„Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii.” - Fragment din Declarația de Independență a SUA
Simona Halep donează bani pentru echipamente medicale necesare în tratarea bolnavilor cu Covid-19
Simona Halep a anunțat astăzi
într-un clip postat pe Instagram că va dona banii necesari pentru
achiziționarea unor echipamente necesare în tratarea bolnavilor cu
Covid-19 în spitalele din București și Constanța.
Sportiva
i-a îndemnat pe oameni să respecte restricțiile impuse de
autorități, iar pe cei care au posibilități materiale i-a
încurajat să-i urmeze gestul:
„Din
păcate traversăm cu toţii o perioadă foarte grea cu încercări
noi pe care cu greu ni le-am fi putut imagina în urmă cu câteva
luni. Este pe de altă parte şi ocazia perfectă să arătăm că
ştim să fim solidari şi responsabili cu vieţile noastre şi ale
celor din jurul nostru. În timp ce noi stăm acasă medicii şi
personalul medical fac eforturi uriaşe să trateze şi să salveze
fiecare viaţă, expunându-se personal pentru binele general.
Haideţi să urmăm cu stricteţe indicaţiile transmise de
autorităţi şi să contribuim astfel, fiecare dintre noi la
rezolvarea acestei probleme de natură să ne afecteze dramatic
cursul normal al vieţii.
Am decis să donez o sumă de bani pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare în asemenea situaţii, sumă ce va fi direcţionată imediat către autorităţile medicale din Bucureşti şi Constanţa. Îi încurajez pe toţi cei care pot să sprijine să contribuie şi ei la eforturile comune de combatere a acestui virus. Între timp să avem cu toţii grijă de noi, să fim responsabili şi pozitivi! Să ne ajute Dumnezeu!”