Adaptare de Iuliana Pîrvu după Anne Marie Williams: Former abortionist and others share personal impact of abortion in pro-life program, Live Action

Poveștile personale sunt capabile în mod unic să determine o schimbare de perspectivă, să treacă dincolo de retorică. Shawn Carney, unul dintre fondatorii organizației internaționale „40 de zile pentru viață”, a realizat un film de o oră despre efectele avortului în viața celor responsabili de o astfel de „alegere”.

Shawn Carney a intervievat un medic responsabil de numeroase avorturi, o femeie care a făcut avort și o mamă care a ales viața copilului ei în pofida diagnosticului prenatal demoralizator.
Primul care vorbește despre ce înseamnă cu adevărat avortul este doctorul Haywood Robinson. După ce a făcut numeroase avorturi, acesta este acum pentru viață. Dr. Robinson, medic de familie, a început să facă avorturi în 1981 și a mărturisit că inițial a acceptat să facă acest lucru pentru că era profitabil din punct de vedere financiar.

„Banii sunt combustibilul care alimentează acest holocaust al avortului” a spus el despre retorica mincinoasă că avortul ar trebui să fie o chestiune doar între femeia aflată în criză de sarcină și medicul la care ea apelează pentru a face avort.

Dr. Robinson a explicat că le întâlnea pe aceste femeie pentru prima dată în sala unde urma să se facă avortul, deci nici vorbă de discuție anterioară despre diferite posibilități pentru femeile în criză de sarcină.

De asemenea, el a explicat desensibilizarea care este necesară pentru a smulge corpul unui copil din pântecele mamei sale în 7-10 minute și a repeta asta de 7-10 ori pe zi.

Doctorul a părăsit industria avortului după ce și-a dat seama de abordarea sa schizofrenică: nașterea bebelușilor în sala de nașteri, care se afla la un capăt al etajului de ginecologie și obstetrică, și avortarea copiilor de aceeași vârstă în sala pentru avorturi, care se afla pe același hol.
Catherine Walker, o mamă care a trecut prin nefericita experiență a avortului de patru ori, vorbește despre impactul devastator al deciziilor de a face avort.

Ea povestește că deși a crescut într-o familie catolică dintr-un cartier mărginaș din Chicago și a mers la școli catolice până la liceu,  nu a auzit niciodată de cuvântul „avort”. Tânără fiind, a considerat cariera o prioritate, ceea ce a dus la primul avort în 1979 și apoi la alte trei în anii care au urmat. Nu își amintește să fi văzut, în momentele dificile prin care a trecut, o singură persoană care să susțină viața în public. Poate că lucrurile ar fi stat altfel dacă întâlnea astfel de oameni. De aceea, după câțiva ani în care a căutat vindecare și în care a regretat avorturile făcute, ea s-a rugat și a început pe să susțină viață copiilor nenăscuți pe stradă în cadrul campaniei „40 de zile pentru viață”. Într-o zi, Catherine Walker a aflat că o mamă a renunțat avort după ce a văzut pancartele prin care aceasta susținea viața.

Catherine a spus că și-a dori să își spună ei însăși la vârsta când era tânără că amintirea avorturilor ,,este extrem de dureroasă și nu dispare”.

Ea a vorbit despre modul în care a găsit puterea de a nu claca, susținând că ,,singura cale de a continua după avort este prin căutarea și încredințarea în mila lui Dumnezeu”.

În finalul filmului apare Rosa Perez, o mamă care a primit un diagnostic demoralizator  în timpul celei de-a treia sarcini. După ce o ecografie din al doilea trimestru a arătat că fetița ei nu are picioare și că ar avea mai multe probleme medicale, i s-a spus că bebelușul ei este „un monstru” și că „este nevoie urgentă de un avort”, inclusiv pe motivul că viața ei ar fi în pericol la nașterea copilului.

Soțul acesteia a încurajat-o să urmeze sfaturile medicului, iar medicul i-a stabilit o programare la o clinică de avorturi Planned Parenthood. Rosa Perez a văzut pe trotuar un voluntar, o femeie, care se ruga de mai multe ore și susținea viața în cadrul campaniei „40 de zile pentru viață”.

În cele din urmă, Rosa a părăsit clinica Planned Parenthood și a vorbit cu un consilier din cadrul campaniei „40 de zile pentru viață”, care a ajutat-o să ia legătura ​​cu un medic pro-viață. Astfel, această femeie aflată în criză de sarcină a găsit sprijinul de care avea nevoie pentru a alege viața pentru copilul ei, spunând: „Nu este dreptul meu să pun capăt vieții cuiva”.

Când Milagros, care înseamnă ,,miracol” în spaniolă, s-a născut, mama acesteia i-a cerut personalului medical să o ducă imediat să-și vadă copilul spunând „O accept așa cum este, este fetița mea.” Milagros are acum 8 ani și o fetiță zâmbitoare și frumoasă.

Femeilor care primesc un diagnostic prenatal șocant, Rosa Perez le-a transmis: „Luptați pentru bebelușii voștri, pentru că, deși medicii au studii, Dumnezeu are ultimul cuvânt.”