Interveniți când cineva are nevoie de ajutor! Drama adolescentei din Olt dispărută după ce a fost luată la ocazie


Probabil că mulți dintre voi ați văzut zilele trecute știrea din presă care anunța că Alexandra Măceșanu, o adolescentă din județul Olt, e dată dispărută după ce s-a urcat la ocazie.

În această dimineață presa a anunțat că o echipă mixtă din cadrul Poliției Române anchetează un mecanic din Caracal după ce au ajuns la casa acestuia, căutând semnalul GPS de pe telefonul fetei.

Cu câteva minute în urmă, Adevărul a postat un Breaking News: Alexandra a reușit aseară să sune la 112, oamenii au auzit țipetele și NIMENI nu a intervenit. Pur și simplu mi se pare ireal ce-am citit, de aceea redau fragmentul din știrea de pe Adevărul:

„Fata dispărută de la Dobrosloveni a sunat aseară, a anunţat: mă aflu într-o casă mare, veche, aproape părăsită, iarbă multă în curte, boscheţi şi are doi câini lupi, e într-un service. În momentul acela el i-a luat telefonul: «Cu cine vorbeşti?». Era un telefon cu botoane, ce se vorbeşte aici. Iar când a închis, cei de la 112, sau eu ştiu cum sa-ntâmplat, au localizat apelul. După telefon au venit la adresă, dar nu a intrat absolut nimeni, pentru că dimineaţă la ora 4.00 se auzea – «Lasă-mă, că mă omori! Lasă-mă, că mă omori!». Au sunat vecinii la 112, au venit 3-4 echipaje de poliţie şi s-au plimbat pe stradă prin faţa curţii până la ora 6,00. La ora 6,00 au intrat în curte pentru că atunci au obţinut mandat de percheziţie. Alexandra le-a spus la telefon că este fata răpită când aştepta o maşină de ocazie“.

Sunt multe de spus.

1. Este inacceptabil că autoritățile au așteptat un mandat oficial ca să salveze o tânără cu care era evident ce o să se întâmple și care nu se putea apăra. Și dacă cade un om în apă și știi să înoți, te arunci să-l salvezi, nu stai să întrebi pe cineva, pentru că altfel moare. Nu încurajez decizia autorităților de a trece peste pașii instituționali, dar repet, strigătele de ajutor anunțau un sfârșit previzibil și era nevoie de intervenit, chiar și cu riscul unei sancțiuni disciplinare.

2. N-a intervenit nici o persoană dintre vecini, au sunat la 112 și atât. Nu le cerea nimeni să facă gesturi inconștiente sau să-și pună viața în pericol, dar nu despre asta e vorba. Sincer, uitați-vă la poza asta cu mecanicul. E în vârstă, vecinii îl cunoșteau. Chiar nu era nimeni cu o forță fizică mai mare să o scoată pe Alexandra de acolo? Adevărul gol-goluț e că suntem fricoși și conformiști. Prea fricoși. Și frica în combinație cu lipsa de sprijin face să moară oameni.

3. Sunt 10 ani de la primul caz de criză de sarcină pe care l-am întâlnit – o tânără amenințată de părinți că va fi dată afară din casă. De atunci, aproape în orice interviu și intervenție publică vorbesc despre cât de gravă e lipsa de sprijin în România. Probabil atât de des încât unii s-au obișnuit cu asta și spun că e bla bla. Alții se încăpățânează să spună că nu există sau să promoveze tot felul de ideologii, deși repet încă o dată: LIPSA DE SPRIJIN A FEMEILOR E CRUNTĂ ÎN ROMÂNIA ȘI TREBUIE SĂ FACEM CU TOȚII CEVA. Educația în privința sprijinului și a implicării salvează mai mult decât o mamă și un copil: salvează pe termen lung mulți oameni și ajută comunitatea și societatea să iasă o dată din atitudinea de ignoranță și nepăsare față de situațiile de criză.

Închei cu un lucru pe care l-am mai zis și cu altă ocazie: sper din tot sufletul ca știrea despre cazul Alexandrei să nu fie un prilej pentru a strânge presa vizualizări, pentru a ataca instituțiile statului sau pentru atitudini de genul: „plec din România și nu mai îmi pasă”. Sper să înțelegem repede că în țara asta lucrurile se schimbă doar cu implicarea fiecăruia dintre noi, că acesta nu e un clișeu, ci o perspectivă care ne poate salva. Că e bine, dar nu suficient să scriem pe Facebook și că trebuie să punem osul la treabă.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer