Pe preoteasa Andreea Tatiana Stângă o știu de când era tânără studentă în România. În prezent este căsătorită cu Părintele Daniel Stângă. Împreună au cinci copii, pe care îi cresc cu spirit de dăruire, în parohia San Bonifacio. Părintele Daniel a dezvoltat această parohie încă de la începutul înființării ei, în anul 2015.

Ce m-a inspirat să-i cer acest interviu este că atenția ei spre problemele femeilor în criză de sarcină și dorința de a sprijini copiii să se nască a rămas constantă de când era foarte tânără și până acum. Pe lângă faptul că are cinci copii și foarte multe lucruri de făcut, sprijină cum poate femeile în criză de sarcină și mamele din parohie sau prietene, cunoștințe despre care află că trec printr-un moment greu în perioada sarcinii.

***

Alexandra Nadane: Care sunt bucuriile și provocările dumneavoastră ca preoteasă în Italia și ca mamă într-o familie numeroasă?

Andreea Tatiana Stângă: Italia este o țară frumoasă din mai multe puncte de vedere: are o bogăție culturală ce nu poate fi trecută cu vederea și mulți sfinți care au dat mărturie despre Hristos. Este minunat să descoperi locurile unde ei au trăit, unde au propovăduit Evanghelia, unde au făcut minuni sau unde și-au dat viața.

Altă bucurie a mea este comunitatea pentru care soțul meu este preot, Parohia Sfântul Mucenic Bonifatie din San Bonifacio, Verona, formată în mare parte din familii tinere, la început de drum, dar și din familii cu experiență. Născându-se foarte mulți copii de la începutul parohiei (2015) și până în prezent, acest lucru ne-a și responsabilizat în vederea organizării temeinice a școlii parohiale.

Nu știu dacă aș putea numi familia noastră familie numeroasă. Pentru mine o familie numeroasă ar fi de la șapte copii în sus. Având grijă de o rutină zilnică, toate cele materiale dar și duhovnicești se așază. Sunt binecuvântată să am parte de ajutorul și sprijinul soțului meu, deși în perioadele mai pline, de exemplu, în posturile mari de peste an, se cere mai mult efort. Dar nu este nimic imposibil. În funcție de priorități, se rânduiesc toate. Fiecare familie trebuie să-și găsească ritmul. Maternitatea mi-a arătat că îmi pot depăși multe limite și că unde nu mai pot, de fapt mai pot puțin. Nu ne putem plânge că vremurile pe care le trăim sunt grele pentru a naște copii. Bunicile noastre nu aveau mașini de spălat, de uscat rufe și alte mașinării necesare pentru treburile casnice, făceau însă copiii așa cum îi trimitea Dumnezeu. Bunicii soțului au avut cinci, respectiv șapte copii.

AN: Vă preocupă de mulți ani problematica sprijinirii femeilor în criză de sarcină. De ce credeți că e nevoie să facem ceva în această direcție?

ATS: Maternitatea este darul lui Dumnezeu pentru femeie. Prin femeie vine viața și se continuă viața pe pământ. Dacă vorbim de criză vorbim de un moment de dificultate în viața acelei femei, generat de diverse cauze. Consider că fiecare problemă are cel puțin o soluție de rezolvare. Dar, e important ca tinerele care se află în criză de sarcină să ceară ajutorul.

Nașterea unui copil îți schimbă viața, dar nu în mod rău, așa cum lasă impresia, în mod egoist, societatea în care trăim. Copilul de azi este mama de mâine, medicul, profesorul sau preotul de mâine. A da viață unui copil înseamnă a te face conlucrătoare cu Dumnezeu. Acest lucru aduce responsabilitate, asumare, reorganizarea priorităților și, în final, bucurie. Societatea, prin fiecare dintre noi, este responsabilă pentru bunul mers al ei. Acest lucru cere într-un fel sau altul și responsabilitate în ceea ce privește sprijinirea natalității. A sprijini o mamă să aducă un copil pe lume nu este ceva imposibil, ci ceva care ține de omenie. Este suficient să facem gesturi mici dar împreună, care să acopere cele necesare mamei aflate în criză de sarcină.

AN: Ați întâlnit femei care au făcut avort și a căror mărturie v-a impresionat? Ne puteți povesti o astfel de mărturie?

ATS: Am întâlnit mai multe femei care mi-au mărturisit astfel de lucruri. Una dintre ele a renunțat la a păstra copilul pentru că aflase de un cancer mamar pe care îl avea la acel moment. Dumneaei are două fete acum, dar deseori îmi mărturisește regretul pentru copilul avortat. Cunosc însă și două cazuri fericite: al unei tinere care, deși nu a fost sprijinită nici de tatăl copilului, nici de părinți a păstrat copilul. O tânără care, având pietre la rinichi, a mers să se opereze și pe masa de operație, înainte de a face anestezia, și-a dat seama că sunt șanse reale să fie însărcinată. Odată cu sarcina s-au rezolvat problemele de sănătate la rinichi și a născut o fetiță, pe care o crește alături de părinții ei; iar al doilea caz este al unei femei care, deși nu avea un loc de muncă stabil și nici o familie, a născut copilașul, care mai apoi a fost încredințat spre adopție.

AN: Ce credeți că se poate face pentru femeile române din diaspora, astfel încât ele să găsească sprijin în criza de sarcină?

ATS: În primul rând, aș începe cu informarea adolescenților și tinerilor din parohie. Având informații clare și stabile despre sarcină, despre o nouă viață și despre căsătorie, s-ar evita multe dintre situațiile triste.

Dacă ne referim strict la femeile în criză de sarcină, este important ca ele să știe că există parohii și asociații, deci oameni care le pot fi alături. Este important ca ele să ceară ajutorul și cu siguranță se vor găsi soluții, indiferent că vorbim despre acte, locuință, cele necesare traiului, analize sau doar consiliere și sprijin emoțional.

În Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, din anul 2021, se desfășoară proiectul eparhial „Un dar pentru o nouă viață”, prin care mamele primesc un trusou de bun venit pentru noul născut, cu produse de îngrijire, hăinuțe, scutece, etc. De asemenea, există și parohii mai mari care dispun de apartamente sociale, pentru cazuri mai delicate.

Sunt și multe asociații italiene care oferă servicii și sprijin mamelor care trec prin astfel de situații. Deci, este nevoie de o conlucrare între parohii, mediul asociativ și persoanele fizice. Aici, desigur, aș mai adăuga și rolul mass-mediei, care este destul de important în ceea ce privește informarea și promovarea inițiativelor serioase în această direcție.

Sprijinul fiecărui om contează și ar fi minunat dacă ne-am implica mai mulți pentru a ajuta femeile însărcinate și mamele. Greutatea poate fi mare, dar bucuria reușitei va fi și mai mare! Și, chiar în cazul nereușitei, e important că inima noastră nu a rămas nepăsătoare, ci a iubit și a încercat să ajute – iar asta va ține minte și va rodi cândva în sufletul care a refuzat ajutorul. Orice bine are sigur un rezultat bun!

Text apărut în rubrica #vinereapentruviață la Basilica.