Nu din neștiința că din cauza unui argument reductio ad hitlerum pot fi considerată un partener neserios de dezbatere, ci din necesitatea de a înțelege legătura strânsă între normativizarea avortului într-o societate și elementele totalitare, rasiste și eugenice ale acelei societăți am întrebat cândva pe cineva care a citit mult despre istoria totalitarismului în secolul XX de ce crede că avortul a fost legalizat prima dată de Lenin și de Hitler. Răspunsul a fost acesta:

„Ca orice lucru complex și în această problemă explicația are mai mule componente. Însă una este esențială din perspectiva întrebării puse: avortul înseamnă un abuz al celor puternici asupra celor slabi. În cazul acesta, cei mai neajutorați dintre oameni sunt copiii nenăscuți. Ei chiar nu pot să fugă nici măcar un metru.

Totalitarismul, rasismul și eugenismul înseamnă tot dictatura celor puternici asupra celor slabi, înseamnă că cei puternici îi folosesc pe cei slabi în interesul lor egoist.
Avortul, pe de o parte, și totalitarismul, rasismul și eugenismul, de cealaltă parte, au aceeași „lungime de undă” și atunci ele se întâlnesc în chipul cel mai firesc. De aceea avortul a fost legalizat de către cei care se numără printre cei mai atroce reprezentanți ai celor două totalitarisme mari din prima parte a secolului XX, Hitler și Lenin. De aceea în SUA când s-a legalizat avortul președintele Nixon considera că e necesar în cazuri precum violul sau dacă un părinte e alb și altul este negru. De aceea Margaret Sanger, care a promovat avortul (în cadrul planificării familiale), era în același timp și eugenistă. („”By all means, there should be no children when either mother or father suffers from such diseases as tuberculosis, gonorrhea, syphilis, cancer, epilepsy, insanity, drunkenness and mental disorders. In the case of the mother, heart disease, kidney trouble and pelvic deformities are also a serious bar to childbearing No more children should be born when the parents, though healthy themselves, find that their children are physically or mentally defective.” („Woman and the New Race,” 1920, Chapter 7).”). Iar exemplele pot continua.

Soluția la toate aceste patru probleme este că a fi om înseamnă a avea grijă de celălalt om, cu atât mai mult cu cât celălalt om este mai slab decât tine. Societățile nu pot să meargă înainte pe termen lung decât dacă membrii ei se sprijină unul pe altul. Societățile în care membrii nu se sprijină, ci unii îi exploatează pe alții, cei tari pe cei slabi, ajung la eșec, se autodistrug.

Când o parte sănătoasă a unui organism care nu face rău altor părți este exterminată, abuzată, persecutată de acestea, atunci ea nu-și va mai aduce contribuția la societate. Și din statele comuniste, și din Germania nazistă au fugit oameni de o extraordinar de mare calitate din toate punctele de vedere. Einstein era cercetător în Germania și a fugit din Germania nazistă! Un organism în care o parte a lui vrea să o domine pe alta se autodistruge.

Chemarea lui Iisus Hristos, dumnezeiască, de a ne iubi aproapele și silința de a face aceasta sunt singurele care pot să ne scape de tendința de a-l folosi pe aproapele, pe cel de lângă noi. Și în problema avortului, și în problema mișcărilor totalitare, rasiste sau eugeniste lipsește dragostea de aproapele. Soluția, care nu se poate impune cu forța, ci poate fi realizată prin insuflarea celorlalți și prin puterea lui Dumnezeu, este promovarea dragostei. Doar dragostea și adevărul că dragostea este firescul omenirii poate să-i scoată pe abuzatori din caracteristica lor de abuzatori și să îi transforme. Mă refer acum la societăți întregi care îmbrățișează abuzul, nu la persoane individuale pe care societatea le condamnă pentru fapte anti-sociale.

Planul Marshall nu a fost doar un plan economic, ci a fost și un plan care a arătat germanilor că există și altă forță în lume, nu doar dominarea altor nații, iar aceasta este dragostea manifestată în fapte. (nu acesta a fost motivul pentru care SUA a aplicat acest plan, doreau refacerea economică pentru a asigura influența geopolitică, dar a fost o consecință la nivel de mentalitate; Uniunea Sovietică l-a respins și a impus și țărilor comuniste să respingă ajutorul)”.

