Sursă foto: Mihai Vasilescu Blog

Susţin adopţia începută în perioada sarcinii, pentru că astfel de cazuri s-ar rezolva rapid şi spre binele copiilor, al familiilor adoptatoare şi al părinţilor naturali.

Adopţia începută în timpul sarcinii, practica australiană – Revista Pentru viaţă nr. 2:

Ţări ca Australia sau SUA au o lege numită a „adopţiei deschise“, care permite începerea demersului de încredințare spre adopţie încă din timpul sarcinii. S-a dovedit o soluţie foarte bună pentru toate părţile implicate.

Este ilegală realizarea de înţelegeri particulare pentru a da copilul în grija altcuiva, dacă aceasta ar putea duce la adopţie. Se pedepseşte cu amendă de până la 25.000 de dolari şi doi ani de închisoare.

După semnarea consimţământului de adopţie, urmează o perioadă de 28 de zile numită „perioadă de revocare“. Aceasta începe din momentul în care Directorul Direcţiei de Protecţia Copilului a luat la cunoştinţă că ambii părinţii au semnat acordul. În această perioadă, mama încă se mai poate răzgândi.

Asistentul social o întreabă pe mamă ce calităţi şi ce stil de viaţă caută pentru părinţii copilului ei. Dorinţele mamei sunt suprapuse pe cererile de adopţie ale cuplurilor atent selecţionate de serviciul de adopţii.

Cei care vor să adopte un copil trebuie să aibă cazierul curat, o evaluare medicală, precum şi una detaliată făcută de Direcţia pentru Protecţia Copilului.

Un raport scris despre fiecare dintre cuplurile de părinţi interesate de adopţie este trimisă unei comisii de experţi spre evaluare (Comisia pentru Cereri de Adopţie).

Mama va primi 3-4 profiluri de familii care vor să adopte şi care au primit aprobarea acestei comisii. Dosarele trimise mamei vor conţine informaţii despre calităţile familiei, stilul de viaţă, religia, istoricul lor medical şi altele asemenea. Citeşte mai mult…

Mihai Vasilescu a scris luni pe blog despre o mamă care voia să-şi dea copilul spre adopţie:

– Bună seara, aș vrea să dau o fetiță abia născută spre adopție.

WTF! Deci, cum? M-am blocat, am rămas cu ochii în telefon minute în șir și singurul lucru pe care m-a dus capul să-l mai întreb a fost:

– Adică e copilul tău și vrei să-l dai?

Să mă iertați, dar nu mi-a venit altceva și poate că e de înțeles, nu primești un asemenea mesaj prea des. Cert este că răspunsul care a venit din partea cealaltă a fost: DA. M-am gândit că poate fi inclusiv o farsă/glumă de prost-gust. Nu era. Citeşte continuarea…

 Deznodământul situaţiei:

Melinda Teohari

Aseara am trecut in 5 minute de la fericire maxima la depresie.
Un suflet nou ar fi avut sansa sa ajunga intr-o familie minunata, dar cat de repede ne-am mobilizat tot statul a castigat.
Durerea cea mare e ca am vazut, din nou, uratenia din oameni.
Uratenia din asistenta sociala care a amenintat mama cu decaderea din drepturi si cu faptul ca ii vor lua si fetita pe care o are acasa daca nu renunta la nou nascut si amenintari cu inchisoarea ca a vrut sa isi vanda copilul, ceea ce nu este adevarat.
Uratenia din toti oamenii care au comentat si au acuzat mama, care au acuzat autorul articolului, care pur si simplu au scris mult si nimic.
Cred ca la baza omul e rau si bun laolalta, doar ca, cu bunatatea trebuie sa te autoeduci in permanenta, iar empatia o inveti, nu te nasti cu ea.
Lucrurile nu sunt atat de simple. Nu e totul alb sau negru.
Am facut voluntariat in centre de sugari, in centre de plasament, in fiecare an incerc sa ajut copii care au un viitor inainte, dar o situatie financiara aproape inexistenta.
Toate intitutile menite sa ajute copiii sug doar bani de la stat pentru copiii pe care ii au in grija.
Atat!
Putini puteti sa va imaginati cum sunt centrele de plasament, cum sunt centrele de sugari, cum sunt tratati acei copii de angajatii centrelor. Stiu, vedeti la tv sau mai cititi un status ca asta si empatizati putin, cat de un comment si cam asta e.
Trebuie sa vezi cu ochii tai cum un copil e calcat efectiv in picioare de o asistenta, sa ii vezi ura din ochi si placerea cu care ii cara palme si picioare, cum sunt abuzati verbal in permanenta, injositi, nemancati, sa vezi cu ochii tai cum sunt carati, tinuti de un picior, sugarii, cum sunt manevrati ca o bucata de carne cand sunt schimbati, cum sunt infasurati pana la gat ca sa nu se miste prea mult, cum sunt palmuiti pana se ineaca si se inrosesc de la atata plans, cum sunt opariti si cu rani pentru ca nu sunt schimbati cu zilele.
Asta e situatia copiilor institutionalizati. Multi copii mor in grija statului, multi copii nu sunt retrasi de la ingrijitorii sociali chiar daca sunt abuzati.
Sunt o multime de parinti si mame care au vrut sa isi recupereze copiii din centre si nu ii mai gasesc.
E dureros si frustrant sa stii ca esti neputincios.