„Între șapte și paisprezece ani, se dezvăluie capacitatea copilului de a avea sentimente independent de nevoile corpului. Acum, nu mai este foamea sau setea aceea care îi determină o stare de bine. În schimb, el trăiește un sentiment intens atunci când cel mai bun prieten al său vrea să se joace cu un alt băiat. Funcțiile lui corporale nu mai sunt afectate de emoții, așa cum era înainte. (…) Viața sentimentelor conține, de asemenea, extreme precum bucurie și tristețe, iubire și ură, la fel toate gradațiile lor, dar și o activitate care poate menține aceste extreme sub puterea echilibrului și a armoniei.

În vreme ce se petrec aceste lucruri, viața delicată a sufletului său se trezește ca dintr-o gestație adormită în adâncul corpului și are nevoie de îngrijirea și protecția potrivite de la acei indivizi care îi sunt apropiați. Inițial, el se sprijină, în principal, pe cei din preajma sa, care îi oferă grija lor, dar, mai târziu, profesorii lui de la școală pot juca un rol mai mare. El își descoperă treptat propria sa comunitate de prieteni și tovarăși, care, din ce în ce mai mult, îl sustrag de la îngrijitorii lui apropiați.

Acesta este motivul pentru care sufletul grupului – gașca, partenerele discuțiilor despre ce mai e la modă, prietenii cei mai buni și așa mai departe – va constitui partea cea mai relevantă din viața acestuia, reprezentându-l așa cum până atunci o făcuse viața sufletească, fiind pe atunci copil de școală primară. Este ca și cum viața lui sufletească individuală în curs de dezvoltare are nevoie să fie sustrasă din exterior într-un fel de înveliș sufletesc comun, până când este suficient de puternică și rezistentă pentru a se aventura în lumea exterioară. Acest lucru se petrece în jurul vârstei pubertății. (…)

El este acum mai puțin vulnerabil în fața nevoilor biologice de care poate într-o anumită măsură să se îngrijească, dar este încă extrem de vulnerabil în privința nevoilor sale psihologice, pentru că nu este încă destul de matur să și le împlinească. Acest lucru este de așteptat, întrucât el muncește la construirea unei structuri sănătoase a sufletului, în același fel în care embrionul își clădea un corp fizic în căldura și protecția corpului mamei. Viața lui sufletească neprotejată, în care rezidă dorințele lui, sensibilitatea, senzualitatea, sexualitatea, emotivitatea și sentimentele este de aceea vulnerabilă, în special față de impresiile psihoemoționale pe care le primește din mediul său. Tipul de mediu psihosocial în care a crescut copilul în cei treisprezece sau paisprezece ani de până la eliberarea sa va juca un rol hotărâtor în dezvoltarea sănătoasă a sufletului.

Dacă nevoile psihologice ale unui copil nu sunt îndeplinite de-a lungul acestei perioade, copilul se va confrunta cu riscul de a căuta satisfacția în moduri nesănătoase. De aceea se poate prevedea că atunci când mediul psihosocial al unui copil este sub nivelul optim, acesta va fi timpul când sunt semănate semințele comportamentului adictiv.

(…) Pe de altă parte, tânărul adolescent se poate simți ca și cum ar fi fost aruncat într-o lume ostilă, în care se simte singur și expus. El se poate retrage în lumea sa interioară privată, pentru că se simte neauzit și neînțeles. Dacă educația lui nu îi satisface nevoile, dacă comunitatea sau activitățile sociale nu îi oferă sprijinul psihospiritual necesar, sau dacă nimeni nu își manifestă interesul în a-l înțelege pe acest tânăr individ, el poate deveni absorbit de sine și de propriile sale probleme, lucru care duce la tot felul de efecte nefavorabile. Cele mai obișnuite dintre aceste efecte vor fi tendințele adictive.

Adolescentul și tânărul trebuie susținut în liniște cu respect de comunitatea socială care îi înconjoară, în vreme ce își dezvoltă identitatea de indivizi unici. Tânărul va fi măcinat de întrebări și probleme în care îl aruncă gândirea sa trezită la viață: cine sunt în mine însumi? Cine sunt în relațiile cu ceilalți? Cine sunt eu în relație cu lumea și cu drumul meu în viață? Este ca și cum el s-ar înțelege și descoperi în același timp în care se confruntă cu lumea de unul singur.

Este vital să înțelegem că trezirea sufletului de pe parcursul acestor ani îi va aduce cu ea persoanei tinere tot felul de dificultăți și provocări imense. De aceea este imperativ ca ea să cunoască experiența sprijinului din partea comunității ei sociale și a mentorilor individuali, care să îi ofere un înveliș protector invizibil, în timp ce el își elaborează viața sa individuală.”

Raoul Goldberg (doctor în medicină), Dependențele copiilor și tinerilor. Lupta pentru libertate, Editura Univers Enciclopedic Gold