M-a primit cu un zâmbet cald și cu bucuria că, în atâta suferință, vine cineva să-i spună o vorbă bună și să o încurajeze. Are probleme severe de sănătate și nu se știe cum va evolua situația în următoarele zile. Din vorbă în vorbă mă întreabă cu ce mă ocup și când aude despre centre și sprijinul oferit femeilor în criză de sarcină începe să plângă. „Ce bine ar fi fost să existe astfel de centre și când eram eu tânără! Ce bine ar fi fost să vă fi întâlnit atunci!”.

Ah, din nou această frază care îmi face inima să se strângă de durere! Sunt cuvinte pe care le-am auzit de zeci de ori, poate de sute de ori de-a lungul anilor de la femei care regretă avortul. Câte vieți ar fi putut să salveze sprijinul! Câte femei s-ar fi putut bucura acum dacă ar fi fost sprijinite să depășească dificultățile crizei de sarcină și să-și nască copilul!

Doamna Ileana are 84 de ani. Este o prezență delicată și iubește mult tinerii. A predat până la 80 de ani. A format mii de studenți, generații întregi de tineri pe care i-a încurajat să iubească frumosul și să-și dezvolte potențialul. Ea însă nu a fost sprijinită într-un moment cheie al vieții ei să se bucure de frumusețea copilului ei și să-și dezvolte potențialul de a fi mamă și profesor universitar.

A rămas însărcinată în timpul doctoratului, iar cei din jur s-au încăpățânat să-i spună că nașterea copilului îi va încurca viața și pe moment a crezut că așa va fi, însă de atunci au trecut zeci de ani de durere și regrete. A făcut avort la câțiva ani după ce regimul comunist a legalizat avortul în România. După avort nu a mai putut să rămână însărcinată niciodată.

Îmi spune plângând: „Alexandra, am multe realizări. Am scris un raft de cărți. Adesea privesc la ele, dar din păcate niciuna nu-mi spune: «Mami, te rog, îmbrățișează-mă!». E cea mai mare durere a vieții mele. O să mor cu acest regret. Sper ca alte femei să fie sprijinite să meargă pe un alt drum.”

Duminica aceasta vom auzi îndemnul de a ne nu ne îngriji de cele materiale și de a căuta împărăția lui Dumnezeu, de a ne concentra pe ceea ce este esențial și veșnic, pe binele care, chiar dacă este greu de făcut, pe termen lung ne va aduce bucurie. În criza de sarcină, grijile, incertitudinile și presiunile copleșesc femeia. În acele momente de furtună interioară în care pare că nu există nici o ieșire, că nu există soluții, glasul lui Dumnezeu ne îndeamnă să avem credință și să facem binele, pentru că El însuși ne va purta de grijă, așa cum poartă de grijă întregii creații.

Probleme materiale, sufletești, sociale, existențiale care generează criza de sarcină sunt reale, iar sprijinul este esențial. Patriarhul Daniel explică într-o predică din 2010 că în această Evanghelie „Mântuitorul Iisus Hristos nu ne îndeamnă la lene, ci ne îndeamnă la eliberare de tirania grijilor de cele materiale. Când El spune: nu vă îngrijiți de mâncare, de băutură și de îmbrăcăminte (cf. Matei 6, 31), aceasta înseamnă că nu trebuie să reducem viața noastră la aspectul ei biologic, material și trecător. Grija pentru mâncare, băutură și îmbrăcăminte nu trebuie să paralizeze viața noastră printr-o robie obsesivă sau printr-o tiranie pătimașă a materiei, ci să avem mai întâi grijă de sufletul cel nemuritor, adică, să căutăm viața cea veșnică netrecătoare.”

* Numele a fost anonimizat

** Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieţii), 2010

Text scris pentru rubrica #vinereaproviață la Basilica.