Reacția cântăreței Joy Villa după susținerea avortului la cerere la Globurile de Aur de către actrița Michelle Williams


Unii au aplaudat-o pe Michelle Williams care, în discursul de la Globurile de Aur 2020 a susținut avortul la cerere, explicând că se bucură că a avortat. Alt copil, nu cel cu care este acum însărcinată. Îndemnul ei de a lua viața copiilor nenăscuți din motive de confort personal a fost analizat teoretic aici și aici, însă un răspuns practic a primit de la Joy Villa.

Aceasta a postat pe Facebook o fotografie în care poartă o rochie pe care scrie „Pro-viață este pro-femeie” și un text în care amintește ce a făcut ea într-un moment dificil în care era într-o relație abuzivă și nu putea să se îngrijească de creșterea fetiței cu care era însărcinată: l-a încredințat spre adopție.

Ce e mai bine pentru copil: să îl încredințezi unei familii iubitoare pe care o alegi să îl crească sau să decizi să fie omorât? Din păcate, în România, din cauza moștenirii sistemului socialist de a privi adopția nu este legal tipul de adopție la care a apelat Joy Villa.

Iată traducerea postării:
„Actrița Michelle Williams a urcat pe scenă la @goldenglobes și a susținut cu mândrie uciderea copiilor nevinovați.

Iar eu cu mândrie o să-mi las inima să vorbească prin rochia mea personalizată @desidesignscouture pe covorul roșu @daytimeemmys.

M-am confruntat cu atacuri verbale brutale, cu amenințări de agresiune, cu amenințări de viol și cu amenințări cu moartea împotriva mea și a celor pe care îi iubesc pentru că sunt #proudlyprolife. Dar dacă noi nu ne ridicăm pentru viață, nimeni din Hollywood nu o va face! Nu voi înceta niciodată să susțin viețile celor care nu pot vorbi de la sine. Dar dacă ar putea, acești copilași scumpi v-ar spune „vreau să trăiesc!”. #prolifeisprowoman vă rugăm să vă gândiţi să susțineți @savethestorks pentru a educa femeile și bărbații cu resurse care salvează vieți!

Am dat un copil spre adopție cu mulți ani în urmă când eram tânără, mulți dintre voi știți asta, iar alții poate nu știți.

Mă simțeam pierdută și eram într-o relație abuzivă, dar știam că Dumnezeu nu vrea să-mi pedepsesc fiica nenăscută. O cunosc azi și ea îmi spune „Mama Joy”! #CHOOSELIFE #JOYTRIBE

Reacțiile la postarea ei au fost impresionate, și din punct de vedere al mărturiilor personale ale unor oameni care fac binele, și din punct de vedere al înțelegerii corecte și profunde a ce este bine și ce este rău. Oare când vor fi astfel de comentarii și la postările pe această temă și la noi?

Iată câteva dintre ele:

Lisa Marie Hill: Ca un copil adoptat și acum o mamă mândră a 5 copii, vă mulțumesc pentru declarație profundă! Soțul meu este de asemenea adoptat și plănuim să adoptăm alți copii după ce cei 5 vor merge la colegiu.

Leah Rachel: Cel mai mare zeu din Hollywood este zeul Sinelui: auto-ajutorul, închipuirea de sine, bizuirea pe sine şi puterea proprie. Ceea ce mulți văd ca eliberare este, de fapt, sclavie cu un zeu pe care îl servesc, care îi minte despre libertate.

Lydia Sola: Ești foarte curajoasă să vorbești în numele celor care nu pot vorbi singuri și nu se pot apăra. Dreptul unui alt individ de a se naște este dreptul lui și persoana care poartă acea viață nu are dreptul de a decide să ia acea viață pentru că pentru că aparține doar celui care este în viață în interiorul ei. Mulțumesc pentru curajul tău și pentru că înțelegi cu adevărat conceptul de drept al unui copil de a trăi și mulțumesc lui Dumnezeu că i-ai dat această șansă fiicei tale. Te iubesc, Joy!

Jennifer Leonhard: Te iubesc!!! Mulțumesc că ai spus adevărul. Am avut pierderi de sarcină și mi-a murit un copil la naștere. Nu-mi pot imagina cum să-mi omor copilul pentru a-mi continua cariera sau pentru a câștiga un trofeu.

Rene Parker: Oh, Joy!! Am fost făcută mamă de patru ori datorită unor femei frumoase ca tine! Dumnezeu să te binecuvânteze, Dumnezeu să binecuvânteze mamele biologice, Dumnezeu să binecuvânteze mamele adoptivă! Dumnezeu să binecuvânteze pe scumpii noștri fii și fiice!

Danielle Keating: Vă mulțumesc! Este destul de greu să fii pro viață într-unul dintre cele mai liberale / pro alegere locuri din lume. Nu pot decât să-mi imaginez cum e să fii o persoană publică cu o părere nepopulară și toate rahaturile la care trebuie să faci față. Celebrităţi au o audiență mare și influențează o mulțime de oameni. Îți mulțumim că ți-ai folosit platforma pentru ceea ce crezi, chiar dacă mulți oameni nu vor să audă.

Tamara Flaherty: Îmi place ce ai scris și tu atât de mult!!! Te rog să continui să spui adevărul!! Dacă ceea ce e drept ar fi ușor, toată lumea ar face!

Albert Aguiar: Absolut adevărat. Primul lucru la care m-am gândit după ce am citit despre discursul ei este că poate că a fost fetiță copilul care și-a pierdut viața din cauza acțiunilor egoiste ale mamei. Ca tată a două femei frumoase și talentate, nu mă pot gândi la un mesaj mai josnic și mai rău decât ceea ce a susținut acea femeie seara trecută.

Alex Russell: Cum o statuie de metal de 9 cm care aduce o bucurie trecătoare ia locul unui copil nenăscut care aduce fericire autentică în mintea lui Michelle Williams mă uimeşte şi mă dezgustă.

Patricia Devaney: Ești o femeie drăguță și de succes fără să-ți fi sacrificat fiica. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe tine și pe fiica ta.

Dominic Huber: Ești o femeie adevărată. Michelle Williams este un exemplu de femeie egoistă.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer