Această postare este menită a arăta cum funcționează unul dintre cele circa 2.800 de centre pentru sprijinirea femeii în criză de sarcină din SUA. Prin ele, milioane de copii reușesc să se bucure de viață și milioane de femei reușesc să evite tragedia avortului.
Să înființăm și în țara noastră astfel de centre!
Extinderea majoră și renovarea centrului Clear Choice Clinic (Clinica Alegere clară) din Kalispell, Montana, este ultimul proiect al unui ONG care și-a început activitatea în 1999 ca un mic centru de informare și de resurse în sarcină.
Mai târziu, în 2007, Hope Pregnancy Ministries a deschis clinica medicală care oferă teste de sarcină și consultații medicale gratuite. De asemenea, a înființat programul de educație parentală și de sprijin Hope Family Resource Center.
Atunci când centrul Clear Choice Clinic a adăugat testarea gratuită și tratament la prețuri mici pentru bolile și infecțiile cu transmitere sexuală în anul 2013, numărul de clienților s-a dublat în decursul a doi ani, a declarat Michelle Reimer, director executiv al Hope Pregnancy Ministries. În prezent 40% dintre pacienții clinicii Clear Choice Clinic sunt bărbați. Toate consultațiile sunt gratis, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.
Asociația s-a extins și în alte moduri. Odată cu adăugarea în cadrul clinicii a unei noi săli de conferințe de aproximativ 90 metri pătrați, asociația poate acum desfășura traininguri pentru alte clinici non-profit similare.
Clear Choice Clinic este acreditată de Accreditation Association for Ambulatory Health Care, ceea ce înseamnă că îndeplinește sau depășește standardele naționale în calitatea îngrijirii și siguranța pacientului.
Clinica este acum și un loc de practică pentru studenții la Asistență medicală din anul III de la Montana State University (MSU).
„MSU a venit la noi și ne-a propus ca centrul să fie între punctele unde studenții fac practică”, a spus Reimer, asistentă medicală. „Aceasta este prima noastră ocazie de a preda.”
Opt studenți la Asistență medicală vor finaliza un stagiu de practică în cadrul secției de pediatrie în următoarele două luni.
O altă speranță care s-a materializat în urmă cu un an, când a fost o legătură cu NICU (Unitatea de Terapie Intensivă a Nou-născuților) de la Kalispell Regional Medical Center. Reimer a spus că centrul Clear Choice a fost rugat să ajute la educarea părinților înainte ca aceștia să-și ducă acasă micuții lor născuți prematur. Așa că o asistentă de la clinică cu experiență anterioară NICU face voluntariat la spital.
Anul trecut clinica a consultat 60 de femei care voiau sau plănuiau să facă avort.
„Dintre acestea, știm sigur că 23 au ales să ducă sarcina până la final”, a spus Reimer. „În unele cazuri, rezultatul este necunoscut, deoarece unele femei au plecat de aici plănuind să facă avort, dar și-au schimbat după aceea decizia lor târziu. Este foarte greu să știm ce se întâmplă mai departe cu aceste femei, cu toate că noi încercăm.”
Anul trecut, clinica a deservit 733 bărbați și femei. De când clinica s-a deschis în urmă cu nouă ani, la adresa 1281 Burns Way, Clear Choice a deservit mai mult de 4.000 de persoane.
Cel mai important factor care stă la baza funcționării clinicii este faptul că, fără a-i judeca, pacienților le sunt puse la dispoziție toate informațiile necesare pentru a lua o decizie.
„Treaba noastră este de a educa și de a încuraja femeile să ia o decizie cu care să fie împăcate”, a spus Reimer. „În cele din urmă, în cazul în care ea alege avortul, e alegerea ei. Noi facem tot ce putem pentru a fi siguri că femeile nu sunt presate să aleagă.”
Organizația Hope Pregnancy Ministries este o organizație cu fundament religios, dar nu există prozelitism din partea personalului clinicii sau a voluntarilor.
„Viziunea lor asupra lumii nu trebuie să fie aceeași cu a noastră”, a spus Reimer. „Doar pentru că eu sunt pro-viață nu înseamnă că îi forțăm și pe pacienți să aibă aceeași viziune ca și noi. Încercăm să trăim în iubirea lui Dumnezeu pentru cei din jurul nostru. Facem asta într-un mod practic și nu așteptăm nimic în schimb.”
Acest pragmatism înseamnă oferirea gratuită de teste de sarcină și o ecografie, alături de consiliere cu privire la toate opțiunile.
Clear Choice Clinic nu face recomandări pentru avort, „dar este dreptul femeii de a ști despre avort”, a adăugat ea.
Pentru părinții care aleg să ducă copilul până la termen, Hope Family Resource Center, situat la adresa 940 First Ave. E. în Kalispell, este gata să-i ajute pe părinți în ceea ce privește educația și să le ofere resurse materiale.
La centrul de resurse, „încurajăm să fie inclusă credința în modul de a construi o familie”, a spus Reimer. „Credința este o parte din noi și este responsabilitatea noastră de a întreba dacă pacientul dorește să discute despre credință. În cazul în care răspunsul este da, atunci vorbim despre asta. În cazul în care este nu, atunci vom merge mai departe fără să ne impunem credința noastră.”
Adăugarea serviciului gratuit și la prețuri mici de consultații în sarcină și de tratament pentru bolile și infecțiile cu transmitere sexuală a fost o modalitate prin care organizația a dorit să fie proactivă în abordarea sănătății reproducerii. După ce personalul clinicii a primit o pregătire specială în Joplin, Missouri, despre felul în care să implementeze programul BTS (boli cu transmitere sexuală), s-au gândit cum să transmită și altora ceea ce au învățat și așa a început instruirea personalului altor clinici non-profit din Montana, cu privire la cum pot să își creeze propriile lor programe BTS. La traininguri s-au înscris și clinici.
Testele de laborator necesare pentru a diagnostica BTS reprezintă un efort financiar, a subliniat Reimer. Clinica colaborează cu spitalul Kalispell Regional pentru a obține costuri competitive pentru testele de laborator, iar un pacient este taxat de la al doilea tratament pentru BTS.
„Noi nu câștigăm nici un ban”, a spus ea.
Discuțiile despre abstinență și încurajarea schimbării stilului de viață atât pentru bărbați cât și pentru femei reprezintă o altă componentă a abordării centrului.
„Dacă așa se previne o sarcină nedorită – e foarte bine”, a spus Reimer. „Vrem îi scutim pe oameni de o durere ulterioară.”
Centrul Hope Pregnancy Ministries obține finanțarea de la 60 de biserici și de la „o grămadă de oameni”, a spus ea. Organizația a cumpărat clădirea clinicii în urmă cu nouă ani și a terminat de plătit în urmă cu cinci ani.
Renovarea și extinderea s-a realizat în mare parte prin donații de materiale de construcție și prin donarea sau prin contracte de muncă la un preț redus.
„Suntem foarte atenți cu banii donatorilor”, a subliniat Reimer, adăugând că ONG-ul nu primește fonduri federale sau de la stat.
În afară de voluntarii, există un personal de nouă persoane angajate, care îl include pe Dr. John Lavin, director medical al clinicii Clear Choice Clinic.
Comentariile pacienților arată cum clinica vine în întâmpinarea unei necesități cruciale în comunitate.
„Nu am simțit niciodată că mi se poartă așa de mult de grijă”, a scris o femeie. Un alt pacient a subliniat modul în care aceștia „nu m-au judecat”.
Prelucrare după: https://pregnancyhelpnews.com/montana-pregnancy-center-walking-in-god-s-love-for-abortion-vulnerable-neighbors