Patriarhul Daniel: „Domnul Iisus Hristos vine în lume să mântuiască lumea pe care Dumnezeu o iubește permanent, în mod deosebit ca binecuvântare a familiei şi a copiilor acestora”

Domnul nostru Iisus Hristos vine în lume ca să mântuiască lumea pe care Dumnezeu o iubeşte permanent (cf. Ioan 3, 16-17), chiar dacă mulţi oameni din lume ignoră acest adevăr. Lucrarea Sa mântuitoare se arată în Sfintele Evanghelii ca fiind eliberatoare de ignoranţă sau de necunoaştere a adevăratului scop al vieţii omului pe pământ, ca vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti, ca ridicare a celor căzuţi în păcate şi patimi egoiste, ca vindecare de înstrăinare a oamenilor faţă de Dumnezeu

Continue Reading

Scrisoare emoționantă a Principesei Margareta a României din 25 octombrie 2001: „Am înţeles că există o parte în acest om care nu ne aparţine nouă”

O scrisoare emoționantă a Principesei Margareta a României din 25 octombrie 2001 despre tatăl său, Regele Mihai I al României: ”Când aveam nouă ani, am scris o compunere pe care am lăsat-o la şcoală sau am pus-o undeva, în pod. Dacă cineva mi-ar spune azi s-o scriu din nou, compunerea ar arăta aşa: „Există un om pe lumea aceasta a cărui prezenţă mă face să mă simt ocrotită, un om care se află întotdeauna acolo, lângă tine. Am acasă o

Continue Reading

Asociația „Studenți pentru viață – Universitatea din București ”organizează a IV-a ediție a spectacolului „Sărbători pentru toți”

​Studenți pentru viață http://studentipentruviata.ro/2017/11/asociatia-studenti-pentru-viata-universitatea-din-bucuresti-organizeaza-a-iv-a-editie-a-spectacolului-sarbatori-pentru-toti/ Crăciunul este sărbătoarea bucuriei și a dăruirii, iar bucuria este deplină doar atunci când este împărtășită cu ceilalți. Este ușor să împarți ceva cu cei apropiați, dar ce ar fi dacă anul acesta vei dărui bucurie și sprijin celor vulnerabili: mamelor și copiilor cărora violența domestică le-a răpit pacea și liniștea căminului familial? Asociația „Studenți pentru viață – Universitatea din București”, în parteneriat cu Centrul de primire în regim de urgență a mamelor cu copii victime

Continue Reading

6 decembrie, World Vision: Lansarea Raportului de Cercetare “De ce lovim copiii?”

Fundaţia World Vision Romania lansează Raportul de cercetare „De ce lovim copiii?”, în cadrul evenimentului ,,Acasă, locul în care mă întorc cu drag sau cu frică”. Pentru prima dată, vom oferi o caracterizare a principalelor 7 tipologii de părinţi din România care îşi lovesc copilul şi vom expune motivele invocate cel mai frecvent de părinţi pentru a justifica lovirea copilului. Raportul de cercetare “De ce lovim copiii?” va fi prezentat de Doamna Dana Buzducea, Director Naţional al Fundaţiei World Vision

Continue Reading

„Când Dumnezeu i-a creat pe TAŢI” de Erma Bombeck

Când Dumnezeu i-a creat pe TAŢI, El a început printr-un contur prelung. Un înger, ce se tot învârtea pe-acolo, L-a întrebat: – Ce fel de TATA mai e şi ăsta, Doamne? Dacă pe copii îi vei face de-o şchioapă, de ce-i faci pe TAŢI atât de înalţi? Niciun TATĂ nu va fi în stare să se joace cu trenuleţul fără să îngenuncheze, nici să-l învelească pe mezin cu plăpumioara fără să se aplece, ca să nu mai vorbim că va

Continue Reading

8 decembrie: Maratonul de consiliere organizat de CEDCD

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități Aveți o problemă de natură legală sau administrativă și nu știți de unde să începeți? Cum să rezolvați? Maratonul de Consiliere este un eveniment special in care echipa CEDCD timp de o zi este la dispozitia părinților de copii cu dizabilități și/sau a oricăror alte persoane, care doresc informații și consiliere legate de: 1. Drepturile copiilor cu dizabilități 2. Accesul la educație 3. Drepturi bănești (alocații, îndemnizații) 4. Incadrare în grad de handicap

Continue Reading

Camelia Smicală: „Mihai a fost amenințat că va fi diagnosticat cu ADHD pentru că folosește orice metodă de a se face auzit”

Camelia Smicală Copiii mei strigă de un an și șapte luni că vor acasă. Vocea Mariei a devenit mai timidă în ultimul timp, pentru că este dominată de teamă, după cum v-am spus zilele trecute, și nu era doar o impresie… În compensație, Maria și-a creat o realitate de rezervă, în care fiecare zi este urmată de un MÂINE, când va merge acasă. Asta este metoda ei de a rezista. Mihai este vehement: are o inteligență ieșită din comun plus

Continue Reading

Site Footer