„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naștere. Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (Ioan 9, 1-3).
Hristos îl vede pe orbul din naștere ca om prin care Dumnezeu săvârșește lucrarea Lui în lume -și ne cheamă să-i vedem în același mod pe toți cei care se nasc cu dizabilități. El nu ignoră realitatea bolii, dar vede și lucrează dincolo de ea. Este o perspectivă aflată în contradicție cu reacția celor care le spun părinților să-și avorteze copilul despre care află că are o probabilitate de a se naște cu nevoi speciale pentru că „va fi o povară”, „nu va avea nici un viitor”, „va fi o legumă”, „va fi un om ratat”.
La prima vedere, orbul din naștere părea a fi un om fără viitor. Și acest „diagnostic” îi fusese pus, probabil, de la naștere – în trecut astfel de dizabilități erau mai greu de purtat decât azi, când statul oferă un sprijin, atât cât este el, iar în societate există, de asemenea, diferite mecanisme de sprijin.
Un om care cerșea, trăia din mila trecătorilor și probabil nu avusese vreun succes notabil până la acea vârstă. În general, el nu oferea motive să fie băgat în seamă de cineva. Iar viitorul avea toate șansele să arate la fel.
Dar se întâmplă ceva: Hristos îl vede în mulțime, se oprește și îl vindecă.
Modul în care Hristos îl privește pe orbul din naștere ne arată nu doar că viziunea noastră cu privire la persoanele cu dizabilități este adesea limitată la cele văzute, nefiind luminată de har. Ne arată și faptul că El ne poate lumina să vedem și să înțelegem potențialul acestor persoane încă de dinainte de naștere.
În lumina Lui, darurile ascunse, necunoscute până atunci ale orbului devin vizibile și lucrătoare. Orbul merge cu încredere la scăldătoarea Siloamului și se întoarce văzând, mărturisește cu înțelepciune despre Cel care l-a vindecat, are curajul să rămână statornic în adevăr atunci când fariseii contestă minunea vindecării și dumnezeirea lui Hristos și îi cheamă, cu tact, pe toți să I se alăture, să devină ucenici ai Lui.
Orbul vindecat devine misionar al vieții nu doar pentru cei aflați în imediata apropiere a lui, ci și pentru toți cei care vor afla de minunea vindecării lui până la sfârșitul lumii. La fel se întâmplă cu copiii care se nasc cu o anumită dizabilitate: ei cresc sprijiniți de Dumnezeu și de oameni, își pot lucra potențialul și sunt recunoscători mamelor lor și celor care i-au ajutat să se nască, devenind misionari, ambasadori pro-viață.
În 2009, artistul italian Andrea Bocelli, a cărui voce bucură milioane de oameni de decenii, a urcat pe scenă și a spus această mărturie:
„O tânără soție însărcinată este internată în spital din cauza unei banale crize de apendicită. Doctorii sunt nevoiți să-i pună gheață pentru a-i alina durerea. După ce toate procedurile medicale s-au încheiat, medicii au sfătuit-o să avorteze copilul. I-au spus că cea mai bună soluție este să avorteze, dar tânăra soție, curajoasă, a decis să nu avorteze și copilul s-a născut. Această femeie era mama mea și copilul eram eu.
Poate că sunt subiectiv, dar vreau să vă spun că a fost alegerea corectă. Și sper că această poveste va încuraja multe mame, care, aflându-se în situații dificile, în acele momente în care viața se complică, vor dori să salveze viața copilașilor lor.”
Andrea Bocelli s-a născut în 1958 cu un glaucom congenital. Este nevăzător. Dar Dumnezeu a pus multe daruri în el, care însă nu erau vizibile înainte de naștere. A fost nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, de curajul mamei lui, Edi Bocelli, de a alege viața și de oameni care să sprijine nașterea, creșterea și educația lui pentru ca aceste daruri să devină cunoscute, lucrătoare, iar Andrea Bocelli să-și împlinească vocația în această lume.
Ecografiile pot oferi informații despre apariția unor modificări în dezvoltare, testele prenatale pot arăta o anumită probabilitate ca un copil să se nască cu o anumită afecțiune, însă nimeni nu poate ști în mod deplin ce talente, ce daruri se ascund în sufletul fiecărui copil. Dar, mai ales, nimeni nu știe deplin cu ce scop l-a creat Dumnezeu în această lume.
Afecțiunile indicate de teste se vor adeveri sau nu, iar dacă există se vor ameliora sau se vor agrava de-a lungul vieții copilului, dar rostul lui va rămâne și mâna lui Dumnezeu va fi cu el.
De aceea, mamă care ai aflat că e posibil să naști un copil cu nevoi speciale și te confrunți cu frică, incertitudine sau nu știi ce să faci, gândește-te că Hristos vede frământările tale, așa cum l-a văzut pe orbul din naștere și s-a oprit lângă el! Ai încredere în faptul că Dumnezeu e alături de tine și de copilul tău și mergi înainte. Caută oameni care să te sprijine: un preot, un medic, un profesor, un consilier care oferă sprijin în criza de sarcină. Îndrăznește să dai curs lucrării lui Dumnezeu.
În Lumina lui Hristos, darurile copiilor care se nasc cu dizabilități devin vizibile și lucrătoare, iar tu ești prima părtașă la această taină!
Text scris pentru rubrica #vinereaproviata la Basilica.
