Ziua Tatălui în România. Cap-compas Singapore și Dads for Life


Anul acesta Ziua Tatălui în România e celebrată în 9 mai. La mulți ani tuturor taților!

Cap-compas Singapore și la www.fathers.com.sg am ajuns la Dads for Life, o organizație care încearcă inspire, să mobilizeze și să implice tații, astfel încât să influențeze în bine viețile copiilor lor. Organizația a fost înființată în 2001 în Singapore, din convingerea că un tată activ și implicat este esențial pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului.

Cele mai importante proiecte ale organizației:
„Back to school with dad” este un program care încurajează tații să fie alături de copiii lor în prima zi de școală.

„Eat with your family day” se desfășoară în ultima vineri a fiecărui trimestru școlar. Proiectul încurajează companiile să aibă program mai scurt în acea zi, astfel încât tații să poată lua masa împreună cu soțiile și copiii lor.

Campania „Celebrating fathers” invită copiii să-și celebreze tații prin mesaje de recunoștință despre contribuția acestora la creșterea și educația lor. Campania își propune să încurajeze tații prin vocile copiilor lor, astfel încât, cu sprijinul soțiilor, să devină cei mai buni tați și soți în familiile lor.

Gala „Great companies for dads” premiază companiile care prin politicile și practicile lor sprijină tații să fie părinți buni și să prospere din punct de vedere profesional.

BSH Father School” este o platformă menită să contribuie la dezvoltarea abilităților parentale ale taților.

„Dads life-long relationship” este un program care își propune să dezvolte relații armonioase între tați și copii pe parcursul vieții.

Eforturile făcute de tați pentru a-și susține copiii și familiile merită să fie celebrate și în România. E nevoie ca 2-3 tați dedicați să-și pună în comun cunoștințele și capacitățile și să înființeze Asociația Tați pentru viață.

#1001activitatiproviata

Sursă foto: Facebook.com/DadsforLife

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer