Michael Cook, mercatornet.com

Tracy Grant este editor manager adjunct la The Washington Post. Anul trecut soțul ei, Bill, a fost diagnosticat cu cancer la creier, iar starea lui de sănătate s-a depreciat rapid. Dar, în acest clip, ea spune că experiența a scos tot ce era mai bun din ea și a făcut-o o persoană mai bună. Articolul ei despre experiența îngrijirii soțului aflat pe moarte, pe care se bazează acest clip, s-a intitulat: „Am fost îngrijitoarea soțului meu care era pe moarte. Au fost cele mai bune șapte luni ale vieții mele”.

În această incredibilă și mișcătoare mărturie, a unui jurnalist încercat, sunt patru mesaje.

În primul rând, declinul sănătății soțului ei, de la sănătate la neputință, a ajutat-o să descopere sensul vieții sale: „Am devenit un profesionist respectat, un responsabil și, sper, iubit părinte, dar încă nu descoperisem motivul pentru care am fost pusă pe acest Pământ. Pe parcursul celor șapte luni, am ajuns să înțeleg că, orice altceva am făcut în viața mea, nimic nu ar conta mai mult decât această îngrijire. Chiar dacă eu chiar nu știu cum se va termina această perioadă.”

În al doilea rând, ea a descoperit frumusețea: „Mi-am dat seama că pot să mă antrenez pentru a vedea mai multă frumusețe decât deranj, pentru a seta meu barometrul meu intern să fie mai plin de compasiune, și nu împietrit. Dar, de asemenea, am descoperit că, în fiecare zi, inima și sufletul meu au crescut și s-au deschis astfel încât să vadă această frumusețe mai mult decât în orice alt moment din viața mea.”

În al treilea rând, ea a descoperit, sau redescoperit, recunoștința: „Acum câteva luni, în timpul unei discuții, Hillary Clinton a fost întrebată despre credința ei. Ea a vorbit despre meditațiile zilnice pe care consilierul ei în materie de credință i le oferă și a spus că una a fost o piatră de încercare pentru ea: „practica recunoștinței”. Nu m-am gândit niciodată că am făcut asta în perioada bolii lui Bill, dar, îndată ce am auzit, mi-am dat seama că asta este exact ceea ce am făcut în acele luni: m-am antrenat să fiu recunoscătoare.[…]”

Și, a patra, a descoperit, sau a redescoperit, credința: „Când nu am putut dormi în timpul acelor nopți, am luat rozariul pentru a mă ruga și apoi am început să mă rog zilnic, chiar dacă nu am avut probleme cu somnul. […] Am ajuns să simt un gol dacă nu aveam metaniile într-un buzunar sau într-o geantă, la îndemână, în timp ce se făceau RMN-urile, ori picurau perfuziile ori așteptam rezultatele testelor.

Sursa: Mercator.net