„Anticlericalismul revoluției franceze a pus bazele unui discurs mai larg, anti-religios. El avea să inspire, sub pretextul „iluminismului”, adică al „emancipării” omului de sub puterea „obscurantistă” a religiei, toate practicile totalitare de eradicare a creștinismului, în varianta lor nazistă (neo-păgână) sau comunistă („ateist-științifică”).

În secolul al XIX-lea, frontul intelectual anticreștin a primit validări diverse, de la socialism și anarhism, până la noua „religie” a umanității, în pozitivismul lui Auguste Comte. De aceea a pătruns în vulgata modernității suprapunerea dintre religie și prizonieratul spiritual.

Toate aceste discursuri care au distrus nu doar patrimonii (daunele republicane din războiul civil spaniol etc.), ci și comunități sau destine, rimează cu mitizarea științei, a progresului (inclusiv moral), dar și cu nihilismul de tip rusesc, eshatologic sau vitalist, în cazul filosofiei lui Nietzsche, care detesta creștinismul ca „religie a sclavilor” și „platonism pentru vulg”.

Până azi, în mediile radicale de stânga, dar și în cultura medie a orășeanului occidental, se menține ideea că a fi liber înseamnă a nu te afla sub „autoritatea” unei Biserici.”

Teodor Baconschi, Cetatea sub asediu, Editura Doxologia