Mărturia unei femei care îi datorează Sfintei Parascheva bucuria de a fi mamă


Denisa și fetița ei Foto: Adrian Sârbu

Dragostea Sfintei Parascheva pentru părinți și copii este minunată. Nu cred că exagerez dacă scriu că sunt milioane de oameni care dau mărturie despre sprijinul neîntârziat și despre duioșia cu care au simțit că Sfânta se apleacă spre problemele lor. Mai jos puteți citi mărturia Denisei, o femeie care a venit în 2014 în pelerinaj la Iași, cu speranța că va putea avea un copil. La două luni distanță a aflat că este însărcinată și s-a bucurat enorm. În mod incredibil, această minune a continuat cu o altă minune: fetița s-a născut cu o problemă la inimă și a fost vindecată de Sfânta Parascheva.

Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru rugăciunile și ajutorul sfinților. Îi mulțumește lui Dumnezeu că i-a îndrumat pașii spre Cuvioasa Parascheva. Îi mulțumește cu tot sufletul Lui și Sfintei – care i-a fost un bun mesager al lacrimilor și al rugăminților. „Cu adevărat merită să mă întorc an de an aici, la hram. Am venit prima dată acum patru ani (în 2014). Să mă rog așa, în general, dar și pentru mine, în mod special – pentru că-mi doream să rămân însărcinată și nu reușeam. Luna asta am venit la ea, cum ar veni, și peste două luni am aflat că sunt însărcinată! De atunci mă întorc mereu și stau la rând cu tot cu fetița mea, pentru a-i mulțumi!”, povestește Denisa din Tecuci.

Bucuria ei de mamă a fost umbrită, la început, de niște probleme medicale – însă credința i-a rămas neștirbită. „După ce am născut-o pe Maya Ștefania, ni s-a zis că ar avea o problemă la inimioară, un suflu. N-am încetat să ne rugăm la Cuvioasa Parascheva, să aibă grijă de ea. Anul acesta medicii au spus că problema s-a rezolvat și suntem foarte bucuroși”, a mărturisit Denisa.

Ar fi putut intra în față la închinare, așa cum procedează și alți părinți cu pruncuții lor. Crede, însă, că jertfa ei de câteva ore e necesară – măcar atât poate face pentru toată dragostea și pentru toată bucuria pe care le trăiește.

(Mărturie de la Hramul Sfintei Parascheva – Iași, 2018)

Anda Eena Pintilie, Doxologia

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer