Motivația și miza acestui articol nu este una politică și o voi explica la finalul lui. Îi rog pe prietenii apropiați care nu sunt de acord cu acest articol să aibă răbdare să-l citească până la capăt.

A produs multe valuri inițiativa doamnei Primar General al Capitalei, Gabriela Firea, de a merge împreună cu doamna ministru Carmen Dan la Școala 164 din București la un eveniment de conștientizare a riscurilor jocului Balena Albastră. Nu a fost nominalizat jocul, dar toată lumea știe că de aici a plecat demersul. Au apărut zeci de mii de comentarii și articole negative.

Pentru unii e sigur că Balena Albastră a făcut victime în România și/sau în alte țări, pentru alții totul este o invenție a presei. Oricare ar fi adevărul, nu schimbă ceea ce vreau să spun. Cu un pericol real al acestui joc sau nu, netul este plin de hărțuire online. La fel este lumea plină de hărțuire, presiune, șantaj. Și copilăria și școala sunt pline și ele de așa ceva. Și nu legile sau nu doar legile vor stopa aceasta. Țara care are cele mai multe legi împotriva hărțuirii este, cred, SUA. Și acolo periodic apare un copil sau adolescent care se sinucide în urma hărțuirii on line. Încă mă gândesc dacă este bine sau nu să scriu despre unul dintre cele mai dramatice cazuri de acest fel, în care hărțuirea a continuat și după ce a fost expusă la nivel național, și care s-a soldat cu moarte fetei hărțuite.

În ceea ce privește una dintre melodiile cântate de CRBL, pentru care doamna Firea a fost criticată din belșug, e clar că era total nepotrivită. Aici consensul e ușor de obținut. De altfel, sunt convinsă că CRBL nu a întrebat-o pe doamna Firea dacă să cânte sau nu acea melodie.

Dar nici evaluarea periculozității reale a jocului, nici lipsa de potrivire a melodiei respective nu afectează în mod esențial gestul doamnei Firea.

Pentru mine, da, ceea ce a făcut doamna Primar arată o preocupare reală și firească pentru ce se întâmplă cu elevii, cu copiii. Unii vor fi convinși că a făcut-o din politicianism sau pentru imagine și este dreptul lor să considere ce doresc.

Ce face o mamă, ce face un părinte când copiii lui au o problemă? Încearcă să-i ajute. Poate uneori nu are competența necesară respectivei probleme, așa cum a întrebat-o un reporter pe doamna Primar. Însă simte că este datoria lui de părinte să încerce să ajute, bineînțeles, ducându-l și la un profesor de specialitate dacă are probleme la o anumită materie, la un doctor de specialitate, dacă are anumite probleme de sănătate.

Copiii nu uită că părinții au suflat și le-au sărutat juliturile, deși asta nu vindecă țesutul mai repede. Copiii nu uită că părinții i-au mângâiat când erau bolnavi la spital și îi durea ceva, deși știau și ei că nu părinții o să îi opereze, ci doctorul.

De această căldură umană este o uriașă nevoie în societate. Și nu numai copiii au nevoie de ea, ci și adulții.

„Balena albastră” va trece, melodia lui CRBL va fi uitată de cei neinteresați de mesajul ei, dar mulți copii nu vor uita că Primarul Bucureștiului a venit la ei și le-a vorbit, cum a știut mai bine, despre o problemă. Eu cred că unii dintre copii au simțit că acestei doamne Primar îi pasă de ei. Iar asta este esențialul. Când știi că îi pasă cuiva de tine, că îți poartă cineva de grijă, nu mai devii atât de ușor victimă a hărțuirii și a comportamentelor riscante.

Alți primari, alți oameni politici, oameni de cultură, artiști, oameni din media&divertisment, psihologi, polițiști, oameni ai bisericii etc. poate sunt capabili să răspundă mai bine provocării acestui joc sau provocării comportamentelor riscante, în general. Să o facă. Deocamdată a făcut-o doamna Firea și sper că o va mai face, evident, de fiecare dată și mai bine.

M-am gândit mult dacă să risc să scriu această postare despre un om politic, care poate părea o susținere partinică, deși nu este.

Motivul pentru care am scris-o este că problematica pro-viață arată clar că a ne bizui doar pe drepturi și obligații înseamnă să condamnăm societatea la colaps.

De umanitate este nevoie atunci când e vorba de femeile în criză de sarcină. Nicio lege nu prevede dreptul femeii în criză de sarcină de a fi ajutată și nicio lege nu va prevedea obligația de a ajuta o femeie în criză de sarcină. Însă, dacă vrem să rămânem umani, trebuie să respectăm drepturile altora și să ne îndeplinim obligațiile, dar să facem mai mult de atât. Să ajutăm atunci când nu avem obligația să o facem iar celălalt ne solicită sprijinul nu în virtutea unui drept, ci prin nevoia pe care o are.

Doamna Primar nu era obligată de fișa postului de primar să vorbească elevilor. În nicio cartă a drepturilor elevilor nu scrie că au dreptul de a cere Primarului să vină să le vorbească.

Din acest punct de vedere îmi pare extrem de rău că nimeni, din câte am citit, nu a apărat gestul Doamnei Primar. Poate de teamă, poate din lipsa înțelegerii atitudinii care reflectă acest gest: de a-ți păsa de celălalt, chiar dacă fișa postului nu prevede lucrul acesta.

„A fi mare, nu-i mirare. A fi om, e lucru mare.” A fi om înseamnă a face ceva în plus față de a respecta drepturile și obligațiile de serviciu, care, bineînțeles, trebuie respectate. Însă acestea nu vor putea înlocui niciodată elementul uman: bunăvoința, compasiunea, dragostea.