În fiecare decembrie ne amintim de eroii Revoluției din 1989, de cei care și-au dat viața pentru libertate și credință. Mulți dintre noi suntem tineri și ne impresionează mai cu seamă curajul care i-a determinat să iasă în stradă și să-și mărturisească convingerile, deși erau adolescenți sau de-o vârstă cu noi.
Din păcate, uneori curajul și jertfa lor extraordinară sunt puse în umbră de diferite atitudini. Unii spun că au murit degeaba, alții spun că au fost naivi, iar în ultimii ani apare din ce în ce mai des ideea: „a fost o falsă Revoluție, deci de ce să ne mai intereseze de cei care au murit?”.
În realitate, cei mai mulți dintre tineri știau foarte clar pentru ce ies în stradă, aveau aspirații puternice, aveau idealuri. Mulți știau că vor muri sau că există acest risc, dar erau convinși că nu există decât un drum: înainte!
Conversațiile din biografiile unora dintre ei demonstrează clar că gândirea lor a fost: „Dacă noi nu ieșim, dacă noi nu cerem libertatea, dacă noi nu ne jertfim, cine să o facă?” N-au așteptat să-i reprezinte cineva, n-au așteptat să se schimbe societatea de la sine, nu s-au gândit de ce alții nu ies. Au făcut tot ce au simțit că ține de ei pentru a schimba viitorul societății românești: au apărat libertatea și credința cu propriile vieți, cu propriile piepturi.
Pentru această jertfă, martirii Revoluției din 1989 vor avea un loc veșnic între lucrătorii binelui în poporul român.
Sorin Leia s-a născut la 24 septembrie 1967 în comuna Tomești, jud. Timiș. A făcut liceul de chimie la Timișoara și a lucrat, până la Armată, la combinatul chimic Solventul din Timișoara. S-a eliberat în februarie 1989 și s-a reangajat la combinatul chimic, unde a lucrat până în decembrie 1989.
A căzut eroic, împușcat în frunte, în timp ce striga: «Deșteaptă-te române!» și flutura un tricolor în mijlocul unui grup de tineri, care se aflau pe treptele catedralei ortodoxe din Timișoara.
(…) Trupul neînsufleţit a fost depus iniţial în catedrală de către tinerii din grupul respectiv. O studentă, ce nu și-a spus numele, a venit cu buletinul la cămin și a povestit împrejurările în care a fost ucis.
Colegii lui de serviciu au venit a doua zi, de dimineaţă, la Catedrală, dar n-au mai găsit trupul. Părinţii lui au venit la Timișoara, l-au căutat în toate morgile spitalelor din Timișoara, dar nu l-au găsit nicăieri. Au lăsat o fotografie cu datele respective în cutia de corespondenţă de la Spitalul judeţean. Mai târziu a fost descoperit de familie într-o groapă comună în Cimitirul Eroilor.
Dumnezeu să-l odihnească și să ne ajute să nu uităm jertfa tinerilor martiri de la Revoluția din decembrie 1989!
Titus Suciu – „Reportaj cu sufletul la gură”, Editura Facla, Timișoara, 1990