***

Prima țară care a legalizat întreruperea de sarcină a fost 𝗨𝗻𝗶𝘂𝗻𝗲𝗮 𝗦𝗼𝘃𝗶𝗲𝘁𝗶𝗰𝗮̆, pe data de 18 noiembrie 1920. Lenin, în urma revoluției bolșevice, a realizat directivele sale anterioare: „cererea necondiționată a anulării oricărei legislații care interzice avortul.” Este important a se aduce la cunoștință faptul ca în acea perioadă legile protejau viața în întreaga Europă.

Al doilea lider european care a legalizat avortul în țara sa a fost Adolf Hitler. Străduindu-se să creeze o „rasă superioră”, nepoluată și puternică biologic, el a aprobat și legalizat în 1933, uciderea copiilor nenăscuți germani, care au avut, sau ar fi avut, defecte congenitale. Trebuie adăugat faptul ca parlamentarii naziști au impus sancțiuni juridice severe pentru a proteja copiii germani sănătoși, urmărind astfel creșterea demografică a „rasei superioare”.

Pe o scară de masă, primii în rândul victimelor lui Hitler nu erau comuniștii germani, evreii, polonezii sau țiganii, ci copiii nenăscuti germani presupuși a fi cu dizabilități.

Dupa cucerirea națiunilor slave, germanii au elaborat așa numitul “Plan Est” un plan de exterminare a popoarelor cucerite, în care au recomandat națiunilor ocupate să folosească metode contraceptive și să legalizeze avortul. Planurile naziștilor sunt exemplificate cel mai bine printr-o declarație dată de Martin Bormann, secretarul particular al lui Hitler și șeful cancelariei NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei – partidul nazist):

„Datoria slavilor este de a munci pentru noi. Când nu mai avem nevoie de ei, nu au decât să moară. (…) Fertilitatea slavilor este nedorită.

Când fetele și femeile din Estul ocupat fac avort, nu putem decât să le favorizăm asta, în nici un caz să ne opunem. Führerul crede că ar trebui autorizată dezvoltarea unui comerț prosper cu contraceptive. Nu ne interesează să vedem populația non-germană înmulțindu-se.”

Sursa: McGovern, James (1968). Martin Bormann. New York: William Morrow & Company; NCA II. Office of the United States Chief of Counsel for Prosecution of Axis Criminality. Nazi Conspiracy and Agression, Volume II. 1946; Harvest of Hate, 1954, pp. 273-4.

Cum a fost legalizat avortul în Polonia
Pe teritoriul polonez, avortul a devenit pe deplin permisibil – așa cum se observa din punct de vedere juridic, pe 19 octombrie 1941. Acea perioadă a fost denumită una de „achiziție a avortului“. Aceeași ordonanță a autorităților germane (de ocupație) care le permitea femeilor poloneze să-și omoare copiii nenăscuți fără nicio restricție, creștea pedeapsa pentru uciderea unui copil nenăscut german, chiar până la pedeapsa capitală.

Adolf Hitler și-a dezvăluit poziția favorabilă față de avort ca o metodă utilă de control al națiunilor cucerite:

„Având în vedere familiile numeroase ale populației indigene, ar fi cât se poate de potrivit pentru noi ca fetele și femeile lor să facă cât de multe avorturi posibil.”

De asemenea, Hitler a amenințat că va „împușca cu propria mână” pe „idiotul care ar fi pus în practică un ordin” prin care avortul și anticoncepționalele să devină ilegale în teritoriile estice ocupate de Germania.

Sursa: Alexander Dallin, German Rule in Russia,1941-1945 (London, 1957),141f. Clarissa Henry and Marc Hillel, _Of Pure Blood_, Trans. Eric Mossbacher (New York, 1976), 148. Ihor Kamenetsky, „German Lebensraum Policy in Eastern Europe During World War II” (Ph.D. dissertation, Univ. of Ill., 1957) (Ann Arbor, MI: University Microfilm, # 25,236), 172-73, Ihor Kamenetsky, _Secret Nazi Plans for Eastern Europe_ (New York, 1961), 143, Joachim C. Fest, _Hitler_ (New York, 1975), 683-84.

Istoria legalizării avortului în Europa a apărut în Revista Pentru viață nr. 1 publicată de Studenți pentru viață.