Zilele acestea, întrebarea de pe buzele multor oameni este: „oare dacă tinerii martiri care au murit la Revoluția din 1989 ar fi știut cum o să fie astăzi, ar mai fi murit pentru țară și credință?”.

Pentru unii, răspunsul este clar: un da puternic și fără eschivări, un da care va străbate următoarele sute de ani.

Poezia scrisă pe crucea lui Alexandru Ionescu Radu, un elev de 17 ani care s-a jertfit la Revoluție, arată că pentru ei n-a existat ceva mai înalt și mai important decât drumul pe care l-au ales și că nimic nu putea sta în calea dragostei lor pentru libertatea românilor, nici măcar răul din jur. Au renunțat la viețile lor, dar au readus lumina într-o țară în care zeci de ani oamenii s-au rugat în ascuns. Iar multe din lucrurile bune care se fac astăzi se fac pe drumul pe care ei l-au luminat.

Poezie scrisă pe crucea unui erou de la 21 decembrie 1989

„Vă cer iertare, doamna dirigintă
Că nu o să mai vin să spun : prezent
Eu m-am retras din catalog cuminte
M-a vrut destinul în alte părți urgent

Păcat, că mai aveam atâtea planuri
Dar nu regret nimica, mai ales
Că dintre tinereștile elanuri
Pe cel mai bun din toate l-am ales

Calegii mei, vor înțelege aceasta
Voi promova prin ei, din an în an
Cu ei suind în viitoare creste
Deși, mereu, eu fi-voi licean

O, mamei mele n-aș fi vrut vreodată
Această sumbră veste să-i aduc
Dar singura nădejde mi-este tata
Soldat pe vremi ce îndreptăți-va mult

Această hotărâre a mea, firească
Cum vrut-am ca să fiu și să rămân
Căci dincolo de jertfa-mi tinerească
Prin tot ce-am năzuit am fost român

Încă o dată, eu vă cer iertare
Se-aud prin jur colinde, urători
În iarna care-mi pune la purtare
Într-un chenar, buchete mari de flori

*Ionescu Alexandru Radu – elev

14.06.1972-21.12.1989