Melodia „Miracle” al lui Whitney Houston a determinat-o pe o mamă însărcinată să-şi anuleze programarea la avort

Carole Novielli, Liveaction.org

Melodia „Miracle” (miracol) a lui Whitney Houston a fost cea care a determinat-o pe o femeie însărcinată, Wanda, să-şi anuleze programarea făcută la clinica de avort Planned Parenthood, iar mai târziu să-şi împărtăşească experienţa trăită pe internet, prin intermediul YouTube.

Comentariul ei se poate citi și acum sub clipul care are mai mult de 10.000.000 de vizualizări:

„Îmi amintesc când am auzit pentru prima dată acest cântec și am văzut videoclipul. Aveam două luni de sarcină și mă gândeam să avortez copilul. Viața mea a fost atât de dată peste cap. M-am gândit cum pot aduce un copil în această lume și în situația mea, un copil inocent. M-am rugat toată noaptea după ce am sunat la o clinică Planned Parenthood să fac programare. Mă chinuiam, pentru că nu am vrut să-mi omor copilul. Mă rugasem și încă nu eram decisă, dar înclinam spre păstrarea copilului meu.

Am intrat în dormitor și acest videoclip a apărut pe ecran. Nu l-am văzut niciodată înainte, dar cuvintele mi-au mișcat inima: nimic nu ar trebui să conteze când dragostea crește în tine, alegerea este a ta, există un miracol în tine. Era ca și cum Dumnezeu mi-a vorbit prin Whitney. Chiar atunci a fost ca și cum aș fi auzit bebelușul meu spunând: mama nu mă omorî. A fost unul dintre momentele cele mai puternice din viața mea. Am plâns ca un copil pentru restul videoclipului. Inutil să spun că mi-am păstrat minunea.

Niciodată nu i-am mulțumit d-nei Houston, dar cu siguranță melodia și versurile ei puternice și profund simțite mi-au vorbit direct. Mulțumesc Whitney că m-ai ajutat să iau una dintre cele mai minunate decizii din viața mea. Îmi este foarte dor de tine.”

Site-ul de ştiri Live Action News a intrat în legătură cu Wanda, iar aceasta a povestit experienţa trăită. Când a rămas însărcinată avea 27 de ani şi, la fel ca multe alte femei tinere, viaţa ei era plină de dificultăţi. Separată de soţul ei şi concediată de la locul de muncă, Wanda a fost nevoită să se mute cu mama ei. Singurul lucru pe care îl mai avea era şcoala pe care o urma, dar şi aceasta ar fi fost compromisă dacă şi-ar fi dus sarcina până la termen.

Wanda a mărturisit că nu ştia ce să facă, pentru că, din nefericire, mai făcuse un avort anterior, la vârsta de 18 ani, când locuia la New York:
„A fost ceva ce nu mi-am dorit să mai fac niciodată. Am trecut printr-un mare stres emoţional. M-am simţit foarte vinovată”, a spus ea.
Ne-a descris ziua în care a mers la clinică pentru a face avortul. La intrare a fost întâmpinată de un grup de persoane pro-viaţă care purtau pancarte cu imagini care arătau ce se întâmplă cu bebeluşul atunci când este avortat. „Acele imagini m-au marcat profund. Când am intrat înăuntru doar acele fotografii erau tot ceea ce mai vedeam înaintea ochilor.”

Wanda a fost atât de mişcată de acele imagini încât a întrebat medicul dacă procedura avea să-i facă rău copilului sau dacă avea să-l rănească. După cum era de așteptat, răspunsul său a fost: „Nu.”

Apoi, aproape zece ani mai târziu, situația Wandei părea a fi din nou foarte dificilă – doar că acum ea ştia că avortul nu este o alegere valabilă. „Ştiam că Dumnezeu nu vrea să avortez acest copil”, a spus ea. Totuşi, la fel ca atâtea alte femei care au crezut în minciuna răspândită de clinicile de avort Planned Parenthood cum că ar oferi „îngrijire medicală” femeilor, inclusiv îngrijire prenatală şi servicii de adopție, Wanda a ajuns să-şi facă o programare la una din aceste clinici.
Din păcate, așa cum s-a relatat şi cu alte ocazii, atunci când o femeie se confruntă cu o sarcină neplanificată, clinicile Planned Parenthood sunt ultimul loc în care aceasta ar putea primi asistenţă sau recomandări cu privire la adopţie – avortul este singurul serviciu oferit de aceştia.

