Flori din cuvinte pentru o floare ce s-a jertfit pe sine pentru copil, Cecilia Maria Jabre


Mai jos am pus câteva texte de suflet despre judecătoarea Cecilia Maria Jabre, care a ales să își riște viața încercând să salveze viața celui de-al patrulea copil al ei.

Despre ea: cei care își dau viața pentru alții sunt eroi și, uneori, chiar martiri. Chiar și dacă e vorba de viața propriului copil.

Iar despre primii trei copii ai ei: am recitit de curând Albă-ca-Zăpada. În poveste, mama ei, împărăteasă, moare la puțină vreme după ce o naște. O mamă vitregă îi va face viața amară și i-o va pune în pericol, dar cei șapte pitici și un fiu de împărat o vor ajuta și va deveni împărăteasă. Cred că cei șapte pitici vor fi oamenii din jurul soțului, Amer Jabre, iar fiul de împărat este Cel care este Domnul vieții.

Dobrogeanu-Păun Mircea-Nicolae, un apropiat:

„A existat pe acest pământ un om, o femeie, care a fost botezată Cecilia-Maria. Iar după cununia religioasă, a luat numele soțului ei, Jabre.

Era de profesie judecător, în prezent, la Tribunalul București.

Eu am cunoscut-o în afara instanțelor de judecată. Era un om cu frică de Dumnezeu, un om cu o inimă de aur. Căuta să trăiască cât mai autentic credința creștină ortodoxă.

Era mamă a trei copii, un băiețel și două fetițe.

Iar acum purta în pântece un alt copilaș. Din planul proniator al lui Dumnezeu, pruncul s-a fixat pe urma operației anterioare de cezariană, situație care le punea viața în pericol atât mamei, cât și copilului. Pericolul consta în desfacerea vechii operații de cezariană, urmată de hemoragie, moartea mamei fiind fulgerătoare, niciun doctor neputând-o salva.

Cecilia-Maria a fost pusă în fața unei alegeri – renunțarea la copil sau lupta pentru salvarea ambelor vieții sau doar pe cea a copilașului, micuța făptură omenească având prioritate. 
A ales viața, cu toate riscurile ei, și a înlăturat cu desăvârșire gândul avortului.

Dar, Bunul Dumnezeu a avut alt plan cu ea – a chemat-o la El, acum, la jumătatea sarcinii și în mijlocul celei de-a 42 primăvară a vieții ei.

Joi, pe 25 iulie 2019, a fost condusă pe ultimul drum, la Biserica Sfânta Parascheva din comuna Berceni, de lângă București.

Cu siguranță, adormita roaba lui Dumnezeu Cecilia-Maria, a înțeles cu adevărat însemnătatea sfatului Părintelui Arsenie Boca – «mai bine să mori, decât să omori».

Bunul Dumnezeu să o ierte și să o pomenească în Împărăția Lui!”

Gabriel Popa, Facebook:

Un sacrificiu precum cel al Ceciliei-Maria Jabre este în răspăr cu tot ce înseamnă cultura individualismului și a morții, din ziua de azi. Am verificat și am primit confirmarea că lucrurile stau așa cum sunt prezentate mai jos. Oameni precum această femeie sunt sfinții vremurilor noastre, și martiri, în cazul ei. Este firesc să îi cinstim, și să îi avem ca modele.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer