Sună telefonul, număr necunoscut. Sunt într-o ședință, așa că nu răspund. Insistă. Mă gândesc că ar putea fi o femeie aflată în criză de sarcină. Întrerup ședința și răspund.
„Bună ziua. Mă numesc Ion D. Am 75 de ani, sunt pensionar și locuiesc la țară, într-un sat de munte. Am auzit la radio Trinitas că deschideți un centru nou. Aș vrea să vă ajut și eu cu niște bani…”
A urmat, după aceea, povestea.
În urmă cu 50 de ani, domnul Ion D. a avut un copil cu femeia pe care o iubea. Dar spaima de responsabilitățile de părinte i-a întunecat mintea. I-a împietrit inima. Și a presat-o să facă avort.
Copilul lor a murit. Și nu numai el.
Credeau – amândoi – că dragostea dintre ei e mai puternică decât orice. Însă după o vreme, legătura lor s-a destrămat. Fiecare a ales să își trăiască viața într-altă parte, cu altcineva. Când ucizi rodul, e greu să menții legătura – statisticile arătă că ca majoritatea cuplurilor se despart în primele 6 luni de după avort, chiar dacă au crezut că fac avort tocmai pentru a continua relația.
„Degeaba am încercat să nu mă mai gândesc la copil și la mama acestuia…” îmi spune bărbatul explicându-mi că nu a putut să scape niciodată nici de vină, nici de durerea că și-a pierdut pruncul și că a pierdut-o și pe ea.
Oricât a încercat, nu a reușit să își refacă viața. A avut trei căsătorii eșuate. A căpătat diferite dependențe.
Un accident grav, prin care a trecut în 1992, a fost prilejul pentru a se apropia de Dumnezeu.
În prezent, domnul Ion D. are doi copii și o nepoată, cărora le-a vorbit deschis despre avortul din tinerețea sa.
„Regret și acum, după atâta timp” adaugă el. Vocea îi tremură. Oftează. „Eram tânăr, nu știam nimic despre copil, că are viață, că îi bate inima. De mi-ar fi spus cineva – atunci – toate astea… Și vreau să ajut. Sper ca alții să fie ajutați să nu treacă prin ce am trecut eu”.
A spus că va da lunar câte 50 de lei, din pensie.
Acum 50 de ani nu prea se făceau ecografii și nu puteai vedea cu ochii tăi cum mișcă copilul, nici nu puteai auzi cum îi bate inima. Însă toți știau că este o viață care se pierde prin avort. Acum se fac ecografii, e ușor să vezi copilul cum se mișcă și să auzi cum îi bate inima, însă adesea e nevoie de sprijin pentru a ține cont de cele văzute și auzite – viața copilului depinde și de sprijinul din afară – exact ce ne propunem și la centrul Sfânta Elena.
M-am bucurat că cineva donează. E drept, este o bucurie amară: aș fi preferat ca ea să nu fi fost, adică domnul Ion D. să nu fi fost autorul moral al avortului de acum 50 de ani.
Nu e prima dată când aud de la un om în vârstă astfel de mărturii. Au mai fost alte cazuri, și bărbați, și femei.
Am mereu un sentiment ciudat. Deși trupurile lor sunt departe de vigoare și exuberanța tinereții în care au conceput și au avortat copilul, încât zici că sunt alți oameni, sufletele lor sunt marcate de cele petrecute în urmă cu o viață. Pot să spun „în urmă cu o viață” pentru că, acum 50 de ani, când s-a frânt viața copilului și când s-a frânt dragostea lor, nu doar eu, ci nici părinții mei nu se născuseră.
A trecut jumătate de secol și de la această distanță cronologică se vede și mai clar greșeala iremediabilă. Privind retrospectiv, vede clar că acela a fost singurul copil cu femeia pe care o iubea și că el a decis să i se ia viața înainte de a-l vedea; că de la avort a pornit despărțirea de femeia pe care o iubea, că nimic nu a fost ca mai înainte. O catastrofă despre care nu bănuia că îi va afecta profund întreaga viață atunci când a declanșat-o.
De aceea își dorește să facă ceva pentru ca alții să înțeleagă înainte de avort că acesta distruge vieți și relații, să afle că există soluții și sprijin.
Astfel de mărturisiri și astfel de gesturi sunt o încurajare în campania „Redăm speranța pentru amândoi” – în acest caz ar fi fost vorba de toți trei. Sunt încă o lecție că avortul distruge: copilul, femeia, bărbatul, dragostea; și că ajutorul dat altora ajută la vindecare.
Dacă îl crezi pe domnul Ion D., fii alături de el și dăruiește o sumă cât de mică, preferabil lunar, pentru deschiderea noului centru de consiliere pentru femeile în criză de sarcină.
Până în 24 iunie, prin campania „Redăm speranța pentru amândoi” s-au strâns 57.649 RON (57.64%) din fondurile necesare deschiderii și funcționării centrului Sfânta Elena până la 31 octombrie 2020.
5 modalități prin care poți sprijini deschiderea Centrului Sf. Elena:
- Setează o donație lunară recurentă de 10 RON/3€/3$ în conturile de mai jos:
Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei
Cod fiscal: 36913780
Conturi:
RO79RNCB0082153361040001 LEI
RO52RNCB0082153361040002 EURO
RO25RNCB0082153361040003 USD - Donează-ți ziua de naștere pentru deschiderea noului centru prin platforma Galantom: https://centrulalexandra.galantom.ro/event-projects/view?id=2685;
- Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit datorat statului către Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei, prin completarea formularului 230 până la 30 iunie 2020. Formularul este disponibil aici: https://centrulalexandra.ro/wp-content/uploads/2020/04/230_OPANAF_50_2019.pdf
- Donează cu cardul prin aplicați Mobilpay, dând click pe acest link: https://secure.mobilpay.ro/buy-product/1ataq5er
- Donează prin Paypal folosind acest link: http://paypal.me/centrulalexandra
