ar fi dacă împreună am putea descoperi noi teritorii și găsi tratamente care să ajute mai multe familii? Ce-ar fi dacă bebelușul nu ar avea cu adevărat diagnosticul respectiv? Sau chiar dacă diagnosticul ar fi corect, ce-ar fi dacă i s-ar da măcar o șansă de a-și atinge potențialul real?
Unde am ajunge ca țară dacă am gândi astfel? La ce lucruri minunate am putea fi martori, în loc să avem acum echivalentul a două generații pierdute din cauza unor astfel de alegeri?
Vorbitoarea a continuat, întrebându-se dacă nu cumva a fost deja avortat descoperitorul unui tratament pentru cancer, sau un lider care ar fi putut curma sărăcia din lume.
Ea s-a mai întrebat ce ar fi fost dacă s-ar fi investit timp și bani în descoperirea mai multor tratamente pentru astfel de probleme care apar în perioada de viață intrauterină a copilului.
Ce-ar fi dacă banii folosiți pentru a-i curma copilului viațas-ar folosi pentru a-i curma boala?
Ce-ar fi dacă, în loc să cheltuim milioane de dolari anual pentru avort, am investi acești bani în îngrijirea copiilor născuți cu afecțiuni sau dizabilități grave?
Toți cunoaștem persoane care suferă de o astfel de afecțiune sau dizabilitate și care ne îmbogățesc totuși enorm viața, încât nu ne putem imagina o lume fără ei, a mai spus Herrera Beutler.
Ar trebui să îmbrățișăm pe deplin diversitatea, inclusiv pe cei cu dizabilități fizice sau mentale, pe toți cei diferiți – care au abilități diferite.
Ce-ar fi dacă am celebra dizabilitatea în loc să lăsăm teama să o transforme în dușmanul nostru de moarte?
Către toate femeile care se simt deznădăjduite: Iisus vă iubește. Și către toți copiii care sunt trecuți cu vederea de sistem: Iisus face și astăzi minuni.
Trebuie să recunoaștem fiecare copil nenăscut ca miracolul care este, o persoană în curs de dezvoltare, cu potențial și scop extraordinare și care merită să te lupți pentru a-i da șansa la viață, șansa de a-și împlini extraordinarul potențial.
Cred că este singura cale prin care societatea noastră va reuși să-și atingă propriul potențial.
Mulțumesc și Doamne ajută!