Sursă foto: O Lume Pentru Viaţă

Despre Costel Pârnău am scris aici:

M-am văzut din nou cu el la întâlnirea ARFO de zilele trecute. Mi-a povestit episodul de după accident, când era în comă la spital. Medicii erau uimiți că, în timp ce era inconștient, întreba din cinci în cinci minute: „Mai este cineva aici? Este cineva împreună cu mine?”.

Când s-a trezit nu-și mai amintea nimic. Știa însă că, în general, una dintre marile lui frici era (și este) teama de a nu rămâne singur și fără sprijin. Teama de abandon. Această teamă l-a afectat mai puternic în situația de criză apărută după accident, când i s-au amputat ambele picioare și brațul stâng.

Teama de a nu fi lăsați singuri și fără sprijin ne afectează pe fiecare dintre noi în diferite momente ale vieții. Gândiți-vă la un moment de criză majoră din viața voastră, când v-ați fi dorit să vă sprijine cineva! Gândiți-vă cum v-a ajutat sprijinul primit. Sau, dimpotrivă, gândiți-vă cât de greu v-a fost să depășiți singuri situația de criză atunci când nu ați fost ajutați.

Ei bine, teribil de greu îi este și unei femei aflată în criză de sarcină să se trezească dintr-o dată în fața unui viitor incert. Teribil de greu să vadă că toată viața ei este dată peste cap și nu poate da timpul înapoi. Și, cel mai teribil, dacă descoperă că este singură în fața noii realități.

Multe femei în criză de sarcină, neștiind încotro s-o ia, întreabă: „Mai este cineva aici?”

Vino și tu pe 25 martie la Marșul pentru viață pentru a le transmite femeilor în criză de sarcină: „Sunt aici pentru voi! Nu sunteți singure!”