De 4 ani, Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa” salvează vieți cu sprijinul vostru


„Copiii sunt dulci ca bomboanele, dar nu ca bomboanele de la magazin, ci ca bomboanele lui Dumnezeu”. Așa se vede lumea prin ochii fetiței de 6 ani care a rostit acest gând, iar noi putem spune cu certitudine că fiecare copil care s-a născut și a crescut cu sprijinul dumneavoastră este un dar de la Dumnezeu. Și de la dumneavoastră!

În octombrie 2021 se împlinesc 4 ani de când Centrul de consiliere și sprijin „Sfânta Alexandra Împărăteasa” și-a deschis ușile, gata să fie alături de orice femeie însărcinată care solicită sprijin. A fost primul pas făcut către o abordare profesionistă, instituțională, a crizei de sarcină. Deschiderea și funcționarea centrului, sprijinirea a peste 750 de femei – însărcinate și mame cu mai mulți copii – au fost posibile prin dragostea și prin solidaritatea cu care ne-ați fost alături zi de zi, în acești 4 ani. Totul a fost construit cu încrederea cu care ați spus de fiecare dată „Da, eu vă susțin” și vă mulțumim pentru asta. Ați avut încredere să sprijiniți la început, când abia începusem să vorbim public despre necesitatea acestor centre. Ați continuat să ne fiți alături în momente critice și nu ați renunțat nici atunci când pandemia și criza socio-economică au necesitat o adaptare, o dezvoltare, o investiție mai mare pentru ca noi să putem ajunge la mai multe femei în criză de sarcină și pentru a creiona noi programe de sprijin.

Consiliere psihologică, terapie, grupuri de sprijin, cursuri de alăptare, ajutor material de urgență, bagajul mamei pentru naștere, contribuții la plata chiriei sau la plata unor investigații medicale, mentorat și educație pentru mame – acestea sunt, în câteva cuvinte, serviciile sociale gratuite pe care le oferim zilnic în cadrul Centrului.

O mică parte dintre copiii născuți cu sprijinul dumneavoastră

Sprijinul dumneavoastră se îmbină cu implicarea și cu dăruirea celor care lucrează în centru și care astăzi au ținut să-ți exprime câteva gânduri:

„Sprijinirea instituțională a femeilor în criză de sarcină este un drum plin de provocări, dar nimic nu se compară cu bucuria pe care o trăim toți, atunci când o mamă ne trimite, de la maternitate, poze în care apare împreună cu bebelușul ei. În viața de zi cu zi, încurajările, rugăciunile, sfaturile și sprijinul material primit ne ajută să mergem mai departe, depășind dificultățile.” – Alexandra Nadane, Director Executiv

„La Centrul Sf. Alexandra am învățat că orice dificultate capătă sens prin nădejde, prin răbdarea de a descoperi drumul, prin credința că, în orice situație, dacă suntem împreună, putem găsi calea cea bună. Am învățat că aici inimile se vindecă și capătă forță prin căldură sufletească, prin apropiere și deschidere. Sunt profund recunoscătoare fiecărei femei care mi-a îngăduit să-i fiu alături. În diferite ocazii festive în care mă întâlnesc cu mamele pe care le-am ajutat și cu copilașii lor, simt că fac parte dintr-o familie și că există o legătură sufletească, care rămâne în timp.” – Bogdana Fati, Psiholog

„Este un privilegiu să pot lucra cu femeile în criză de sarcină și cu familiile care așteaptă nașterea unui copil, să le pot susține, mobilizând resursele de care au nevoie, astfel încât să depășească dificultățile și să aleagă viața pentru micuții lor. Zâmbetele inocente ale bebelușilor aflați în brațele mamelor lor sunt cea mai mare răsplată pe care vrem să o împărtășim cu toți cei care ne sprijină.” – Veronica Tuțu, Asistent social

Adăugăm gândurilor noastre de recunoștință două scrisori minunate trimise pe adresa Centrului „Sfânta Alexandra Împărăteasa” de două adolescente din SUA. Prima scrisoare este adresată tuturor celor care sprijină femeile în criză de sarcină:

Dragi voluntari și susținători,

Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți! Numele meu este Maggie. Particip la tabăra catolică organizată pentru tineri în fiecare vară. Ceea ce faceți este minunat! Oferiți ajutor celor care sunt îngrijorați și speriați cu privire la viitor. Astăzi, în tabără, am vorbit despre răul pe care îl produce avortul, apoi am aflat despre sprijinul pe care îl oferiți femeilor.

Vă mulțumesc că faceți lucrarea lui Dumnezeu sprijinindu-i pe alții. Vă iubesc și vă prețuiesc atât de mult. Iubesc sincer ceea ce faceți pentru familii. Voi schimbați și salvați vieți.

Sunteți minunați! Vă mulțumesc că salvați următoarea generație!

Vă trimit iubire și rugăciuni din Ohio, Statele Unite!

Maggy

A doua scrisoare este adresată lucrătorilor din cadrul Centrului, dar este un mesaj potrivit pentru toți lucrează în sprijinul femeilor în criză de sarcină:

Bună! Numele meu este Anna și sunt din Ohio. Mi se frânge inima când mă gândesc la ce se supun femeile și bebelușii lor în timpul avortului. Acești bebeluși merită o șansă la viață și Dumnezeu are un plan pentru ei și pentru mamele lor. Am ascultat de curând un discurs care mi-a deschis ochii și, văzând diferite statistici, mi s-a făcut rău.

Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, pentru că ajutați să apară o schimbare în lumea aceasta. Avortul nu este bun sau sănătos pentru niciunul dintre cei implicați. Sunt într-un gând și într-un suflet cu voi. Vă mulțumesc că vă asumați acest angajament, că vă dedicați să sprijiniți femeile cărora le-au fost dăruiți acești bebeluși, cu un scop.

Ceea ce faceți este uimitor. Vă mulțumim că ajutați mamele să știe că păstrarea copilului este cea mai bună alegere.

Continuați să lucrați pentru a salva vieți! Contează mai mult decât credeți.

Anna

Maggie și Anna au participat la o tabără pro-viață organizată la sfârșitul verii în Ohio, SUA. Organizatorii taberei le-au vorbit despre realitatea crizei de sarcină, despre tragedia avortului și i-au îndemnat pe cei prezenți acolo să trimită scrisori de încurajare către centrele de criză de sarcină din toată lumea.

Aceasta este, pe scurt, povestea despre ce au reușit să construiască entuziasmul și profesionalizarea continuă a lucrătorilor centrului împreună cu dragostea, sprijinul și încrederea dumneavoastră. Greul nu a trecut, poate chiar de acum începe. Pandemia a complicat situația femeilor în criză de sarcină și a creat probleme la care trebuie să găsim soluții.
Avem o viață înainte pentru a construi binele. Haideți să continuăm împreună!

Sursă: Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa”

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer