Seara le spusese părinților ei că e însărcinată. Simțea că vor fi împotriva deciziei ei de a păstra copilul, dar s-a gândit în sinea ei:

„O să le spun. Ce vor putea să-mi facă? Am 26 de ani, am terminat o facultate, un master si am un job. Sunt independentă și mă voi lupta pentru acest copil. Voi merge mai departe indiferent de reacția lor. Mama și-a avortat primul copil la îndemnul părinților. Probabil va înțelege ce e în sufletul meu și mă va susține. Cu tata nu mă înțeleg prea bine, dar voi vedea ce va fi.”

În ziua aceea, Mihaela a scris un mesaj lung către mama ei, care o presa să facă avort. La mesaj a atașat și ecografia copilului.  Gândurile ei emoționante au mișcat ceva în inima mamei. Aceasta i-a spus plângând: „Fata mea, te iubesc! Mă bucur că până la urmă tu vei avea ceea ce mie mi-a lipsit în momentele grele: curajul de a fi mamă până la capăt”.

De 2000 de ani, curajul și credința femeilor mironosițe inspiră femeile să răspundă unei chemări înalte: să fie primele vestitoare ale vieții, ale bucuriei, fiind primele vestitoare ale Învierii. S-au dus primele la mormântul lui Iisus, deși și ele trăiau aceeași stare de confuzie, durere, frică precum ceilalți ucenici ai Acestuia după ziua răstignirii Sale. Curajul și eroismul lor nu vin dintr-o lipsă de griji, ele nu sunt imune la problemele vieții și la presiunile exterioare, ci dintr-o intersectare foarte umană a fragilității și delicateții lor interioare cu stările de teamă, incertitudine și din modul în care situațiile de criză sunt biruite: cu ajutor de sus, prin curajul propriu și încrederea de a merge înainte pe drumul binelui.

„Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?” se întreabă pe drum femeile mironosițe. „Cum voi crește singură un copil?” se întreabă femeile în criză de sarcină când între chemarea de a primi copilul ca dar al lui Dumnezeu și răspunsul lor la această chemare apare piatra grea a lipsei de sprijin.

Dar pe măsura greutății este ajutorul de sus.

„Nu vă înspăimântați!” este primul îndemn adresat femeilor mironosițe de îngerul care stă la mormânt, înainte de a le spune că Hristos a înviat. „Nu vă temeți!” este mesajul pe care îl adresează Dumnezeu fiecărei femei în criză de sarcină prin îngerul ei păzitor și prin toți oamenii care devin mâini ale iubirii Sale milostive pentru femeile în criză de sarcină și pentru copiii nenăscuți.

Frica, sentimentul că lumea se prăbușește, singurătatea, presiunile din jur, retrospectiva unor greșeli și a unor traume despre care cred că nu se vor mai vindeca niciodată – iată elementele care aruncă adesea femeile în criză de sarcină într-o deznădejde cumplită. Deznădejdea că nu pot merge înainte, că nu pot ieși la un liman este dublată de faptul că nu știu cum să se apropie de Dumnezeu și cum să lucreze binele, pentru că prea puțin bine au primit în viața lor din partea celorlalți.

De aceea, pentru a-și recăpăta speranța, aceste femei au nevoie de oameni care să le sprijine și de locuri în care să primească ajutor.

Oamenii care să le sprijine sunt toți cei care nu trec nepăsători pe lângă frământările și problemele femeilor în criză de sarcină și își deschid inimile pentru a le fi alături.

Locurile sunt acele spații în care orice femeie în criză de sarcină poate găsi un sprijin: bisericile în care preoții oferă încurajare și sprijin duhovnicesc pentru depășirea crizei, cabinetele medicale în care medicii sprijină femeile să-și nască copiii, centrele de consiliere în care femeile pot beneficia de consiliere, asistență socială și sprijin concret.

Dar și de modele – drumul parcurs de cineva este mai ușor de parcurs de încă cineva. Prin modelul lor, femeile mironosițe pot inspira orice femeie care trece prin momente de cumpănă să aleagă binele cu credință și curaj. Faptul că, după Învierea Sa, Hristos s-a arătat Mariei Magdalena redă speranța oricărei femei care caută drumul spre Dumnezeu după un trecut dureros și plin de încercări sau într-un prezent dificil.

La rândul nostru, ajutând ne împlinim menirea și darul primit. Curajul Mihaelei și hotărârea ei de a face binele au făcut-o și pe mama ei să aibă curaj să o susțină pe acest drum.

În dureri – harul!

În deznădejde – curajul!

Text scris pentru rubrica #vinereaproviata la Basilica.