În urmă cu 28 de ani, Beth și Steve Long din Statele Unite au primit un telefon:
– Doamna Long?
– Da?
– Am găsit o fetiță adoptabilă, dar sunt câteva lucruri pe care trebuie să le știți. Fetița se află în Siberia și s-a născut cu o malformație rară. Va fi nevoie să i se amputeze picioarele. Știu că este dureros ceea ce vă spun, dar viața ei nu va fi ușoară.
…
– Doamna Long?
– S-ar putea să nu fie ușoară, dar va fi incredibilă. Abia aștept să o întâlnesc.
Așa începe povestea cu adevărat incredibilă a familiei care a ales să adopte o fetiță de 18 luni cu dizabilități severe. Jessica s-a născut în Siberia și a fost abandonată într-un orfelinat. Ea avea hemimelie fibulară, o malformație rară a picioarelor, caracterizată prin absența parțială sau completă a fibulei. Nu avea glezne, călcâie și alte oase de legătură. Din acest motiv la vârsta de 18 luni i s-a amputat porțiunea de sub genunchi de la ambele picioare.
Beth și Steve aveau deja doi copii când au chemat-o pe Jessica în familia lor. Dragostea acestei familii a ajuns până la capătul lumii. În martie 1993, Steve a călătorit în Siberia, pentru a o adopta pe Jessica și pe un alt copil. Patru ani mai târziu, Beth și Steve au născut alți doi copii.
Jessica a început să înoate în piscina bunicilor la vârsta de 3 ani. La 10 ani s-a alăturat unei echipe de înot. În 2004 a debutat la Jocurile Paralimpice de la Atena, unde a luat trei medalii de aur, deși a fost cel mai tânăr membru al echipei. În prezent are peste 50 de medalii la campionate mondiale, dintre care 35 de medalii de aur, și a depășit mai multe recorduri mondiale.
Jessica și părinții ei adoptivi au apărut anul acesta într-o reclamă a companiei Toyota promovată în competiția Super Bowl 2021 din SUA. Vorbind despre acest clip, tânăra campioană a spus:
„Perseverența, curajul, efortul de a depăși obstacolele au contribuit la succesul meu și sper că oamenii se simt inspirați și încurajați de acest clip emoționant”.
A fi erou este un dar și o alegere! Multumim Steve, Beth si Jessica!