Wanda ne-a declarat că, la acel moment, alegerea clinicii Planned Parenthood părea singură cale de ieşire, deşi ştia că aceştia doreau doar să o convingă să facă avort. Însă apoi, un „miracol” s-a produs:
„Când ești atât de tânăr și căsătoria ta se destramă și locuieşti împreună cu mama ta, în plus ești concediată de la locul de muncă, nu poţi să nu te gândeşti ce-o să faci? Nu îmi doream să fiu o mamă singură.

După ce am sunat în acea zi la clinica Planned Parenthood, am intrat în depresie. Mi-au făcut o programare. În timp ce vorbeam la telefon, am simțit efectiv cum sufletul bebelușului meu striga către mine. Am simțit o durere – un val de nelinişte în stomacul meu …”

În acel moment, Wanda a închis telefonul, a început să plângă şi a plecat în camera ei. Chiar atunci, videoclipul lui Whitney Houston rula la televizor. Wanda ne-a spus că nu mai auzise niciodată până atunci melodia „Miracle” (miracol), iar corul parcă îi cânta ei:

„Nimic nu mai contează
Atunci când dragostea creşte în tine …
O voce a iubirii strigă
Nu alunga dragostea de la tine
Un miracol se pregăteşte să intre în viaţa ta”

„Viaţa chiar începe de la momentul concepţiei,” ne-a declarat Wanda. „Vă spun acest lucru pentru că atunci când am sunat la clinica de avort Planned Parenthood chiar am simţit sufletul bebeluşului meu care îmi spunea să îl păstrez. Copilul meu chiar a strigat la mine… Am simţit cum Dumnezeu mi-a spus că acest copil nu va fi un blestem şi că nu voi fi singură.”

Wanda a mărturisit că între timp a aflat despre modul cum au fost înfiinţate clinicile de avort Planned Parenthood, inclusiv despre convingerile rasiste şi eugenice ale fondatorului acestora. Site-ul de ştiri Live Action News a documentat de nenumărate ori că fondatorul mişcării Planned Parenthood, Margaret Sanger, a fost invitată de mai multe ori să ţină discursuri în faţa adunărilor Klu Klux Klan. De asemenea, directorii şi conducerea organizaţiei erau membrii ai mişcării eugenice care, în repetate rânduri, solicita sterilizarea forţată a celor pe care ei îi considerau „nepotriviţi”, inclusiv a cetăţenilor de culoare.

Wanda ne-a povestit foarte emoţionată momentul în care a ales viața pentru bebelușul ei: „A fost minunat, a fost ca şi cum Dumnezeu mi-a vorbit… Cântecul acela mi-a întărit convingerea că Dumnezeu vroia ca eu să am acel copil şi că luasem decizia corectă atunci când am hotărât să păstrez copilul. Din acel moment n-am avut niciun moment de ezitare – niciodată. A fost o binecuvântare.”

Astăzi, Wanda încurajează pe oricine se află într-o situaţie similară că avortul nu este o soluție la criza de sarcină: „Oamenii spun întotdeauna că este dreptul femeii de a face un avort. Poate că este un drept, dar nu poate fi un drept al femeilor comiterea unei crime.”
Wanda mărturiseşte că fiica ei nu a fost decât o permanentă binecuvântare pentru ea. De curând, Wanda a fost binecuvântată chiar şi cu un nepoţel: „Am o fiică frumoasă de 25 de ani şi am şi un nepoţel bebeluş. Am ajutat-o pe fiica mea să ia decizia de a-şi păstra copilul. Deci, fără avorturi de acum înainte în familia noastră. Nu mai vrem altele.”

Wanda spune că îi este recunoscătoare pentru totdeauna lui Dumnezeu că a oprit-o în ziua aceea de a merge la clinica de avort, iar mărturia ei este puternică în acest sens: „Viaţa poate fi o șansă chiar dacă eşti singur. Dar atunci când alegi viaţa pentru copilul tău nu ai parte decât de binecuvântări. Iar eu sunt o mărturie vie a acestui lucru”.

Prelucrare după: https://www.liveaction.org/news/whitney-houston-miracle-prompts-pregnant-mom-cancel-planned-parenthood-appointment/

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer